Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Geneza 33:1-20

33  După un timp, Iacob și-a ridicat ochii, s-a uitat și iată că venea Esau cu patru sute de bărbați.+ Atunci a împărțit copiii între Lea, Rahela și cele două servitoare,+  le-a pus în față pe servitoare și pe copiii lor,+ după ele pe Lea și pe copiii ei+ și în urma lor pe Rahela și pe Iosif.+  Și el a trecut înaintea lor și s-a plecat până la pământ de șapte ori, până s-a apropiat de fratele lui.+  Esau a alergat în întâmpinarea lui,+ l-a îmbrățișat+ și s-a aruncat de gâtul lui și l-a sărutat și amândoi au început să plângă.  Apoi și-a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii și a întrebat: „Cine sunt aceștia care te însoțesc?“ El a răspuns: „Sunt copiii pe care Dumnezeu, în marea lui bunătate, i-a dat slujitorului tău“.+  Atunci servitoarele au pășit înainte, ele și copiii lor, și s-au plecat.  Lea a pășit și ea înainte cu copiii ei și s-au plecat. Apoi au pășit înainte Iosif și Rahela și s-au plecat.+  Și Esau a zis: „Ce-ai de gând să faci cu toată această tabără de călători cu care m-am întâlnit?“+ El a răspuns: „Să găsesc favoare în ochii domnului meu“.+  Atunci Esau a spus: „Eu am din belșug, fratele meu.+ Ce-i al tău să rămână al tău“. 10  Însă Iacob a zis: „Nu, te rog! Acum, dacă am găsit favoare în ochii tăi,+ primește darul din mâna mea, deoarece m-am uitat la fața ta ca și cum m-aș fi uitat la fața lui Dumnezeu, fiindcă m-ai primit cu plăcere.+ 11  Primește, te rog, darul pe care ți l-am adus ca binecuvântare,+ căci Dumnezeu mi-a arătat favoare și am de toate“.+ Și a stăruit până când Esau l-a primit.+ 12  Apoi Esau a zis: „Hai să pornim la drum și eu voi merge înaintea ta!“ 13  Însă Iacob a spus: „După cum știe domnul meu, copiii sunt plăpânzi și am în grijă oi și vite care alăptează.+ Dacă acestea sunt mânate prea repede fie și numai o zi, va muri întreaga turmă.+ 14  Să treacă, te rog, domnul meu înaintea slujitorului său, dar mie permite-mi să-mi continui călătoria așa cum pot, în pas cu turma+ dinaintea mea și în pas cu copiii,+ până voi ajunge la domnul meu, în Seir“.+ 15  Atunci Esau a zis: „Lasă-mă, te rog, să-ți pun la dispoziție câțiva dintre oamenii mei“. Însă el a zis: „Pentru ce? Mi-e de-ajuns să găsesc favoare în ochii domnului meu!“+ 16  Astfel, Esau s-a întors în ziua aceea pe drumul spre Seir. 17  Iacob a pornit spre Sucot*,+ apoi și-a construit o casă și a făcut colibe pentru turma sa.+ De aceea, a pus locului aceluia numele Sucot. 18  După un timp, venind din Padan-Aram,+ Iacob a ajuns cu bine la orașul Sihem,+ în țara Canaanului,+ și și-a așezat tabăra în fața orașului. 19  Apoi, bucata de teren pe care își așezase cortul a cumpărat-o din mâna fiilor lui Hamor, tatăl lui Sihem, pentru o sută de chesita.+ 20  Acolo a ridicat un altar și l-a numit: Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.+

Note de subsol

Înseamnă „Colibe; Staule acoperite“.