Salt la conţinut

O atitudine calmă învinge furia unor preoți

Artur, un supraveghetor de circumscripție din Armenia, vizita o congregație a Martorilor lui Iehova. El a aflat că membrii congregației nu participaseră încă la mărturia publică. Pentru a încuraja această formă de predicare, ce presupune folosirea unor cărucioare de prezentare a publicațiilor biblice, Artur și soția lui, Anna, împreună cu alt Martor, pe nume Jirayr, au decis să dea un bun exemplu. Au ales un loc cu trafic pietonal intens, unde au amplasat căruciorul.

Nu peste mult timp, trecătorii au început să arate interes și să ia publicații. Curând însă, această nouă metodă de predicare a atras și atenția opozanților. Doi preoți s-au apropiat de cărucior și, fără să stea pe gânduri, unul din ei l-a răsturnat cu piciorul. Apoi i-a tras o palmă peste față lui Artur, ochelarii zburându-i de pe nas. Artur, Anna și Jirayr au încercat să-i calmeze pe preoți, dar fără succes. Preoții și-au revărsat furia călcând în picioare căruciorul și împrăștiind toate publicațiile. După ce i-au înjurat și i-au amenințat pe Martori, au plecat.

Artur, Anna și Jirayr au mers la secția locală de poliție pentru a depune o plângere. Ei au dat o declarație și le-au vorbit pe scurt despre Biblie câtorva polițiști și unor funcționari de acolo. Apoi, cei trei Martori au fost duși în biroul comisarului. La început, acesta a vrut doar să cunoască detalii despre plângere. Dar când a aflat că Artur, un bărbat voinic, nu a ripostat când a fost pălmuit, comisarul nu a mai pus întrebări despre caz, ci despre convingerile Martorilor. A urmat apoi o discuție de patru ore. Comisarul a fost atât de impresionat de ceea ce a auzit, încât a exclamat: „Ce religie extraordinară! M-aș înscrie și eu aici”.

Artur și Anna

A doua zi, când a revenit cu căruciorul în locul respectiv, Artur a fost abordat de un bărbat care văzuse cele întâmplate în ziua precedentă. Bărbatul l-a lăudat pe Artur pentru că își păstrase calmul și nu ripostase. A mai adăugat că ceea ce văzuse îl făcuse să-și piardă respectul față de preoți.

În acea seară, comisarul l-a chemat pe Artur la secția de poliție. Dar, în loc să discute despre caz, el a pus mai multe întrebări despre Biblie. Alți doi polițiști au participat la discuție.

Următoarea zi, Artur l-a vizitat din nou pe comisar, de data aceasta ca să-i arate câteva materiale video bazate pe Biblie. Comisarul i-a chemat și pe alți polițiști să vizioneze materialele video.

Ca urmare, multor polițiști li s-a depus o frumoasă mărturie pentru prima dată, chiar dacă totul a pornit de la un comportament necivilizat din partea unor preoți. În cele din urmă, polițiștii au ajuns să aibă o impresie bună despre Martorii lui Iehova.