Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Ieremia 52:1-34

52  Zedechia+ avea douăzeci şi unu de ani când a început să domnească+ şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.+ Numele mamei lui era Hamutal,+ fiica lui Ieremia din Libna.+  El a făcut ce este rău în ochii lui Iehova,+ întocmai cum făcuse Ioiachim.+  Căci din cauza mâniei lui Iehova s-a petrecut lucrul acesta în Ierusalim şi în Iuda, până când el i-a alungat dinaintea feţei lui.+ Şi Zedechia s-a răzvrătit împotriva regelui Babilonului.+  În cele din urmă, în al nouălea an al domniei lui,+ în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, Nebucadreţar, regele Babilonului, el şi toată armata lui, a venit împotriva Ierusalimului.+ Şi-a aşezat tabăra şi a construit împotriva lui un zid de asediu de jur împrejur.+  Şi oraşul a fost asediat până în al unsprezecelea an al regelui Zedechia.+  În luna a patra, în ziua a noua a lunii,+ foametea a ajuns să fie cumplită în oraş şi n-a mai fost pâine pentru poporul ţării.+  În cele din urmă, în zidul oraşului s-a făcut o spărtură.+ Atunci toţi bărbaţii de război au fugit,+ ieşind noaptea din oraş pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina regelui,+ în timp ce caldeenii erau de jur împrejurul oraşului, apoi au luat-o pe drumul Arabei.+  Dar o armată a caldeenilor a pornit în urmărirea regelui+ şi l-a ajuns din urmă pe Zedechia+ în câmpiile aride ale Ierihonului. Toată armata lui s-a împrăştiat de la el.+  Atunci l-au prins pe rege şi l-au dus la regele Babilonului,+ la Ribla,+ în ţara Hamatului,+ ca să-l judece.+ 10  Şi regele Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Zedechia sub ochii lui,+ iar pe toţi prinţii lui Iuda i-a înjunghiat la Ribla.+ 11  Regele Babilonului i-a scos ochii lui Zedechia,+ iar apoi l-a legat cu obezi de aramă, l-a dus în Babilon+ şi l-a ţinut în casa de pază până în ziua morţii lui. 12  Şi în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii, adică în al nouăsprezecelea an al regelui Nebucadreţar,+ regele Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan,+ şeful gărzii personale, care stătea înaintea regelui Babilonului. 13  El a ars casa lui Iehova,+ casa regelui şi toate casele din Ierusalim.+ A dat foc la toate casele mari.+ 14  Şi toată armata caldeenilor care era cu şeful gărzii personale a dărâmat toate zidurile de jur împrejurul Ierusalimului.+ 15  Şi Nebuzaradan, şeful gărzii personale, i-a dus în exil pe unii dintre cei săraci şi restul poporului care fusese lăsat în oraş,+ pe dezertorii care trecuseră de partea regelui Babilonului şi restul lucrătorilor.+ 16  Dar Nebuzaradan, şeful gărzii personale, i-a lăsat pe unii dintre săracii ţării ca viticultori şi ca lucrători care fac o muncă obligatorie.+ 17  Caldeenii au sfărâmat coloanele de aramă+ ale casei lui Iehova, cărucioarele+ şi marea de aramă+ care era în casa lui Iehova şi au dus toată arama lor în Babilon.+ 18  Au luat cenuşarele, lopeţile,+ stingătoarele,+ castroanele,+ paharele şi toate ustensilele de aramă cu care se slujea.+ 19  Şeful gărzii personale a luat+ lighenele,+ făraşele pentru foc, castroanele,+ cenuşarele, lampadarele,+ paharele şi castroanele de aur veritabil,+ precum şi cele de argint veritabil.+ 20  Cât despre cele două coloane,+ marea+ şi cei doisprezece tauri de aramă+ care erau sub mare, precum şi cărucioarele pe care regele Solomon le făcuse pentru casa lui Iehova,+ era imposibil de stabilit greutatea aramei tuturor acestor ustensile.+ 21  În ce priveşte coloanele, fiecare coloană avea optsprezece coţi înălţime+ şi o cuprindea un fir de doisprezece coţi.+ Grosimea ei era de patru degete, şi era goală pe dinăuntru. 22  În partea de sus era un capitel de aramă+ şi înălţimea unui capitel era de cinci coţi.+ În ce priveşte plasa şi rodiile de pe capitel, de jur împrejur,+ toate erau de aramă. Cea de-a doua coloană avea aceleaşi ornamente şi rodii.+ 23  Pe laturi erau nouăzeci şi şase de rodii, iar în total, pe lucrătura în formă de plasă erau o sută de rodii de jur împrejur.+ 24  Şeful gărzii personale i-a luat pe Seraia,+ preotul principal, pe Ţefania,+ preotul secundar, şi trei uşieri.+ 25  A luat din oraş un demnitar de la curte care era împuternicit peste bărbaţii de război, precum şi şapte bărbaţi dintre sfătuitorii regelui,+ care au fost găsiţi în oraş, pe secretarul comandantului armatei, care recruta poporul ţării, şi şaizeci de bărbaţi din poporul ţării care au fost găsiţi în oraş.+ 26  Pe aceştia, Nebuzaradan,+ şeful gărzii personale, i-a luat şi i-a dus la regele Babilonului, la Ribla.+ 27  Iar regele Babilonului i-a lovit+ şi i-a omorât la Ribla,+ în ţara Hamatului.+ Astfel, Iuda a mers în exil, departe de pământul său.+ 28  Iată poporul pe care Nebucadreţar l-a dus în exil: în al şaptelea an, trei mii douăzeci şi trei de iudei.+ 29  În al optsprezecelea an al lui Nebucadreţar:+ din Ierusalim, opt sute treizeci şi două de suflete. 30  În al douăzeci şi treilea an al lui Nebucadreţar, Nebuzaradan, şeful gărzii personale, i-a dus pe iudei în exil: şapte sute patruzeci şi cinci de suflete.+ Toate sufletele au fost în număr de patru mii şase sute. 31  În cele din urmă, în al treizeci şi şaptelea an de exil al lui Ioiachin,+ regele lui Iuda, în luna a douăsprezecea, în ziua a douăzeci şi cincea a lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului, în anul când a devenit rege, a ridicat capul+ lui Ioiachin, regele lui Iuda, scoţându-l din închisoare. 32  A început să vorbească lucruri bune cu el şi a pus tronul lui mai presus de tronurile celorlalţi regi care erau cu el în Babilon.+ 33  Acesta şi-a scos hainele de deţinut+ şi a mâncat mereu pâine+ înaintea lui, în toate zilele vieţii lui.+ 34  În ce priveşte porţia lui, el a primit mereu o porţie din partea regelui Babilonului, iar aceasta i-a revenit în fiecare zi, până în ziua morţii lui,+ în toate zilele vieţii lui.

Note de subsol