Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Martorii lui Iehova

Română

Depunere de mărturie pe cursul râului Xingu

Depunere de mărturie pe cursul râului Xingu

Pe la începutul lunii iulie 2013, un grup de 28 de Martori ai lui Iehova din Brazilia au părăsit orășelul São Félix do Xingu pentru a călători spre teritoriul indienilor cayapo și yuruna. Odată urcați la bordul unui vaporaș lung de 15 m, aceștia au mers în amonte pe râul Xingu, care, după ce înaintează 2 092 km spre nord, se varsă în apele Amazonului.

Grupul a pornit în această călătorie pentru a le predica Regatul lui Dumnezeu celor din satele situate de-a lungul râului. În a treia zi, grupul a ajuns în satul Kokraimoro. Vizitatorii au fost întâmpinați de oameni zâmbitori și ospitalieri. Au întâlnit o femeie care făcea gesturi largi. Ghidul local, care îi însoțea în expediție, le-a explicat că „gesturile ei înseamnă: «Veniți cu toții; vrem să vă cunoaștem!»”.

Martorii le-au vorbit tuturor, unora în portugheză, altora prin semne și gesturi. Ilustrațiile colorate din publicațiile biblice aduse le-au fost de mare ajutor, iar mulți săteni au acceptat literatură biblică, îndeosebi broșura intitulată Ascultă de Dumnezeu.

Gerson, care slujește ca pionier special în São Félix do Xingu, și-a amintit reacția unui sătean când i s-a oferit publicația intitulată Cartea mea cu relatări biblice: „A privit-o și a apucat-o strâns cu ambele mâini; nu a mai vrut să o lase din mână nicio clipă”.

Martorii lui Iehova le-au oferit sătenilor plini de apreciere 500 de cărți, reviste și broșuri. În Kawatire, localnicii au ascultat cu mare interes promisiunea Bibliei potrivit căreia pământul va fi transformat în paradis. Tonjaikwa, un indian cayapo foarte ospitalier, s-a gândit: „În paradis, oamenii vor trăi ca noi”.

Mulți din orășelul São Félix do Xingu au aflat despre expediție. Simone, o Martoră din grup, a spus că unii oameni din localitatea ei natală nu credeau că ea și colegii ei aveau să fie primiți în aceste sate. Totuși, Martorii nu au întâmpinat nicio problemă. „Am avut parte de o primire călduroasă și le-am predicat tuturor”, a mărturisit Simone.