Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

1 Samuel 10:1-27

10  Samuel a luat atunci urciorul+ cu ulei, l-a turnat pe capul lui, l-a sărutat+ şi a zis: „Iehova te-a uns într-adevăr conducător+ peste moştenirea sa.+  Astăzi, când vei pleca de la mine, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei,+ în teritoriul lui Beniamin, la Ţelţah. Şi ei îţi vor spune: «Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi au fost găsite, însă acum tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe,+ ci este îngrijorat din cauza voastră, zicând: „Ce să fac pentru fiul meu?“»+  De acolo mergi mai departe şi vei ajunge la copacul cel mare din Tabor. Acolo vei întâlni trei oameni care urcă la adevăratul Dumnezeu, la Betel,+ unul ducând trei iezi,+ unul ducând trei pâini rotunde+ şi unul ducând un urcior mare cu vin.+  Ei te vor întreba dacă eşti bine+ şi-ţi vor da două pâini. Primeşte-le din mâna lor.  După aceea, vei ajunge la colina adevăratului Dumnezeu,+ unde este o garnizoană+ a filistenilor. Şi, când vei ajunge acolo, în oraş, vei întâlni un grup de profeţi+ care vor coborî de la locul înalt.+ O liră,+ tamburine,+ flaute+ şi harpe+ vor fi înaintea lor, şi ei vor vorbi ca profeţi.  Spiritul+ lui Iehova va începe să acţioneze asupra ta, iar tu vei vorbi ca un profet+ împreună cu ei şi vei fi schimbat în alt om.  Când semnele+ acestea ţi se vor împlini, să faci ce va putea mâna ta,+ căci adevăratul Dumnezeu este cu tine.+  Să cobori înaintea mea la Ghilgal.+ Iată că eu voi coborî la tine ca să ofer jertfe arse şi să aduc jertfe de comuniune.+ Să aştepţi şapte+ zile până voi veni la tine, şi îţi voi arăta ce să faci“.  Şi iată ce s-a întâmplat: De îndată ce el a întors spatele şi a plecat de la Samuel, Dumnezeu i-a schimbat inima ca ea să fie altfel.+ Toate aceste semne+ s-au împlinit în ziua aceea. 10  De acolo s-au dus la colină şi iată că acolo era un grup de profeţi care veneau spre el. Spiritul lui Dumnezeu a început imediat să acţioneze asupra lui,+ iar el a început să vorbească în mijlocul lor ca un profet.+ 11  Când l-au văzut toţi cei ce-l cunoşteau mai dinainte, iată că profeţea împreună cu profeţii! De aceea, oamenii şi-au zis unul altuia: „Oare ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiş? Este şi Saul printre profeţi?“+ 12  Atunci un om de-acolo a răspuns şi a zis: „Dar cine este tatăl lor?“ De aici a rămas proverbială+ întrebarea: „Este şi Saul printre profeţi?“ 13  În cele din urmă, el a terminat de vorbit ca un profet şi a ajuns la locul înalt. 14  Mai târziu, fratele tatălui lui Saul le-a zis, lui şi slujitorului lui: „Pe unde aţi umblat?“ Şi el a spus: „Să căutăm măgăriţele.+ Ne-am dus şi ne-am uitat, dar nu erau nicăieri. Atunci ne-am dus la Samuel“. 15  Şi unchiul lui Saul a zis: „Povesteşte-mi, te rog: Ce v-a spus Samuel?“ 16  Saul i-a zis unchiului său: „Ne-a spus clar că măgăriţele au fost găsite“. Dar ce îi spusese Samuel despre regat nu i-a istorisit.+ 17  Şi Samuel a convocat poporul înaintea lui Iehova, la Miţpa,+ 18  şi le-a zis fiilor lui Israel: „Iată ce a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel:+ «Eu am scos pe Israel din Egipt. Eu v-am scăpat din mâna Egiptului+ şi din mâna tuturor regatelor care vă oprimau.+ 19  Dar voi l-aţi respins astăzi pe Dumnezeul vostru,+ care v-a salvat din toate necazurile şi din toate strâmtorările voastre. Şi aţi zis: „Nu, ci pune un rege peste noi!“ Şi acum, staţi înaintea lui Iehova după triburile voastre+ şi după miile voastre»“. 20  Samuel a pus deci toate triburile lui Israel să se apropie+ şi a fost ales tribul lui Beniamin.+ 21  Apoi a pus să se apropie tribul lui Beniamin după familiile lui şi a fost aleasă familia matriţilor.+ În cele din urmă a fost ales Saul, fiul lui Chiş.+ Şi au început să-l caute, dar nu l-au găsit. 22  De aceea, l-au întrebat+ iarăşi pe Iehova: „Oare a venit omul acesta aici?“ Atunci Iehova a zis: „Este aici, ascuns+ printre bagaje“. 23  Au alergat şi l-au luat de acolo. Când s-a prezentat în mijlocul poporului, era mai înalt decât tot poporul, de la umeri în sus.+ 24  Atunci Samuel a spus întregului popor: „Îl vedeţi pe cel pe care l-a ales Iehova?+ Nu este niciunul ca el în tot poporul!“ Şi tot poporul a început să scoată strigăte şi să zică: „Trăiască regele!“+ 25  Apoi Samuel a vorbit poporului despre drepturile regelui,+ le-a scris într-o carte şi a aşezat-o înaintea lui Iehova. Pe urmă, Samuel a lăsat tot poporul să plece, fiecare la casa lui. 26  Saul s-a dus acasă, la Ghibea,+ şi vitejii cărora Dumnezeu le atinsese inima s-au dus cu el.+ 27  Dar oamenii netrebnici+ au zis: „Cum ne va salva acesta?“+ L-au dispreţuit+ şi nu i-au adus niciun dar.+ Însă el tăcea ca un om rămas fără grai.+

Note de subsol