Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

1 Petru 3:1-22

3  Tot așa,+ soțiilor, fiți supuse+ soților voștri, pentru ca, dacă unii nu ascultă+ de cuvânt, să fie câștigați+ fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor,+  fiindcă vor fi martori ai purtării voastre caste,+ pline de un respect profund.  Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care constă în împletirea părului,+ în folosirea de bijuterii de aur+ sau în purtarea de mantii,  ci să fie persoana ascunsă+ a inimii în veșmântul nepieritor+ al unui spirit blând și liniștit,+ care este de mare valoare în ochii lui Dumnezeu.  Pentru că așa se împodobeau odinioară și femeile sfinte care sperau în Dumnezeu, fiindu-le supuse soților lor,  așa cum Sara asculta de Avraam, numindu-l „domn“.+ Iar voi ați devenit fiicele ei dacă faceți mereu binele și nu vă temeți de nimic ce ar putea provoca spaimă.+  Tot așa,+ voi, soților, continuați să locuiți cu ele potrivit cunoștinței,+ dându-le onoare+ ca unui vas mai slab, cel feminin, fiindcă sunteți și moștenitori+ cu ele ai favorii nemeritate a vieții, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.+  În sfârșit, să aveți toți același mod de gândire,+ împărtășind aceleași sentimente, arătând afecțiune frățească, fiind plini de o tandră compasiune+ și umili,+  neplătind cu rău pentru rău+ sau cu insultă pentru insultă,+ ci, dimpotrivă, binecuvântând,+ pentru că la această cale ați fost chemați, ca să moșteniți o binecuvântare. 10  Fiindcă „cine iubește viața și vrea să vadă zile bune+ să-și înfrâneze limba+ de la rău și buzele de la vorbirea înșelătoare,+ 11  dar să se îndepărteze de rău+ și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească.+ 12  Pentru că ochii+ lui Iehova sunt peste cei drepți, iar urechile lui spre implorarea lor,+ dar fața lui Iehova este împotriva celor ce fac răul“.+ 13  De fapt, cine vă va face rău dacă sunteți zeloși pentru bine?+ 14  Dar, chiar dacă veți suferi pentru dreptate, veți fi fericiți.+ Totuși, să nu vă temeți de ceea ce se tem ei,+ nici să nu vă tulburați!+ 15  Ci sfințiți-l pe Cristos ca Domn în inima voastră,+ fiind întotdeauna gata să prezentați o apărare+ înaintea oricui vă cere motivul speranței voastre, făcând însă aceasta cu blândețe+ și respect profund. 16  Să aveți o conștiință bună,+ pentru ca aceia care vorbesc disprețuitor despre purtarea voastră bună în Cristos să rămână de rușine+ tocmai în ceea ce se vorbește împotriva voastră.+ 17  Căci este mai bine să suferiți pentru că faceți binele,+ dacă aceasta este voința lui Dumnezeu, decât pentru că faceți răul.+ 18  De fapt, însuși Cristos a murit o dată pentru totdeauna pentru păcate,+ un om drept pentru cei nedrepți,+ ca să vă conducă la Dumnezeu,+ fiind omorât în carne,+ dar făcut viu în spirit,+ 19  în care s-a și dus să le predice spiritelor din închisoare,+ 20  care fuseseră neascultătoare odinioară,+ când răbdarea lui Dumnezeu+ aștepta în zilele lui Noe, când se construia arca,+ în care puțini, adică opt suflete, au fost salvați prin apă.+ 21  Ceea ce corespunde acestui lucru vă salvează acum și pe voi,+ și anume botezul (nu înlăturarea murdăriei cărnii, ci cererea făcută lui Dumnezeu pentru o conștiință bună),+ prin învierea lui Isus Cristos.+ 22  El este la dreapta lui Dumnezeu,+ pentru că s-a dus în cer, și i-au fost supuși îngeri,+ autorități și puteri.+

Note de subsol