Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Evrei 10:1-39

10  De fapt, deoarece Legea este doar o umbră+ a lucrurilor bune viitoare, dar nu realitatea acestor lucruri, oamenii nu pot niciodată cu aceleași jertfe pe care le oferă neîncetat, an de an, să-i facă perfecți pe cei care se apropie de Dumnezeu.+  Altfel, n-ar fi încetat oare oferirea acestor jertfe, dat fiind că aceia care îndeplinesc un serviciu sacru și care ar fi fost curățiți o dată pentru totdeauna n-ar mai avea păcate pe conștiință*?+  Dimpotrivă, prin aceste jertfe se aduce aminte de păcate an de an,+  căci este imposibil ca sângele de tauri și de țapi să înlăture păcatele.+  De aceea, când vine în lume, el zice: „«Tu n-ai vrut jertfă și ofrandă,+ ci mi-ai pregătit un corp.+  N-ai găsit plăcere în ofrandele arse și în ofranda pentru păcat».+  Atunci am zis: «Iată! Am venit (în sulul cărții este scris despre mine)+ să fac voința ta, o, Dumnezeule!»“+  După ce mai întâi a zis: „N-ai vrut, nici n-ai găsit plăcere în jertfe, în ofrande, în ofrandele arse și în ofranda pentru păcat“+ — jertfe care sunt oferite potrivit Legii+ —,  apoi zice: „Iată că am venit să înfăptuiesc voința ta“.+ El îl înlătură pe cel dintâi ca să-l întărească pe al doilea.+ 10  Datorită acestei „voințe“,+ noi am fost sfințiți+ prin ofranda+ corpului lui Isus Cristos o dată+ pentru totdeauna. 11  De asemenea, fiecare preot își ocupă locul+ zi de zi+ ca să îndeplinească un serviciu public și ca să ofere de multe ori aceleași jertfe, pentru că acestea nu pot niciodată să înlăture complet păcatele.+ 12  Dar omul acesta a oferit pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate+ și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu,+ 13  așteptând de atunci până când dușmanii săi vor fi puși ca scăunel pentru picioarele sale.+ 14  Căci printr-o singură ofrandă de jertfă+ i-a făcut perfecți+ pentru totdeauna pe cei sfințiți. 15  Pe lângă aceasta, și spiritul sfânt+ ne depune mărturie, pentru că, după ce a zis: 16  „Iată legământul pe care-l voi încheia cu ei după zilele acelea, zice Iehova. Voi pune legile mele în inima lor și le voi scrie în mintea lor“,+ 17  mai zice: „Și nu-mi voi mai aminti de păcatele și de nelegiuirile lor“.+ 18  Iar unde este iertarea+ acestora nu mai este nevoie de ofrandă pentru păcat.+ 19  Așadar, fraților, fiindcă putem să intrăm+ cu îndrăzneală prin intermediul sângelui lui Isus în locul sfânt,+ pe calea 20  pe care el a inaugurat-o pentru noi ca drum nou și viu prin perdea,+ adică prin carnea sa,+ 21  și fiindcă avem un mare preot peste casa lui Dumnezeu,+ 22  să ne apropiem cu inima sinceră, cu toată încrederea pe care o dă credința, având inima curățită, prin stropire, de o conștiință rea+ și corpul spălat cu apă curată.+ 23  Să ținem cu tărie la mărturisirea publică a speranței noastre,+ fără șovăire,+ fiindcă cel care a făcut promisiunea este fidel.+ 24  Să ne interesăm unii de alții ca să ne îndemnăm+ la iubire și la fapte bune,+ 25  fără să neglijăm întrunirea noastră,+ cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm+ unii pe alții, și aceasta cu atât mai mult cu cât vedeți că ziua se apropie!+ 26  Căci, dacă practicăm intenționat păcatul+ după ce am primit cunoștința exactă a adevărului,+ nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,+ 27  ci doar o așteptare înfricoșătoare a judecății+ și o gelozie aprinsă care îi va mistui pe cei ce se împotrivesc.+ 28  Cine a nesocotit legea lui Moise moare fără îndurare, pe mărturia a două sau trei persoane.+ 29  Cu cât credeți că va fi mai aspră pedeapsa+ de care va fi socotit vrednic cel care l-a călcat în picioare+ pe Fiul lui Dumnezeu, care a considerat de valoare neînsemnată sângele+ legământului prin care a fost sfințit și care a insultat cu dispreț spiritul+ bunătății nemeritate? 30  Fiindcă îl cunoaștem pe cel care a zis: „Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti“+ și din nou: „Iehova își va judeca poporul“.+ 31  Este înfricoșător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.+ 32  Totuși, amintiți-vă mereu de zilele de odinioară, când, după ce ați fost luminați,+ ați dus o mare luptă în suferințe,+ 33  uneori în timp ce erați expuși ca într-un teatru+ batjocurilor și necazurilor, alteori în timp ce luați parte la suferința celor ce treceau prin astfel de lucruri.+ 34  Căci v-ați arătat compasiunea pentru cei din închisoare și ați acceptat cu bucurie jefuirea+ bunurilor voastre, știind că voi aveți o proprietate mai bună și durabilă.+ 35  Nu renunțați deci să vorbiți cu libertate de exprimare,+ fiindcă lucrul acesta aduce cu sine o mare răsplată.+ 36  Fiindcă aveți nevoie de perseverență,+ pentru ca, după ce ați făcut voința lui Dumnezeu,+ să primiți împlinirea promisiunii.+ 37  Căci încă „foarte puțin timp“+ și „cel care vine va sosi și nu va întârzia“.+ 38  „Dar cel drept al meu va trăi prin credință“+ și, „dacă dă înapoi, sufletul meu nu are plăcere în el“.+ 39  Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre distrugere,+ ci din aceia care au credință spre păstrarea sufletului în viață.+

Note de subsol

Sau „n-ar mai avea o conștiință încărcată din cauza păcatelor lor“.