Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Iona 2:1-10

2  Atunci, dinăuntrul peştelui, Iona s-a rugat lui Iehova, Dumnezeul său,+  şi a zis:„În necazul meu am strigat către Iehova+ şi el mi-a răspuns.+Din pântecele Şeolului am strigat după ajutor+şi tu mi-ai auzit glasul.+   Când m-ai aruncat în adâncuri, în inima mării,+apele m-au prins în vârtejul lor.Toate talazurile şi valurile tale au trecut peste mine.+   Şi eu am zis: «Am fost alungat dinaintea ochilor tăi!+Cum voi mai putea să văd templul tău sfânt?»+   Apele m-au împresurat până la suflet,+ adâncul de ape m-a înghiţit.Algele mi s-au împletit în jurul capului.   Am coborât până la temeliile munţilor,zăvoarele pământului s-au închis deasupra mea pe timp indefinit.Dar tu mi-ai ridicat viaţa din groapă, o, Iehova, Dumnezeul meu!+   Când mi se sfârşea sufletul în mine,+ mi-am adus aminte de Iehova.+Atunci rugăciunea mea a ajuns la tine, în templul tău sfânt.+   Cei ce urmează idolii mincinoşi s-au îndepărtat de izvorul bunătăţii iubitoare.+   Dar eu îţi voi aduce jertfe şi cuvinte de mulţumire.+Voi împlini făgăduinţa pe care am făcut-o.+ Salvarea este a lui Iehova!“+ 10  În cele din urmă, Iehova a dat poruncă peştelui şi acesta l-a vărsat pe Iona pe uscat.+

Note de subsol