Răspunsul Bibliei

Pentru a ști când se va sfârși lumea, trebuie să înțelegem cu ce sens este folosit termenul „lume” în Biblie. Cuvântul grecesc kósmos, tradus de obicei „lume”, se referă, în general, la omenire, mai ales la acea parte din ea care nu ține seama de Dumnezeu și de voința lui (Ioan 15:18, 19; 2 Petru 2:5). Uneori, kósmos se referă la structura societății omenești (1 Corinteni 7:31; 1 Ioan 2:15, 16). *

La ce se referă expresia „sfârșitul lumii”?

Expresia „sfârșitul lumii”, care apare în multe traduceri ale Bibliei, poate fi redată și „încheierea acestui sistem” sau „sfârșitul veacului” (Matei 24:3, Cornilescu 1996). Ea se referă la distrugerea nu a pământului sau a umanității, ci a structurii societății omenești (1 Ioan 2:17).

Biblia ne învață că „răufăcătorii vor fi nimiciți”, iar oamenii buni se vor putea bucura de viață pe pământ (Psalmul 37:9-11). Această distrugere va avea loc în timpul ‘marelui necaz’, care va culmina cu războiul Armaghedonului (Matei 24:21, 22; Revelația 16:14, 16).

Când se va sfârși lumea?

Isus a spus: „Iar ziua și ora aceea nimeni nu le știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36, 42). Apoi a adăugat că sfârșitul va veni pe neașteptate, „la o oră la care nu vă gândiți” (Matei 24:44).

Chiar dacă nu putem ști cu exactitate ziua și ora, Isus a descris un „semn” complex, sau o serie de evenimente, care avea să marcheze perioada ce precede sfârșitul lumii (Matei 24:3, 7-14). Biblia numește această perioadă „timpul sfârșitului” sau „zilele din urmă” (Daniel 12:4; 2 Timotei 3:1-5).

Va mai rămâne ceva după sfârșitul lumii?

Da. Pământul va continua să existe, căci Biblia spune despre el că „nu se va clătina ... niciodată” (Psalmul 104:5). Pământul va fi plin de oameni, așa cum ne confirmă altă promisiune din Biblie: „Cei drepți vor moșteni pământul și vor locui pentru totdeauna pe el” (Psalmul 37:29). Iar condițiile de viață vor fi restabilite conform scopului inițial al lui Dumnezeu:

^ par. 3 În unele Biblii, cuvântul grecesc aiṓn este tradus tot prin „lume”. Când este redat astfel, aiṓn are același sens cu kósmos, referindu-se la structura societății omenești.