Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Isaia 34:1-17

34  Apropiaţi-vă, naţiuni, ca să auziţi+ şi voi, popoare,+ luaţi aminte! Să asculte pământul şi tot ce este pe el,+ solul roditor+ şi tot ce trăieşte pe el!+  Căci Iehova s-a umplut de mânie împotriva tuturor naţiunilor+ şi de furie împotriva întregii lor armate.+ El le va nimici, le va da să fie măcelărite.+  Cei ucişi dintre ai lor vor fi aruncaţi afară. Un miros greu se va ridica din cadavrele lor+ şi munţii se vor topi de sângele lor.+  Toţi cei din armata cerurilor vor putrezi.+ Cerurile vor fi înfăşurate+ ca un sul de carte şi toată armata lor se va veşteji şi va cădea cum se veştejesc şi cad frunzele viei şi cum cade smochina zbârcită din smochin.+  „Pentru că în ceruri sabia mea+ va fi înmuiată în sânge. Iată! Va coborî asupra Edomului,+ asupra poporului pe care l-am destinat nimicirii+ cu dreptate.  Iehova are o sabie, care va fi plină de sânge,+ va fi unsă cu grăsime, cu sângele berbecilor tineri şi al ţapilor, cu grăsimea+ rinichilor berbecilor. Căci Iehova are o jertfă în Boţra şi un mare măcel în ţara Edomului.+  Taurii sălbatici+ vor coborî cu ei şi taurii tineri, cu cei puternici.+ Ţara lor va fi înmuiată în sânge, iar ţărâna lor va fi unsă cu grăsime.“+  Căci Iehova are o zi de răzbunare,+ un an de răsplătiri pentru cauza Sionului.+  Torentele ei* se vor preface în smoală şi ţărâna ei în sulf. Ţara ei va ajunge ca smoala când arde.+ 10  Nu se va stinge nici noaptea, nici ziua. Fumul ei se va înălţa pe timp indefinit.+ Din generaţie în generaţie va rămâne aridă,+ nimeni nu va mai trece prin ea niciodată.+ 11  Pelicanul şi porcul spinos o vor lua în stăpânire, iar ciuful-de-pădure şi corbul vor locui în ea.+ El va întinde peste ea sfoara de măsurat+ golul şi pietrele de plumb ale pustietăţii. 12  Dintre nobilii ei nu mai este acolo niciunul care să fie chemat să domnească. Din toţi prinţii lui nu va mai rămâne nimic.+ 13  Pe turnurile ei de locuit vor creşte spini, iar în locurile ei fortificate, urzici şi mărăcini.+ Ea va fi locaşul şacalilor+ şi curtea struţilor.+ 14  Animalele sălbatice din ţinuturile aride se vor întâlni cu animale care urlă, iar demonul cu chip de ţap*+ îşi va chema tovarăşul. Pasărea de noapte* va sta liniştită acolo şi îşi va găsi un loc de odihnă.+ 15  Acolo, şarpele-săgeată îşi va face cuibul, îşi va depune ouăle, le va cloci şi le va aduna sub umbra lui. Acolo se vor aduna uliii,+ fiecare cu perechea lui. 16  Căutaţi în cartea+ lui Iehova şi citiţi cu voce tare: niciunul dintre acestea nu lipseşte,+ niciunul nu va rămâne fără pereche, căci gura lui Iehova a poruncit+ şi spiritul său le-a adunat.+ 17  El însuşi a aruncat sorţii pentru ele şi mâna lui le-a împărţit locul cu sfoara de măsurat.+ Ele o vor stăpâni pe timp indefinit, vor locui în ea din generaţie în generaţie.

Note de subsol

Adică ale Boţrei, capitala Edomului.
Vezi Is 13:21, n.s.
Lit. „caprimulgul“.