Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Deuteronomul 20:1-20

20  Dacă ieși la luptă împotriva dușmanilor tăi și vezi cai și care de război,+ un popor mai numeros decât tine, să nu te temi de ei, căci Iehova, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului,+ este cu tine.+  Când vă pregătiți pentru luptă, preotul să iasă în față și să vorbească poporului.+  Și să le spună: «Ascultă, o, Israele! Astăzi vă pregătiți să luptați împotriva dușmanilor voștri. Să nu vi se descurajeze inima!+ Nu vă temeți, nu fugiți cuprinși de panică și nu vă înspăimântați de ei,+  căci Iehova, Dumnezeul vostru, merge cu voi ca să lupte pentru voi împotriva dușmanilor voștri și să vă salveze».+  Supraveghetorii+ să vorbească și ei poporului și să zică: «Cine este bărbatul care a construit o casă nouă și n-a inaugurat-o încă? Să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să moară în luptă și altcineva s-o inaugureze.+  Și cine este bărbatul care a plantat o vie, dar încă nu s-a bucurat de rodul ei? Să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să moară în luptă și altcineva să se bucure de rodul ei.+  Și cine este bărbatul care s-a logodit cu o femeie și încă n-a luat-o? Să plece și să se întoarcă acasă,+ ca nu cumva să moară în luptă și s-o ia altcineva».  Supraveghetorii să vorbească mai departe poporului și să spună: «Cine este bărbatul căruia îi este teamă și are inimă slabă?+ Să plece și să se întoarcă acasă, ca nu cumva să facă să se topească inima fraților lui la fel ca inima lui».+  Iar după ce supraveghetorii vor termina de vorbit poporului, să fie numiți în fruntea poporului comandanții de armată. 10  Dacă te apropii de un oraș ca să lupți împotriva lui, să-i anunți condițiile de pace.+ 11  Dacă îți dă un răspuns pașnic și s-a deschis înaintea ta, atunci tot poporul care se găsește în el să fie al tău și să-ți slujească, făcând muncă forțată.+ 12  Dar dacă nu face pace cu tine,+ ci poartă război cu tine, iar tu trebuie să-l asediezi, 13  atunci Iehova, Dumnezeul tău, ți-l va da în mână, iar tu să-i lovești cu ascuțișul sabiei pe toți bărbații din el.+ 14  Însă femeile, copiii,+ animalele domestice+ și tot ce este în oraș, toate acestea să le iei ca pradă;+ și să mănânci din prăzile luate de la dușmanii tăi, pe care ți i-a dat Iehova, Dumnezeul tău.+ 15  Așa să faci cu toate orașele care sunt foarte departe de tine și nu sunt dintre orașele acestor națiuni. 16  Însă în orașele acestor popoare pe care ți le dă moștenire Iehova, Dumnezeul tău, să nu păstrezi în viață nimic din ce are suflare,+ 17  fiindcă trebuie să-i nimicești cu desăvârșire pe hetiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe fereziți, pe heviți și pe iebusiți,+ așa cum ți-a poruncit Iehova, Dumnezeul tău, 18  pentru ca aceștia să nu vă învețe să faceți potrivit tuturor lucrurilor dezgustătoare pe care le-au făcut ei pentru dumnezeii lor, și să păcătuiți împotriva lui Iehova, Dumnezeul vostru.+ 19  Dacă asediezi multe zile un oraș, luptând împotriva lui ca să-l cucerești, să nu-i distrugi pomii, ridicând securea împotriva lor, ci să mănânci din ei, și să nu-i tai,+ căci sunt oare pomii de pe câmp oameni ca să-i împresori? 20  Numai pomul despre care știi că nu este roditor să-l distrugi; să-l tai și să construiești din el fortificații de asediu+ împotriva orașului care poartă război cu tine, până când va cădea.

Note de subsol