Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Geneza 11:1-32

11  Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.  Mergând spre est, ei au descoperit o câmpie* în ţara Şinearului+ şi s-au stabilit acolo.  Şi şi-au zis unul altuia: „Hai să facem cărămizi şi să le ardem“. Astfel, cărămida le-a servit drept piatră, iar bitumul le-a servit drept mortar.+  Apoi au zis: „Hai să ne construim un oraş şi un turn cu vârful până la cer+ şi să ne facem un nume,+ ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului“.+  Şi Iehova a coborât să vadă oraşul şi turnul pe care le construiau fiii oamenilor.+  Apoi Iehova a zis: „Iată! Ei sunt un singur popor şi toţi au o singură limbă.+ Şi iată ce-au început să facă! Acum nimic din ce-şi pun în gând nu le va fi imposibil.+  Hai să coborâm+ şi să le încurcăm+ limba ca să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia“.+  Astfel, Iehova i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului+ şi, în cele din urmă, au încetat să mai construiască oraşul.+  De aceea i s-a pus numele Babel*,+ pentru că acolo Iehova încurcase limba întregului pământ şi de acolo Iehova îi împrăştiase+ pe toată faţa pământului. 10  Aceasta este istoria lui Sem.+ Sem avea o sută de ani când i s-a născut Arpacşad,+ la doi ani după potop. 11  După ce i s-a născut Arpacşad, Sem a mai trăit cinci sute de ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice.+ 12  Când Arpacşad avea treizeci şi cinci de ani, a devenit tatăl lui Şelah.+ 13  După ce i s-a născut Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 14  Când Şelah avea treizeci de ani, i s-a născut Eber.+ 15  După ce i s-a născut Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 16  Când Eber avea treizeci şi patru de ani, i s-a născut Peleg.+ 17  După ce i s-a născut Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 18  Când Peleg avea treizeci de ani, i s-a născut Reu.+ 19  După ce i s-a născut Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 20  Când Reu avea treizeci şi doi de ani, i s-a născut Serug.+ 21  După ce i s-a născut Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 22  Când Serug avea treizeci de ani, i s-a născut Nahor.+ 23  După ce i s-a născut Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 24  Când Nahor avea douăzeci şi nouă de ani, i s-a născut Terah.+ 25  După ce i s-a născut Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani. În acest timp i s-au născut fii şi fiice. 26  Când Terah avea şaptezeci de ani, i s-au născut Avram,+ Nahor+ şi Haran. 27  Aceasta este istoria lui Terah. Lui Terah i s-au născut Avram, Nahor şi Haran. Lui Haran i s-a născut Lot.+ 28  Mai târziu, Haran a murit în timp ce era cu tatăl său, Terah, în ţara sa natală, în oraşul Ur+ al caldeenilor.+ 29  Avram şi Nahor şi-au luat soţii. Numele soţiei lui Avram era Sarai,+ iar numele soţiei lui Nahor era Milca,+ fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi al Iscăi. 30  Dar Sarai era stearpă,+ nu avea copii. 31  După aceea, Terah i-a luat pe Avram, fiul său, pe Lot, fiul lui Haran şi nepotul său,+ şi pe Sarai,+ nora sa şi soţia lui Avram, fiul său, şi ei au ieşit cu el din oraşul Ur al caldeenilor ca să meargă în ţara Canaanului.+ După câtva timp au ajuns în Haran+ şi s-au stabilit acolo. 32  Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani. Şi Terah a murit în Haran.

Note de subsol

Lit. „câmpie din vale“.
Adică „Încurcătură“.