Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

2 Cronici 4:1-22

4  Apoi a făcut altarul de aramă:+ lungimea lui era de douăzeci de coţi, lăţimea de douăzeci de coţi şi înălţimea de zece coţi.+  Şi a făcut marea turnată,+ rotundă, de zece coţi de la o margine la cealaltă margine. Înălţimea ei era de cinci coţi, iar pentru a o cuprinde trebuia o sfoară de treizeci de coţi.+  Mai jos, de jur împrejur, erau nişte ornamente în formă de dovleac+ şi ele o înconjurau. Erau câte zece pe fiecare cot, de jur împrejurul mării.+ Ornamentele în formă de dovleac erau pe două rânduri, turnate odată cu ea.  Ea stătea pe doisprezece tauri:+ trei îndreptaţi cu faţa spre nord, trei cu faţa spre vest, trei cu faţa spre sud şi trei cu faţa spre est. Marea era deasupra lor, iar părţile lor de dinapoi erau toate spre interior.+  Grosimea ei era de un lat de palmă, iar marginea ei era lucrată ca marginea unui pahar, ca o floare de crin.+ Ea putea conţine+ trei mii de baţi*.+  După aceea a făcut zece lighene şi a pus cinci la dreapta şi cinci la stânga,+ pentru ca în ele să se spele+ şi să se clătească tot ce se folosea pentru ofranda arsă.+ Dar marea era pentru preoţi, ca să se spele cu apa din ea.+  Apoi a făcut zece lampadare+ de aur, care aveau acelaşi model,+ şi le-a pus în templu, cinci la dreapta şi cinci la stânga.+  După aceea a făcut zece mese şi le-a aşezat în templu, cinci la dreapta şi cinci la stânga.+ A făcut şi o sută de castroane de aur.  Pe urmă a făcut curtea+ preoţilor+ şi curtea cea mare,+ precum şi porţile curţii celei mari, şi a acoperit porţile acestora cu aramă. 10  Marea a pus-o în partea dreaptă, la est şi spre sud.+ 11  În cele din urmă, Hiram a făcut cenuşarele,+ lopeţile+ şi castroanele.+ Astfel, Hiram a terminat lucrarea pe care a făcut-o pentru regele Solomon la casa adevăratului Dumnezeu: 12  cele două coloane+ şi capitelurile rotunde+ din partea de sus a celor două coloane, precum şi cele două lucrături sub formă de plasă+ care acopereau cele două capiteluri rotunde din partea de sus a coloanelor; 13  cele patru sute de rodii+ pentru cele două plase, câte două rânduri de rodii pentru fiecare plasă, care acopereau cele două capiteluri rotunde de pe coloane;+ 14  cele zece cărucioare+ şi cele zece lighene+ de pe cărucioare; 15  marea+ şi cei doisprezece tauri de sub ea;+ 16  cenuşarele, lopeţile,+ furculiţele+ şi toate ustensilele lor.+ Pe acestea Hiram-Abiv+ i le-a făcut din aramă lustruită regelui Solomon pentru casa lui Iehova. 17  Regele le-a turnat în ţinutul Iordanului, în pământul argilos dintre Sucot+ şi Ţereda.+ 18  Şi Solomon a făcut toate aceste ustensile într-un număr foarte mare. Greutatea aramei nici n-a mai fost socotită.+ 19  Solomon a făcut toate ustensilele+ care erau în casa adevăratului Dumnezeu, altarul de aur,+ mesele,+ pe care se afla pâinea de prezentare, 20  lampadarele+ şi lămpile lor+ de aur pur, ca să le aprindă în faţa Sfintei Sfintelor,+ potrivit regulii; 21  florile, lămpile şi mucările,+ din aur (acesta era aurul cel mai pur), 22  stingătoarele, castroanele, paharele şi făraşele pentru foc, din aur pur,+ precum şi intrarea casei,+ uşile ei interioare de la Sfânta Sfintelor şi uşile+ de la Sfânta*, din aur.

Note de subsol

Cam 66 000 de litri.
Lit. „casa templului“.