Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Faptele 14:1-28

14  În Iconium,+ ei au intrat împreună în sinagoga+ iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât o mare mulţime de iudei şi de greci+ au devenit credincioşi.  Dar iudeii care nu credeau au stârnit+ şi au întărâtat sufletele oamenilor din naţiuni împotriva fraţilor.+  De aceea, ei au petrecut mult timp vorbind cu îndrăzneală prin autoritatea primită de la Iehova, care depunea mărturie despre cuvântul bunătăţii sale nemeritate, făcând semne şi minuni prin mâinile lor.+  Totuşi, mulţimea din oraş s-a dezbinat: unii erau de partea iudeilor, iar alţii de partea apostolilor.  Când oamenii naţiunilor şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, au încercat cu violenţă să-i batjocorească şi să-i omoare cu pietre,+  ei au fost înştiinţaţi şi au fugit+ în oraşele Licaonia, Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.  Şi au continuat să anunţe vestea bună acolo.+  În Listra era un om neputincios de picioare, olog din pântecele mamei lui.+ El nu umblase niciodată.  Acest om stătea şi asculta vorbirea lui Pavel, care, privindu-l ţintă şi văzând că avea credinţă+ ca să fie vindecat, 10  a zis cu glas tare: „Ridică-te drept, pe picioarele tale!“ Şi el a sărit în sus şi a început să umble.+ 11  Când au văzut ce făcuse Pavel, mulţimile şi-au ridicat glasul, zicând în limba licaoneană: „Dumnezeii+ s-au făcut asemenea oamenilor şi au coborât la noi!“ 12  Şi pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtătorul de cuvânt. 13  Preotul lui Zeus, al cărui templu era în faţa oraşului, a adus tauri şi ghirlande la porţi şi voia să ofere jertfe+ împreună cu mulţimile. 14  Însă, când apostolii Barnaba şi Pavel au auzit aceasta, şi-au sfâşiat mantiile şi s-au repezit în mijlocul mulţimii, strigând 15  şi zicând: „Bărbaţilor, de ce faceţi aceste lucruri? Şi noi suntem oameni+ cu aceleaşi slăbiciuni+ ca voi şi vă anunţăm vestea bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte+ la Dumnezeul cel viu,+ care a făcut cerul,+ pământul, marea şi tot ce este în ele. 16  În generaţiile trecute, el le-a permis tuturor naţiunilor să-şi urmeze căile,+ 17  deşi nu s-a lăsat fără mărturie, fiindcă a făcut bine,+ dându-vă ploi+ din cer şi anotimpuri roditoare, umplându-vă inimile până la refuz de hrană şi de bucurie“.+ 18  Şi, deşi au spus aceste lucruri, cu greu au oprit mulţimile să nu le aducă jertfe. 19  Dar au sosit nişte iudei din Antiohia şi din Iconium şi, convingând mulţimile,+ au aruncat cu pietre în Pavel şi l-au târât afară din oraş, crezând că este mort.+ 20  Totuşi, când discipolii l-au înconjurat, el s-a ridicat şi a intrat în oraş. A doua zi a plecat cu Barnaba la Derbe.+ 21  După ce au anunţat vestea bună acelui oraş şi au făcut mulţi discipoli,+ s-au întors la Listra, la Iconium şi la Antiohia, 22  întărind sufletele discipolilor,+ încurajându-i să rămână în credinţă şi zicând: „În regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri“.+ 23  De asemenea, au numit pentru ei bătrâni+ în fiecare congregaţie şi, făcând rugăciuni şi postind,+ i-au încredinţat lui Iehova,+ în care începuseră să creadă. 24  Şi au trecut prin Pisidia, au venit în Pamfilia+ 25  şi, după ce au spus cuvântul în Perga, au coborât la Attalia. 26  De acolo s-au îmbarcat spre Antiohia,+ unde fuseseră încredinţaţi bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o îndepliniseră.+ 27  După ce au sosit şi au adunat congregaţia, le-au istorisit+ tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, precum şi faptul că le deschisese naţiunilor uşa credinţei.+ 28  Şi au rămas nu puţin timp cu discipolii.

Note de subsol