Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

2 Cronici 25:1-28

25  Amaţia+ a devenit rege la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Ioadan,+ din Ierusalim.  El a făcut ce este drept în ochii lui Iehova,+ dar nu cu o inimă întreagă.+  De îndată ce regatul s-a întărit sub autoritatea lui, i-a omorât+ pe slujitorii lui+ care-l uciseseră pe rege, tatăl său.+  Dar pe fiii lor nu i-a omorât, ci a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise,+ pe care a poruncit-o Iehova, spunând: „Taţii să nu moară pentru fii,+ nici fiii să nu moară pentru taţi,+ ci fiecare să moară pentru păcatul său“.+  Şi Amaţia i-a adunat pe oamenii din Iuda şi i-a pus să stea potrivit casei strămoşilor lor,+ după căpeteniile peste mii+ şi după căpeteniile peste sute,+ pentru tot Iuda şi Beniamin. Apoi i-a înregistrat de la douăzeci+ de ani în sus şi a constatat că erau trei sute de mii de bărbaţi aleşi, în stare să meargă la armată şi care mânuiau lancea+ şi scutul mare.+  De asemenea, a angajat o sută de mii de bărbaţi puternici şi viteji din Israel cu o sută de talanţi de argint.  Dar un om al adevăratului Dumnezeu+ a venit la el şi a zis: „O, rege, să nu meargă armata lui Israel cu tine, căci Iehova nu este cu Israel,+ cu toţi fiii lui Efraim.  Ci du-te numai tu, acţionează şi fii curajos pentru război!+ Adevăratul Dumnezeu te-ar putea face să te poticneşti înaintea duşmanului, căci Dumnezeu are puterea de a ajuta+ şi de a poticni“.+  Atunci Amaţia+ i-a zis omului adevăratului Dumnezeu: „Dar cum rămâne cu suta de talanţi pe care am dat-o trupelor lui Israel?“+ Şi omul adevăratului Dumnezeu a spus: „Iehova poate să-ţi dea mult mai mult decât atât“.+ 10  Atunci Amaţia a separat trupele care veniseră la el din Efraim, ca să se ducă acasă. Dar ei s-au aprins de mânie împotriva lui Iuda şi s-au întors acasă aprinşi de mânie.+ 11  Şi Amaţia a prins curaj, a pornit în fruntea poporului, s-a dus în Valea Sării+ şi i-a lovit pe fiii Seirului,+ pe zece mii dintre ei.+ 12  Iar pe zece mii, fiii lui Iuda i-au prins de vii. I-au dus pe vârful stâncii şi i-au aruncat de acolo; şi toţi s-au făcut praf.+ 13  Însă membrii trupei pe care Amaţia o trimisese înapoi ca să nu mai meargă cu el la război+ au făcut incursiuni în oraşele lui Iuda, din Samaria+ până în Bet-Horon,+ au omorât acolo trei mii de oameni şi au luat o mare pradă. 14  Dar, când s-a întors de la înfrângerea edomiţilor, Amaţia a adus dumnezeii+ fiilor Seirului şi i-a pus dumnezei pentru el.+ A început să se plece înaintea lor+ şi să facă să se înalţe fum de jertfă pentru ei.+ 15  Atunci Iehova s-a aprins de mânie împotriva lui Amaţia, a trimis un profet la el şi i-a zis: „De ce-ai căutat+ dumnezeii acestui popor,+ care nu şi-au scăpat nici măcar propriul popor din mâna ta?“+ 16  Dar nici n-a terminat bine de vorbit, că regele i-a şi spus: „Te-am făcut noi sfătuitorul regelui?+ Încetează, pentru binele tău!+ De ce să fii lovit?“ Şi profetul a încetat. Totuşi, a mai spus: „Ştiu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească,+ fiindcă ai făcut lucrul acesta+ şi nu mi-ai ascultat sfatul“.+ 17  Atunci Amaţia, regele lui Iuda, s-a sfătuit şi a trimis să i se spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel:+ „Vino să ne vedem faţă în faţă!“+ 18  Dar Ioas, regele lui Israel, a trimis să i se spună lui Amaţia, regele lui Iuda:+ „Spinul din Liban a trimis să i se spună cedrului din Liban:+ «Dă-o pe fiica ta de soţie fiului meu».+ Dar o fiară+ a câmpului, din Liban, a trecut şi a călcat în picioare spinul. 19  Tu ţi-ai spus: «Iată că am înfrânt Edomul!»+ Iar inima+ ta te-a înălţat ca să fii glorificat.+ Acum, rămâi acasă.+ De ce să porneşti la luptă în împrejurări potrivnice+ şi să cazi, tu şi Iuda împreună cu tine?“+ 20  Dar Amaţia n-a ascultat, căci lucrul acesta venea de la adevăratul Dumnezeu,+ ca să-i dea în mâna lui Ioas, pentru că îi căutaseră pe dumnezeii Edomului.+ 21  Atunci Ioas, regele lui Israel, a urcat+ şi s-au văzut faţă în faţă,+ el şi Amaţia, regele lui Iuda, la Bet-Şemeşul+ care aparţine de Iuda. 22  Şi Iuda a fost înfrânt de Israel,+ astfel că fiecare a fugit la cortul lui.+ 23  Ioas, regele lui Israel, l-a prins+ la Bet-Şemeş pe Amaţia, regele lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. Apoi l-a dus la Ierusalim+ şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim+ până la Poarta Unghiului.+ 24  A luat tot aurul şi argintul şi toate obiectele care se găseau în casa adevăratului Dumnezeu, la Obed-Edom,+ precum şi tezaurele casei+ regelui şi ostaticii, şi apoi s-a întors la Samaria.+ 25  Şi Amaţia,+ fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a mai trăit cincisprezece ani+ după moartea lui Ioas,+ fiul lui Ioahaz, regele lui Israel. 26  Celelalte fapte ale lui Amaţia, cele dintâi şi cele de pe urmă,+ iată: nu sunt scrise oare în Cartea+ Regilor lui Iuda şi ai lui Israel?+ 27  Pe vremea când Amaţia s-a îndepărtat de Iehova şi nu l-a mai urmat, s-a pus la cale un complot+ împotriva lui la Ierusalim. În cele din urmă, el a fugit la Lachis,+ dar au trimis să-l urmărească până la Lachis şi l-au omorât acolo.+ 28  Apoi l-au dus pe cai+ şi l-au înmormântat alături de strămoşii lui, în cetatea lui Iuda.+

Note de subsol