Răspunsul Bibliei

Spiritul sfânt este puterea lui Dumnezeu în acțiune, forța sa activă (Mica 3:8; Luca 1:35). Dumnezeu își trimite spiritul în sensul că își direcționează energia oriunde dorește pentru a-și înfăptui voința (Psalmii 104:30; 139:7).

În Biblie, cuvântul „spirit” este folosit pentru a traduce termenul ebraic rúaḥ și cel grecesc pneúma. De cele mai multe ori, aceste cuvinte se referă la forța activă a lui Dumnezeu, adică la spiritul sfânt (Geneza 1:2). Cu toate acestea, Biblia le folosește și cu alte sensuri:

Toate aceste sensuri transmit ideea de ceva invizibil ochiului uman, dar care produce efecte vizibile. În mod asemănător, spiritul lui Dumnezeu, „asemenea vântului, este invizibil, imaterial și puternic” (An Expository Dictionary of New Testament Words, de William E. Vine).

Biblia face referire la spiritul sfânt al lui Dumnezeu numindu-l, printre altele, „mâinile” sau „degetele” lui (Psalmii 8:3; 19:1; Luca 11:20; compară cu Matei 12:28). Exact așa cum un meșter își folosește mâinile și degetele pentru a-și executa lucrările, și Dumnezeu și-a folosit spiritul pentru a realiza lucrări precum:

Spiritul sfânt nu este o persoană

Referindu-se la spiritul lui Dumnezeu prin termeni precum „mâinile”, „degetele” sau „suflarea” sa, Biblia arată că spiritul sfânt nu este o persoană (Exodul 15:8, 10). Mâinile unui meșter nu pot acționa independent de mintea și de corpul acestuia; în mod asemănător, spiritul sfânt al lui Dumnezeu acționează doar așa cum îl îndrumă El (Luca 11:13). În plus, Biblia compară spiritul lui Dumnezeu cu apa și îl asociază cu lucruri precum credința și cunoștința. Toate aceste comparații evidențiază natura impersonală a spiritului sfânt (Isaia 44:3; Faptele 6:5; 2 Corinteni 6:6).

Biblia ne dezvăluie numele lui Dumnezeu, Iehova, și pe cel al Fiului său, Isus Cristos, însă nu citim nicăieri că spiritul sfânt ar avea un nume (Isaia 42:8; Luca 1:31). Când Ștefan, un creștin martir, a primit în mod miraculos o viziune cerească, el a văzut doar două persoane, nu trei. Iată ce spune Biblia: „El, fiind plin de spirit sfânt, s-a uitat țintă la cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele 7:55). Spiritul sfânt era puterea lui Dumnezeu în acțiune, datorită căreia Ștefan a putut primi viziunea.

Concepții greșite despre spiritul sfânt

Concepție greșită: „Sfântul Duh”, sau spiritul sfânt, este o persoană și face parte din Treime, după cum se arată în 1 Ioan 5:7, 8, versiunea Bartolomeu Anania, 2001.

Adevăr: În versiunea Bartolomeu Anania, 2001, textul din 1 Ioan 5:7, 8 conține și cuvintele „în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh; și Aceștia Trei Una sunt. Și trei sunt cei ce mărturisesc pe pământ”. Însă cercetătorii au descoperit că aceste cuvinte nu au fost scrise de apostolul Ioan și deci nu fac parte din Biblie. Iată ce a scris profesorul Bruce Metzger: „E o certitudine că aceste cuvinte nu sunt autentice și, prin urmare, nu au un loc de drept în Noul Testament” (A Textual Commentary on the Greek New Testament).

Concepție greșită: Biblia personifică spiritul sfânt, ceea ce dovedește că acesta este o persoană.

Adevăr: E adevărat, uneori Scripturile personifică spiritul sfânt, dar aceasta nu înseamnă că el este o persoană. Biblia personifică și înțelepciunea, moartea și păcatul (Proverbele 1:20; Romani 5:17, 21). De exemplu, despre înțelepciune se spune că are ‘lucrări’ și ‘copii’, iar despre păcat că amăgește, că omoară și că produce pofta sub toate formele ei (Matei 11:19; Luca 7:35; Romani 7:8, 11).

În mod asemănător, când l-a citat pe Isus, apostolul Ioan a personificat spiritul sfânt numindu-l „ajutorul” (paraclet) care avea să aducă dovezi, să călăuzească, să vorbească, să audă, să anunțe, să glorifice și să primească. Ioan a folosit pronumele personal la genul masculin „el” când a făcut referire la acest „ajutor” (Ioan 16:7-15). Iar aceasta deoarece cuvântul grecesc redat prin „ajutor” (paráklētos) este un substantiv masculin, care, potrivit regulilor gramaticale grecești, cere folosirea pronumelui masculin. Când însă a făcut referire la spiritul sfânt folosind substantivul neutru pneúma, apostolul a utilizat un pronume neutru (Ioan 14:16, 17).

Concepție greșită: Botezul în numele spiritului sfânt dovedește că acesta este o persoană.

Adevăr: Biblia folosește uneori cuvântul „nume” pentru a reprezenta puterea sau autoritatea cuiva (Deuteronomul 18:5, 19-22; Estera 8:10). Se aseamănă oarecum cu expresia românească „în numele legii”, care nu sugerează nicidecum că legea ar fi o persoană. Prin urmare, o persoană botezată „în numele” spiritului sfânt recunoaște puterea și rolul lui în înfăptuirea voinței lui Dumnezeu (Matei 28:19).

Concepție greșită: Apostolii lui Isus și alți discipoli din secolul I au crezut că spiritul sfânt este o persoană.

Adevăr: Biblia nu spune așa ceva și nici istoria. The Encyclopædia Britannica afirmă: „Definiția Sfântului Duh ca persoană divină . . . a fost elaborată în cadrul Conciliului de la Constantinopol (381 d.Hr.)”. Aceasta s-a întâmplat la peste 250 de ani după moartea ultimului apostol.