Eclesiastul 9:1-18

9  Căci mi-am îndreptat inima să cercetez lucrul acesta:+ că cei drepți și cei înțelepți, precum și lucrările lor sunt în mâna adevăratului Dumnezeu.+ Oamenii nu știu nici de iubirea, nici de ura care au fost înaintea lor.+  Tuturor li se întâmplă la fel.+ Același sfârșit+ au cel drept+ și cel rău,+ cel bun, cel curat și cel necurat, cel ce aduce jertfe și cel ce nu aduce jertfe. Cel bun este ca și cel păcătos,+ cel ce jură în pripă este ca și cel ce se teme să jure.+  Iată marele rău în tot ce s-a făcut sub soare: fiindcă toți au același sfârșit,+ inima fiilor oamenilor este plină de răutate;+ cât trăiesc, nebunia+ este în inima lor, după care se duc la cei morți!+  Pentru cel aflat printre cei vii există speranță, căci un câine viu+ este mai bun decât un leu mort.+  Fiindcă cei vii sunt conștienți că vor muri,+ dar cei morți nu sunt conștienți de nimic+ și nu mai au nicio răsplată, căci până și amintirea li se uită.+  Și iubirea lor și ura lor și gelozia lor au pierit deja+ și nu mai au parte niciodată de ceea ce se face sub soare.+  Du-te, mănâncă-ți pâinea cu bucurie și bea-ți vinul cu inimă bună,+ fiindcă adevăratul Dumnezeu și-a găsit deja plăcerea în lucrările tale.+  Veșmintele să-ți fie întotdeauna albe,+ iar uleiul să nu-ți lipsească de pe cap.+  Bucură-te de viață cu soția pe care o iubești+ în toate zilele vieții tale deșarte pe care ți-a dat-o El sub soare, în toate zilele deșertăciunii tale, fiindcă aceasta îți este partea în viață+ și în truda cu care te trudești sub soare. 10  Tot ce găsește mâna ta să facă fă cu toată puterea ta,+ căci în Șeol,+ locul unde te duci,+ nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoștință,+ nici înțelepciune.+ 11  M-am întors și am văzut sub soare că nu cei iuți câștigă cursa,+ nici cei puternici lupta,+ nici cei înțelepți hrana,+ că nu cei pricepuți au bogățiile+ și că nu cei ce au cunoștință se bucură de favoare;+ căci timpul și evenimentele neprevăzute îi ajung pe toți.+ 12  Fiindcă omul+ nu-și cunoaște timpul.+ Ca peștii prinși în mreaja nimicitoare+ și ca păsările prinse în laț,+ așa sunt prinși în cursă fiii oamenilor în timpul nenorocirii,+ când aceasta se abate fără veste asupra lor.+ 13  Am văzut sub soare și această înțelepciune și mi s-a părut mare: 14  Era un oraș mic, cu puțini oameni în el. Și împotriva lui a venit un rege mare, l-a împresurat și a construit metereze de asediu puternice.+ 15  În orașul acela era un om sărac, dar înțelept, care, prin înțelepciunea lui, a scăpat orașul.+ Dar nimeni nu și-a adus aminte de omul acela sărac.+ 16  Și am zis: „Înțelepciunea este mai bună decât puterea;+ totuși, înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate“.+ 17  Cuvintele liniștite ale înțelepților sunt mai ascultate+ decât strigătul celui ce stăpânește în mijlocul unor oameni fără minte.+ 18  Înțelepciunea este mai bună decât armele de luptă și un singur păcătos poate distruge mult bine.+

Note de subsol