Salt la conţinut

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

De ce Martorii lui Iehova nu merg la război?

De ce Martorii lui Iehova nu merg la război?

Martorii lui Iehova nu participă la războaie din următoarele motive:

  1. Ascultă de Dumnezeu. Biblia spune că slujitorii lui Dumnezeu aveau ‘să-și făurească din săbiile lor brăzdare și să nu mai învețe războiul’ (Isaia 2:4).

  2. Ascultă de Isus. Iată ce i-a spus Isus apostolului Petru: „Pune-ți sabia la loc, pentru că toți cei care iau sabia de sabie vor pieri“ (Matei 26:52). Prin aceste cuvinte, Isus a arătat că discipolii săi nu aveau să pună mâna pe arme.

    Continuatorii lui Isus respectă porunca lui ‘de a nu face parte din lume’ rămânând complet neutri în chestiunile politice (Ioan 17:16). Ei nu protestează împotriva acțiunilor militare și nici nu intervin în alegerile altora privitoare la serviciul militar.

  3. Își iubesc semenii. Isus le-a poruncit discipolilor săi ‘să se iubească unii pe alții’ (Ioan 13:34, 35). Ca urmare, ei aveau să formeze o familie internațională, ai cărei membri nu urmau să poarte niciodată război împotriva fraților lor de credință (1 Ioan 3:10–12).

  4. Urmează exemplul primilor creștini. În lucrarea Encyclopedia of Religion and War se afirmă: „Primii continuatori ai lui Isus au refuzat să ia parte la război și să efectueze serviciul militar“, considerându-le „incompatibile cu tot ce ne-a învățat Isus despre iubire și cu porunca sa de a ne iubi dușmanii“. În mod asemănător, teologul german Peter Meinhold a spus despre primii discipoli ai lui Isus: „Statutul de creștin și cel de soldat erau considerate incompatibile“.

Cum contribuim la binele societății

Martorii lui Iehova sunt membri utili ai societății și nu prezintă nicio amenințare la adresa securității statului în care trăiesc. Noi respectăm autoritatea guvernamentală, în armonie cu următoarele porunci din Biblie:

  • ‘Fiți supuși autorităților superioare’ (Romani 13:1).

  • „Dați deci Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ (Matei 22:21)

Prin urmare, noi respectăm legile, ne plătim taxele și susținem eforturile autorităților de a asigura binele public.