Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Biblia online | SFINTELE SCRIPTURI – TRADUCEREA LUMII NOI

1 Cronici 18:1-17

18  După aceea, David i-a bătut pe filisteni+ şi i-a supus şi a luat din mâna filistenilor Gatul+ şi localităţile care aparţineau de el.  Apoi a bătut Moabul,+ iar moabiţii au ajuns slujitorii lui David şi i-au plătit tribut.+  David l-a bătut şi pe Hadadezer,+ regele Ţobei,+ la Hamat,+ când acesta a pornit să-şi extindă puterea până la fluviul Eufrat.+  Şi David a luat de la el o mie de care, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri.+ Apoi David a tăiat tendoanele+ tuturor cailor+ de la care şi n-a păstrat decât o sută dintre ei.  Când sirienii din Damasc au venit să-l ajute pe Hadadezer, regele Ţobei,+ David a ucis douăzeci şi două de mii de bărbaţi dintre sirieni.  După aceea, David a pus garnizoane în Damascul sirian,+ iar sirienii au ajuns slujitorii lui David şi i-au plătit tribut.+ Iehova îl ocrotea pe David oriunde mergea.+  Şi David a luat scuturile+ rotunde de aur pe care le purtau slujitorii lui Hadadezer şi le-a adus la Ierusalim.+  Din Tibhat+ şi Cun, oraşele lui Hadadezer, David a luat foarte multă aramă. Cu ea, Solomon a făcut marea de aramă,+ coloanele+ şi ustensilele de aramă.+  Când Tou*, regele Hamatului,+ a auzit că David bătuse toată armata lui Hadadezer,+ regele Ţobei, 10  l-a trimis imediat pe Hadoram,+ fiul său, la regele David ca să-l întrebe dacă este bine şi să-l felicite că luptase împotriva lui Hadadezer şi-l bătuse (căci Hadadezer purtase multe războaie împotriva lui Tou), şi acesta avea la el tot felul de obiecte de aur, de argint+ şi de aramă. 11  Regele David le-a sfinţit+ şi pe acestea pentru Iehova, aşa cum sfinţise argintul şi aurul luat de la toate naţiunile+ — de la Edom, de la Moab,+ de la fiii lui Amon,+ de la filisteni+ şi de la Amalec.+ 12  Iar Abişai,+ fiul Ţeruiei,+ a bătut în Valea Sării+ optsprezece mii de edomiţi. 13  Apoi a pus garnizoane în Edom şi toţi edomiţii au ajuns slujitorii lui David.+ Iehova îl ocrotea pe David oriunde mergea.+ 14  Şi David domnea peste tot Israelul.+ El făcea judecată şi dreptate pentru tot poporul său.+ 15  Ioab, fiul Ţeruiei, era comandantul armatei,+ iar Iosafat,+ fiul lui Ahilud, era cronicar. 16  Ţadoc,+ fiul lui Ahitub, şi Ahimelec,+ fiul lui Abiatar, erau preoţi, iar Şavşa+ era secretar. 17  Benaia,+ fiul lui Iehoiada,+ era numit peste cheretiţi+ şi peletiţi,+ iar fiii lui David aveau primul loc lângă rege.+

Note de subsol

„Toi“ în 2Sa 8:9, 10.