Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

1 Samuel 8:1-22

8  Şi, când Samuel a îmbătrânit, i-a numit+ pe fiii săi judecători peste Israel.  Numele fiului său întâi născut era Ioel,+ iar numele celui de-al doilea, Abiia.+ Ei judecau la Beer-Şeba.  Fiii lui însă nu umblau pe căile sale,+ ci erau înclinaţi spre câştig necinstit,+ luau mită+ şi făceau judecată strâmbă.+  După un timp, toţi bătrânii lui Israel+ s-au adunat, au venit la Samuel la Rama  şi i-au zis: „Iată că tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu umblă pe căile tale. Acum, numeşte peste noi un rege,+ cum au toate naţiunile, ca să ne judece“.  Dar lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel, când au spus: „Dă-ne un rege ca să ne judece“. Şi Samuel s-a rugat lui Iehova.+  Atunci Iehova i-a zis lui Samuel:+ „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei,+ căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege+ peste ei.  Aşa cum au făcut în toate din ziua în care i-am scos din Egipt+ până în ziua aceasta, căci m-au părăsit+ şi le-au slujit altor dumnezei,+ aşa fac şi cu tine.  Acum ascultă de glasul lor. Numai să-i avertizezi în mod serios şi să le vorbeşti despre drepturile regelui care va domni peste ei“.+ 10  Samuel a spus deci toate cuvintele lui Iehova poporului care-i cerea un rege. 11  Şi a zis: „Acestea vor fi drepturile+ regelui care va domni peste voi: Pe fiii voştri îi va lua la el,+ îi va pune la carele lui+ şi printre călăreţii lui,+ iar unii dintre ei vor trebui să alerge în faţa carelor lui.+ 12  Îi va numi căpetenii peste mii+ şi căpetenii peste cincizeci,+ cu unii va ara,+ va strânge recolta+ şi cu ei va pregăti echipamentul de război+ şi echipamentul pentru carele lui.+ 13  Pe fiicele voastre le va lua ca să-i facă amestecuri de uleiuri parfumate, mâncare şi pâine.+ 14  Cele mai bune dintre ogoarele voastre, dintre viile+ voastre şi dintre livezile voastre de măslini+ le va lua şi le va da slujitorilor lui. 15  Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua a zecea parte+ şi le-o va da demnitarilor lui de la curte+ şi slujitorilor lui. 16  Pe servitorii voştri şi pe servitoarele voastre, precum şi cele mai bune cirezi ale voastre şi măgarii voştri îi va lua şi îi va folosi pentru lucrările lui.+ 17  Va lua a zecea parte din turmele voastre,+ iar voi veţi ajunge slujitorii lui. 18  Şi în ziua aceea veţi striga din cauza regelui vostru,+ pe care vi l-aţi ales, dar Iehova nu vă va răspunde în ziua aceea“.+ 19  Însă poporul a refuzat să asculte de glasul lui Samuel+ şi a zis: „Nu, ci să fie un rege peste noi! 20  Să fim şi noi ca toate naţiunile!+ Regele nostru să ne judece, să iasă în fruntea noastră şi să lupte pentru noi!“ 21  Samuel a ascultat toate cuvintele poporului, apoi le-a rostit în auzul lui Iehova.+ 22  Atunci Iehova i-a zis lui Samuel: „Ascultă de glasul lor şi dă-le un rege ca să domnească peste ei“.+ Samuel le-a spus deci bărbaţilor lui Israel: „Duceţi-vă fiecare în oraşul său“.

Note de subsol