Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

Evrei 3:1-19

3  Aşadar, fraţi sfinţi, părtaşi la chemarea cerească,+ luaţi aminte la apostolul+ şi marele preot pe care îl mărturisim,+ Isus.  El i-a fost fidel+ Celui care l-a făcut astfel, aşa cum a fost şi Moise+ în toată casa Lui.+  Pentru că el este socotit demn de mai multă glorie+ decât Moise, aşa cum cel+ care a construit casa are mai multă onoare decât casa.+  Bineînţeles, orice casă este construită de cineva, dar cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu.+  Moise, ca slujitor,+ a fost fidel în toată casa Lui, ca mărturie a lucrurilor despre care urma să se vorbească mai târziu,+  dar Cristos a fost fidel ca Fiu+ peste casa Lui. Noi suntem casa Lui+ dacă ne păstrăm cu tărie până la sfârşit libertatea de exprimare şi lauda noastră cu speranţa.+  De aceea, aşa cum spune spiritul sfânt:+ „Astăzi, dacă ascultaţi glasul său,+  nu vă împietriţi inima ca atunci când a fost stârnită mânie amară,+ ca în ziua punerii la încercare+ în pustiu,+  când strămoşii voştri m-au pus la încercare, deşi văzuseră lucrările mele+ patruzeci de ani.+ 10  De aceea m-am dezgustat de această generaţie şi am zis: «Întotdeauna se rătăcesc în inimile lor+ şi n-au cunoscut căile mele».+ 11  Am jurat deci în mânia mea: «Nu vor intra+ în odihna mea»“.+ 12  Aveţi grijă, fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin îndepărtarea de Dumnezeul cel viu,+ 13  ci îndemnaţi-vă+ unii pe alţii în fiecare zi, cât timp se mai poate numi „Astăzi“,+ ca nu cumva vreunul dintre voi să se împietrească prin puterea amăgitoare+ a păcatului. 14  Pentru că noi suntem într-adevăr părtaşi ai lui Cristos+ numai dacă ne păstrăm neclintită până la sfârşit încrederea de la început,+ 15  în timp ce se spune: „Astăzi, dacă ascultaţi glasul său,+ nu vă împietriţi inima ca atunci când a fost stârnită mânie amară“.+ 16  Fiindcă cine au fost cei care au auzit şi totuşi au stârnit mânie amară?+ N-au fost oare toţi cei care au ieşit din Egipt sub conducerea lui Moise?+ 17  De asemenea, de cine s-a dezgustat Dumnezeu patruzeci de ani?+ Nu de cei care păcătuiseră şi ale căror cadavre au căzut în pustiu?+ 18  Şi cui i-a jurat el+ că nu vor intra în odihna sa, dacă nu celor care n-au ascultat?+ 19  Vedem deci că n-au putut intra din cauza necredinţei.+

Note de subsol