Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Exodul 24:1-18

24  Şi el i-a spus lui Moise: „Urcă la Iehova, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu,+ precum şi şaptezeci+ dintre bătrânii lui Israel şi să vă prosternaţi de departe.  Numai Moise să se apropie de Iehova. Ei să nu se apropie şi poporul să nu urce cu el“.+  Atunci Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele lui Iehova şi toate hotărârile judecătoreşti.+ Tot poporul a răspuns într-un glas şi a zis: „Suntem gata să împlinim toate cuvintele pe care le-a spus Iehova“.+  Şi Moise a scris toate cuvintele lui Iehova.+ Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a construit la poalele muntelui un altar şi doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece triburi ale lui Israel.+  Apoi a trimis nişte tineri dintre fiii lui Israel şi ei au adus ofrande arse şi au sacrificat tauri ca jertfe, ca jertfe de comuniune+ pentru Iehova.  Atunci Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în castroane,+ iar cu cealaltă jumătate din sânge a stropit altarul.+  În cele din urmă a luat cartea legământului+ şi a citit-o în auzul poporului.+ Atunci ei au zis: „Suntem gata să facem tot ce a zis Iehova şi să fim ascultători“.+  Şi Moise a luat sângele şi a stropit poporul cu el,+ zicând: „Iată sângele legământului+ pe care Iehova l-a încheiat cu voi potrivit cu toate aceste cuvinte“.  Moise şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel au urcat 10  şi l-au văzut pe Dumnezeul lui Israel.+ Sub picioarele lui era ceva ce semăna cu o lucrare din lespezi de safir şi cu cerurile în puritatea lor.+ 11  El nu şi-a întins mâna împotriva bărbaţilor de seamă ai fiilor lui Israel,+ ci ei au avut o viziune a adevăratului Dumnezeu+ şi au mâncat şi au băut.+ 12  Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Urcă la mine pe munte şi rămâi acolo, fiindcă vreau să-ţi dau tablele de piatră, legea şi porunca pe care le scriu ca să-i învăţ“.+ 13  Moise şi Iosua, slujitorul lui, s-au ridicat şi Moise a urcat pe muntele adevăratului Dumnezeu.+ 14  Dar bătrânilor le zisese: „Aşteptaţi-ne în locul acesta până ne întoarcem la voi.+ Şi iată că Aaron şi Hur+ sunt cu voi. Cine are o neînţelegere să meargă la ei“.+ 15  Astfel, Moise a urcat pe munte în timp ce norul acoperea muntele.+ 16  Şi gloria lui Iehova+ a rămas pe muntele Sinai,+ iar norul l-a acoperit şase zile. În a şaptea zi, el l-a chemat pe Moise din mijlocul norului.+ 17  În ochii fiilor lui Israel, gloria lui Iehova, pe vârful muntelui, semăna cu un foc mistuitor.+ 18  Atunci Moise a intrat în mijlocul norului şi a urcat pe munte.+ Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.+

Note de subsol