Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

2 Corinteni 12:1-21

12  Trebuie să mă laud. Nu este de folos, dar voi trece la viziunile+ supranaturale şi la revelaţiile de la Domnul.  Cunosc un om unit cu Cristos care, acum paisprezece ani — dacă era în corp, nu ştiu, sau în afara corpului, nu ştiu: Dumnezeu ştie —, a fost dus+ până la al treilea cer.  Da, îl cunosc pe acest om — dacă era în corp sau independent de corp,+ nu ştiu: Dumnezeu ştie —,  dar ştiu că a fost dus în paradis+ şi a auzit cuvinte de nerostit şi care nu-i sunt permise unui om să le spună.  Cu acest om mă voi lăuda, dar cu mine nu mă voi lăuda decât cu privire la slăbiciunile mele.+  Dar chiar dacă aş vrea să mă laud,+ n-aş fi iraţional, fiindcă aş spune adevărul. Totuşi, mă abţin, pentru ca nimeni să nu-mi atribuie mai mult decât ceea ce vede că fac sau decât ceea ce aude că spun,  tocmai datorită multelor* mele revelaţii. De aceea, ca să nu mă înalţ peste măsură,+ mi s-a dat un spin în carne,+ un înger al lui Satan, ca să mă pălmuiască fără încetare, pentru ca să nu mă înalţ peste măsură.  În privinţa aceasta, de trei ori+ l-am implorat pe Domnul ca să-l îndepărteze,  dar el mi-a zis: „Bunătatea mea nemeritată îţi este de ajuns,+ căci puterea mea este făcută perfectă în slăbiciune“.+ De aceea, mă voi lăuda foarte bucuros mai degrabă cu slăbiciunile mele,+ pentru ca puterea lui Cristos să rămână peste mine ca un cort. 10  De aceea, îmi găsesc plăcerea în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii şi dificultăţi, pentru Cristos. Deoarece, când sunt slab, atunci sunt tare.+ 11  Am ajuns iraţional. Voi m-aţi obligat,+ fiindcă ar fi trebuit, de fapt, să fiu recomandat de voi. Căci nu m-am dovedit inferior în niciun lucru superapostolilor+ voştri, chiar dacă sunt un nimic.+ 12  Da, dovezile apostolatului+ meu le-aţi văzut printre voi prin toată perseverenţa,+ prin semne şi minuni şi prin lucrări de putere.+ 13  Fiindcă în ce privinţă aţi fost voi mai prejos decât celelalte congregaţii, decât că eu însumi nu v-am fost o povară?+ Iertaţi-mi cu bunăvoinţă această nedreptate! 14  Iată că este a treia oară+ când sunt gata să vin la voi, dar tot nu vă voi fi o povară. Căci nu caut bunurile voastre,+ ci pe voi, fiindcă nu copiii+ trebuie să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.+ 15  Iar eu voi cheltui cât se poate de bucuros şi chiar mă voi cheltui întru totul pentru sufletele voastre.+ Dacă eu vă iubesc atât de mult, trebuie să fiu iubit de voi mai puţin? 16  Dar, oricum ar fi, nu v-am împovărat.+ Însă voi ziceţi că am fost „viclean“ şi v-am prins „prin şiretlic“.+ 17  Oare am profitat de pe urma voastră prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? 18  Am stăruit pe lângă Tit să vină la voi şi l-am trimis cu el pe fratele. A profitat Tit de pe urma voastră?+ N-am umblat noi în acelaşi spirit?+ Pe aceleaşi urme? 19  Aţi crezut cumva tot timpul acesta că ne prezentăm apărarea înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în unitate cu Cristos. Dar, iubiţi fraţi, toate lucrurile sunt pentru zidirea voastră.+ 20  Căci mă tem ca nu cumva, când voi sosi,+ să vă găsesc aşa cum nu doresc şi să mă port cu voi aşa cum nu doriţi. Şi mă tem să nu fie mai degrabă ceartă, gelozie,+ accese de mânie, dispute, bârfeli, şuşoteli, îngâmfare, tulburări.+ 21  S-ar putea ca, venind din nou, Dumnezeul meu să mă umilească atunci când voi fi cu voi şi să mă mâhnesc pentru mulţi dintre cei care au păcătuit+ şi care nu s-au căit încă de necurăţia, de fornicaţia+ şi de conduita lor libertină.+

Note de subsol

Sau „extraordinarelor“.