Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Iacov 5:1-20

5  Veniţi acum, voi, bogaţilor!+ Plângeţi, urlaţi din cauza nenorocirilor care vor veni peste voi!+  Bogăţiile voastre au putrezit şi mantiile voastre sunt roase de molii.+  Aurul şi argintul vostru au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi vă va devora carnea. V-aţi adunat+ în zilele din urmă+ ceva asemănător unui foc!+  Iată că plata pe care o datoraţi lucrătorilor care v-au secerat ogoarele, dar pe care voi aţi oprit-o,+ strigă fără încetare,+ iar strigătele de ajutor+ ale secerătorilor au ajuns la urechile+ lui Iehova al armatelor.  Aţi trăit în lux pe pământ şi v-aţi dedat plăcerilor senzuale.+ V-aţi îngrăşat inima în ziua înjunghierii.+  L-aţi condamnat şi l-aţi ucis pe cel drept. El vi se împotriveşte.+  Fiţi deci răbdători, fraţilor, până la prezenţa+ Domnului! Iată că agricultorul aşteaptă cu răbdare preţiosul rod al pământului până când vine ploaia timpurie şi ploaia târzie.+  Fiţi şi voi răbdători,+ întăriţi-vă inima, căci prezenţa Domnului s-a apropiat!+  Nu suspinaţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi!+ Iată că Judecătorul stă în faţa uşilor!+ 10  Fraţilor, luaţi-i ca exemplu+ de suferire a răului+ şi de răbdare+ pe profeţii+ care au vorbit în numele lui Iehova.+ 11  Iată că noi îi numim fericiţi pe cei care au perseverat.+ Aţi auzit de perseverenţa lui Iov+ şi aţi văzut sfârşitul pe care i l-a dat Iehova,+ căci Iehova este plin de tandră afecţiune şi îndurător.+ 12  Dar mai presus de toate, fraţii mei, nu mai juraţi, nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ.+ Ci Da-ul vostru să însemne Da, iar Nu-ul vostru, Nu, ca să nu cădeţi sub judecată.+ 13  Este printre voi cineva care suferă răul? Să se roage!+ Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi.+ 14  Este printre voi cineva bolnav?+ Să-i cheme la el pe bătrânii+ congregaţiei, iar ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei+ în numele lui Iehova. 15  Rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel bolnav,+ iar Iehova îl va ridica.+ Şi, dacă a comis păcate, îi vor fi iertate.+ 16  Mărturisiţi-vă+ deci deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi.+ Implorarea unui om drept, când este ascultată, are multă forţă.+ 17  Ilie a fost un om cu sentimente ca ale noastre+ şi totuşi, în rugăciune, el s-a rugat să nu plouă+ şi n-a plouat peste ţară trei ani şi şase luni. 18  Şi s-a rugat din nou, iar cerul a dat ploaie şi pământul şi-a dat roadele.+ 19  Fraţii mei, dacă vreunul dintre voi se rătăceşte de la adevăr şi altul îl întoarce,+ 20  să ştiţi că acela care îl întoarce pe un păcătos de la calea lui rea+ îi va salva sufletul de la moarte+ şi va acoperi o mulţime de păcate.+

Note de subsol