Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Geneza 1:1-31

1  La început+ Dumnezeu+ a creat+ cerurile și pământul.+  Pământul era fără formă și pustiu, iar pe suprafața adâncului de ape+ era întuneric; și forța activă a lui Dumnezeu se mișca încoace și încolo+ pe suprafața apelor.+  Și Dumnezeu a zis:+ „Să fie lumină!“ Și a fost lumină.+  Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a separat lumina de întuneric.+  Dumnezeu a numit lumina Zi,+ iar întunericul l-a numit Noapte.+ Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.  Și Dumnezeu a mai zis: „Să fie o întindere+ între ape și să se separe apele de ape!“+  Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii.+ Și așa a fost.  Dumnezeu a numit întinderea Cer.+ Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.  Și Dumnezeu a mai zis: „Să se adune la un loc apele de sub ceruri și să apară uscatul!“+ Și așa a fost. 10  Dumnezeu a numit uscatul Pământ,+ iar apele adunate le-a numit Mări.+ Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.+ 11  Și Dumnezeu a mai zis: „Să dea pământul iarbă, plante cu sămânță,+ pomi roditori care dau rod cu sămânță în el,+ după specia lor,+ pe pământ!“ Și așa a fost. 12  Pământul a început să dea iarbă, plante cu sămânță după specia lor+ și pomi care dau rod cu sămânță în el, după specia lui.+ Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13  Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia. 14  Și Dumnezeu a mai zis: „Să fie luminători pe întinderea cerurilor ca să separe ziua de noapte,+ să servească drept semne și să arate anotimpurile, zilele și anii!+ 15  Ei să servească drept luminători pe întinderea cerurilor ca să lumineze pământul!“+ Și așa a fost. 16  Și Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, luminătorul mai mare ca să stăpânească ziua și luminătorul mai mic ca să stăpânească noaptea, precum și stelele.+ 17  Dumnezeu i-a pus pe întinderea cerurilor ca să lumineze pământul,+ 18  ca să stăpânească ziua și noaptea și ca să separe lumina de întuneric.+ Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.+ 19  Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra. 20  Și Dumnezeu a mai zis: „Să mișune apele de o puzderie de suflete vii+ și să zboare creaturi zburătoare deasupra pământului, pe fața întinderii cerurilor!“+ 21  Și Dumnezeu a creat monștrii marini+ uriași și tot felul de suflete vii care se mișcă+ și de care au început să mișune apele, după specia lor, și tot felul de creaturi zburătoare, înaripate, după specia lor.+ Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 22  Atunci Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor+ și să se înmulțească pe pământ creaturile zburătoare!“ 23  Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a cincea. 24  Și Dumnezeu a mai zis: „Să dea pământul+ suflete vii după specia lor: animale domestice,+ alte creaturi care se mișcă*+ și animale sălbatice+ ale pământului, după specia lor!“ Și așa a fost. 25  Dumnezeu a făcut animalele sălbatice ale pământului după specia lor, animalele domestice după specia lor și toate celelalte creaturi care se mișcă pe pământ*, după specia lor.+ Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 26  Și Dumnezeu a mai zis: „Să facem+ om după chipul+ și asemănarea+ noastră; ei să stăpânească peste peștii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor, peste animalele domestice, peste tot pământul și peste toate celelalte creaturi care se mișcă pe pământ“.+ 27  Și Dumnezeu a creat omul după chipul său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu;+ i-a creat de sex bărbătesc și de sex femeiesc.+ 28  Apoi Dumnezeu i-a binecuvântat+ și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori,+ înmulțiți-vă și umpleți pământul, supuneți-l+ și stăpâniți+ peste peștii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor și peste orice creatură vie care se mișcă pe pământ“. 29  Și Dumnezeu a mai zis: „Iată că v-am dat toate plantele cu sămânță de pe fața întregului pământ și orice pom care dă rod cu sămânță.+ Acestea să vă servească drept hrană.+ 30  Și tuturor animalelor sălbatice ale pământului, tuturor creaturilor zburătoare ale cerurilor și tuturor sufletelor care se mișcă pe pământ și în care este viață le-am dat ca hrană toate plantele verzi“.+ Și așa a fost. 31  Apoi Dumnezeu a văzut tot ce făcuse și iată că totul era foarte bun.+ Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a șasea.

Note de subsol

Termenul ebraic se referă la creaturile care trăiesc aproape de sol, cum ar fi animalele mici, rozătoarele, reptilele și insectele.
Vezi Ge 1:24, n.s.