Răspunsul Bibliei

Referitor la consemnarea sa despre evenimentele din viața lui Isus, apostolul Ioan a scris: „Cel care a văzut lucrul acesta a depus mărturie, iar mărturia lui este adevărată. Și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți“ (Ioan 19:35).

Un motiv pentru care relatările din evanghelii, scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan, sunt demne de încredere este că au fost redactate în timp ce mulți martori oculari la evenimentele prezentate erau în viață. Potrivit unor surse, Evanghelia după Matei a fost scrisă la numai opt ani după moartea lui Cristos, adică în jurul anului 41 e.n. Deși mulți erudiți consideră că această evanghelie a fost redactată mai târziu, ei sunt de acord că toate cărțile Scripturilor grecești creștine au fost scrise în secolul I.

Oamenii care l-au văzut pe Isus, care au fost martori la moartea și la învierea sa puteau să confirme autenticitatea relatărilor din evanghelii. De asemenea, ei puteau să demaște cu ușurință orice neadevăr, dacă ar fi existat așa ceva. Profesorul Frederick F. Bruce afirmă: „Unul dintre punctele forte ale predicării timpurii a apostolilor este acela că ei apelau cu încredere la cunoștințele ascultătorilor lor; ei nu spuneau doar «suntem martori ai acestor lucruri», ci și «după cum voi înșivă știți»“ (Faptele 2:22).