Salt la conţinut

Ce spune Biblia despre zeciuială?

Răspunsul Bibliei

Israeliților din vechime li s-a poruncit să dea zeciuială *, sau să doneze o zecime din venitul lor anual, pentru a sprijini închinarea adevărată. Dumnezeu le-a spus: „Să dai negreșit zeciuiala din tot ce-au rodit semințele tale, din tot ce iese pe ogor an de an”. (Deuteronomul 14:22)

Porunca de a da zeciuială făcea parte din Legea mozaică, un cod de legi pe care Dumnezeu l-a dat Israelului antic. Creștinii nu se mai află sub Legea mozaică, așadar, ei nu au obligația de a da zeciuială. (Coloseni 2:13, 14) În schimb, fiecare creștin poate să ofere o contribuție financiară „așa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bucurie”. (2 Corinteni 9:7)

 Zeciuiala în „Vechiul Testament”

Zeciuiala este menționată de multe ori în Vechiul Testament, cum mai sunt cunoscute Scripturile ebraice. Cele mai multe ocurențe ale termenului sunt din perioada în care Legea dată Israelului prin Moise era în vigoare. Totuși, termenul a fost folosit de două ori și înaintea acelei perioade.

Înainte de Legea mozaică

Prima persoană despre care Biblia spune că a dat zeciuială a fost Avram (Avraam). (Geneza 14:18-20; Evrei 7:4) Această zeciuială se pare că a fost un dar pe care el i l-a oferit o singură dată regelui-preot al Salemului. Nu există nicio dovadă că Avraam sau copiii săi ar mai fi dat zeciuială vreodată.

A doua persoană despre care Biblia spune că a dat zeciuială a fost nepotul lui Avraam, Iacob. El i-a promis lui Dumnezeu că, dacă îl va binecuvânta, îi va da „a zecea parte” din tot ce va primi. (Geneza 28:20-22) Potrivit unor bibliști, se pare că Iacob și-a plătit zeciuiala oferind animale ca jertfă. Iacob și-a respectat jurământul, totuși el nu a impus familiei sale să plătească zeciuială.

Sub Legea mozaică

Israeliții din vechime au primit porunca de a da zeciuială, aceasta fiind o modalitate de a sprijini închinarea adevărată.

  • Zeciuiala era o modalitate de a-i susține pe cei care îndeplineau un serviciu religios permanent – pe leviți, inclusiv pe preoți –, întrucât aceștia nu aveau în proprietate pământ pe care să-l cultive. (Numerele 18:20, 21) Leviții care nu slujeau ca preoți primeau zeciuieli de la popor, iar la rândul lor le ofereau preoților „a zecea parte [care era cea mai bună parte] din această zeciuială”. (Numerele 18:26-29)

  • Se pare că era cerută și o a doua zeciuială anuală de care beneficiau atât leviții, cât și poporul. (Deuteronomul 14:22, 23) Familiile israelite foloseau aceste zeciuieli când participau la sărbătorile religioase, iar în anumiți ani ele erau împărțite săracilor pentru a-i ajuta. (Deuteronomul 14:28, 29; 26:12)

Cum era calculată zeciuiala? Israeliții puneau deoparte o zecime din tot ce producea pământul într-un an. (Leviticul 27:30) Dacă alegeau să plătească zeciuiala în bani și nu în produse, trebuiau să adauge încă 20% la suma respectivă. (Leviticul 27:31) De asemenea, trebuiau să dea „zeciuială din cireadă și din turmă”. (Leviticul 27:32)

Cum era stabilită zeciuiala din turme? Israeliții puneau deoparte ‘fiecare al zecelea animal din tot ce trecea pe sub toiagul păstorului’. Potrivit Legii, animalele puse deoparte nu puteau fi verificate și nici schimbate. De asemenea, nu putea fi plătit echivalentul lor în bani. (Leviticul 27:32, 33) Totuși, a doua zeciuială folosită pentru sărbătorile anuale putea fi schimbată în bani, măsură ce venea în sprijinul israeliților care aveau de parcurs distanțe lungi pentru a participa la sărbători. (Deuteronomul 14:25, 26)

Când dădeau israeliții zeciuiala? Israeliții dădeau zeciuiala în fiecare an. (Deuteronomul 14:22) Totuși, o dată la șapte ani se făcea o excepție. Acel an era un sabat, sau un an de odihnă, când israeliții nu cultivau pământul. (Leviticul 25:4, 5) Ca urmare, nu se adunau zeciuieli în perioada secerișului. În fiecare al treilea și al șaselea an dintr-un ciclu sabatic de șapte ani, israeliții împărțeau a doua zeciuială cu săracii și cu leviții. (Deuteronomul 14:28, 29)

Ce pedeapsă primeau cei care nu dădeau zeciuiala? Legea mozaică nu prevedea o pedeapsă pentru cei care nu plăteau zeciuiala. A da zeciuială era o obligație morală. Israeliții trebuiau să declare înaintea lui Dumnezeu că au oferit zeciuiala și apoi îi cereau binecuvântarea pentru că făcuseră acest lucru. (Deuteronomul 26:12-15) Dumnezeu considera că cei care nu aduceau zeciuieli furau de la el. (Maleahi 3:8, 9)

Era zeciuiala o povară grea? Nu. Dumnezeu le-a promis israeliților că, atâta vreme cât aduceau zeciuieli, va revărsa asupra lor binecuvântări și nu le va lipsi nimic. (Maleahi 3:10) Dar, când nu au mai dat zeciuieli, au suferit. Ei au pierdut binecuvântarea lui Dumnezeu și nu au mai beneficiat de serviciul îndeplinit de preoți și de leviți, care au fost nevoiți să muncească. (Neemia 13:10; Maleahi 3:7)

 Zeciuiala în „Noul Testament”

În timpul vieții lui Isus pe pământ, zeciuiala era încă o cerință pentru închinătorii lui Dumnezeu. Totuși, această cerință a fost abolită după moartea lui Isus.

În timpul lui Isus

În Noul Testament, cum mai sunt cunoscute Scripturile grecești, se arată că israeliții încă aduceau zeciuieli când Isus a fost pe pământ. El a recunoscut că zeciuiala era o cerință, însă i-a condamnat pe conducătorii religioși care, deși plăteau cu scrupulozitate zeciuielile, neglijau „lucrurile mai importante ale Legii: dreptatea, îndurarea și fidelitatea”. (Matei 23:23)

După moartea lui Isus

Zeciuiala nu a mai fost o cerință după moartea lui Isus. Moartea lui de jertfă a anulat, sau a abolit, Legea mozaică, inclusiv porunca ‘de a se strânge zeciuieli’. (Evrei 7:5, 18; Efeseni 2:13-15; Coloseni 2:13, 14)

^ par. 1 Zeciuiala este „a zecea parte din venitul cuiva pusă deoparte pentru un anumit scop. . . . De obicei, în Biblie, zeciuiala are scop religios”. (Harper’s Bible Dictionary, pagina 765)