Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Faptele 11:1-30

11  Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi oamenii naţiunilor+ primiseră cuvântul lui Dumnezeu.  Şi, când Petru a urcat la Ierusalim, susţinătorii circumciziei+ s-au luat la ceartă cu el,  spunând că intrase în casa unor oameni necircumcişi şi că mâncase cu ei.  Atunci Petru a început să le explice în detaliu, zicând:  „Când eram în oraşul Iope şi mă rugam, am avut o viziune: un fel de vas ca o pânză mare de in, ţinută de cele patru colţuri, care cobora şi era lăsată în jos din cer. Şi ea a venit până la mine.  Uitându-mă în ea, am privit cu atenţie şi am văzut patrupede ale pământului, fiare, târâtoare şi păsări ale cerului.+  De asemenea, am auzit un glas, care mi-a spus: «Ridică-te, Petru, înjunghie şi mănâncă!»+  Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu mi-a intrat în gură ceva pângărit sau necurat!»+  Şi, a doua oară, glasul din cer a răspuns: «Să nu mai numeşti pângărite lucrurile pe care le-a curăţit Dumnezeu!»+ 10  Lucrul acesta s-a petrecut şi a treia oară şi totul a fost luat din nou în cer.+ 11  Şi iată că în clipa aceea trei bărbaţi trimişi la mine din Cezareea stăteau în faţa casei în care eram noi.+ 12  Atunci spiritul+ mi-a spus să mă duc cu ei, fără să mă îndoiesc. Iar aceşti şase fraţi au mers şi ei cu mine şi am intrat în casa omului aceluia.+ 13  El ne-a istorisit cum îl văzuse pe înger stând în casa lui şi zicând: «Trimite nişte oameni la Iope şi cheamă-l pe Simon, zis şi Petru,+ 14  iar el îţi va spune lucrurile prin care tu şi toată casa ta puteţi fi salvaţi».+ 15  Apoi, când am început să vorbesc, spiritul sfânt a coborât peste ei, aşa cum a coborât şi peste noi la început.+ 16  Atunci mi-am amintit de cuvintele Domnului, când zicea: «Ioan a botezat cu apă,+ dar voi veţi fi botezaţi cu spirit sfânt».+ 17  Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar pe care ni l-a dat şi nouă, celor ce am crezut în Domnul Isus Cristos,+ cine eram eu ca să-l împiedic pe Dumnezeu?“+ 18  Când au auzit aceste lucruri, au fost de acord+ şi l-au glorificat pe Dumnezeu,+ zicând: „Dumnezeu le-a dat şi oamenilor naţiunilor prilejul de a se căi pentru viaţă!“+ 19  Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi+ de necazul izbucnit din cauza lui Ştefan au mers până în Fenicia,+ în Cipru+ şi în Antiohia, dar nu spuneau cuvântul nimănui altcuiva decât iudeilor.+ 20  Însă printre ei erau nişte bărbaţi din Cipru şi Cirena care veniseră la Antiohia şi care vorbeau cu cei de limbă greacă,+ anunţând vestea bună despre Domnul Isus.+ 21  Mâna lui Iehova+ era cu ei şi un mare număr de oameni au devenit credincioşi şi s-au întors la Domnul.+ 22  Vestea despre ei a ajuns la urechile congregaţiei din Ierusalim, iar ei l-au trimis pe Barnaba+ până la Antiohia. 23  Când a sosit şi a văzut bunătatea nemeritată+ a lui Dumnezeu, s-a bucurat+ şi i-a încurajat pe toţi să rămână în Domnul cu o inimă hotărâtă,+ 24  căci era un om bun, plin de spirit sfânt şi de credinţă. Şi o mulţime foarte mare a fost adăugată la Domnul.+ 25  Atunci el a plecat la Tars+ ca să-l caute pe Saul peste tot+ 26  şi, când l-a găsit, l-a dus la Antiohia. Astfel, un an întreg s-au adunat cu ei în congregaţie şi au predat unei mulţimi numeroase. Şi, prin îngrijire divină, discipolii au fost numiţi prima oară creştini în Antiohia.+ 27  În zilele acelea, nişte profeţi+ au coborât de la Ierusalim la Antiohia. 28  Unul dintre ei, pe nume Agab,+ s-a ridicat şi a început să arate, prin spirit, că o mare foamete se va abate asupra întregului pământ locuit.+ Şi aşa s-a şi întâmplat pe vremea lui Claudiu. 29  Atunci discipolii aceştia au hotărât să trimită câte ceva, fiecare după posibilităţi,+ ca ajutor+ pentru fraţii care locuiau în Iudeea, 30  ceea ce au şi făcut, trimiţând lucrurile la bătrâni prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.+

Note de subsol