În mijlocul unui ținut arid și stâncos, soldați filisteni stau de veghe într-un avanpost. La un moment dat, în peisajul anost și pustiu apare un element nou, care le atrage atenția filistenilor: doi bărbați israeliți stau în văzul lor în mijlocul defileului. Soldații nu îi consideră pe cei doi un pericol, ba chiar se amuză pe seama lor. Filistenii domină de mult timp peste israeliți, care depind de dușmanii lor chiar și pentru a-și ascuți uneltele agricole. Prin urmare, soldații israeliți sunt slab înarmați. În plus, ce pericol ar putea reprezenta doi bărbați? Chiar dacă ar fi înarmați, ce pot ei să le facă filistenilor? Așa că filistenii strigă către ei disprețuitor: „Urcați la noi și v-arătăm noi vouă!”. (1 Samuel 13:19-23; 14:11, 12)

Într-adevăr, cineva urmează să primească o lecție, dar aceia sunt chiar filistenii! Cei doi israeliți aleargă și traversează defileul, iar apoi încep să urce pe stâncă. E atât de abruptă, încât trebuie să se cațere cu mâinile și cu picioarele. Însă cei doi viteji nu se dau bătuți, ci își croiesc drum printre stânci, îndreptându-se direct spre avanpostul dușmanilor! (1 Samuel 14:13) Pe măsură ce bărbații se apropie, filistenii observă că aceștia sunt înarmați, iar al doilea duce armura celui din frunte. Dar ce au de gând acești oameni? Să atace de unii singuri o garnizoană întreagă? Și-au pierdut cumva mințile?

Nu, nicidecum. Bărbatul care conduce atacul are o credință deosebită. Numele său este Ionatan, iar creștinii de azi pot desprinde lecții valoroase din viața lui. Deși nu suntem implicați într-un război fizic, avem multe de învățat de la Ionatan despre curaj, loialitate și spirit de sacrificiu, calități absolut necesare pentru a cultiva o credință puternică. (Isaia 2:4; Matei 26:51, 52)

Un fiu loial și un soldat curajos

Ca să înțelegem motivul pentru care a atacat Ionatan avanpostul filistenilor, trebuie să cunoaștem mai multe despre el. Ionatan era fiul cel mai mare al regelui Saul, primul rege al Israelului. Când Saul a fost uns rege, Ionatan era deja adult, având, probabil, în jur de 20 de ani sau chiar mai mult. Se pare că Ionatan avea o relație strânsă cu tatăl său, care se sfătuia deseori cu el. Pe atunci, pentru Ionatan, Saul nu era doar un războinic neînfricat, înalt și chipeș, ci, mai presus de toate, un om al credinței și un om umil. Ionatan a înțeles de ce l-a ales Iehova pe tatăl său ca rege. Chiar și profetul Samuel a spus că nu era nimeni ca Saul în țară! (1 Samuel 9:1, 2, 21; 10:20-24; 20:2)

Ionatan trebuie să se fi simțit onorat să lupte împotriva dușmanilor poporului lui Iehova sub comanda tatălui său. Acele războaie nu erau confruntări naționaliste, precum cele de azi. Pe atunci, Iehova alesese națiunea Israel să îl reprezinte, iar aceasta era atacată constant de popoare care se închinau la zei falși. Filistenii, influențați de închinarea degradantă la zei precum Dagon, au oprimat deseori poporul ales al lui Iehova, chiar au încercat să-l distrugă.

Așadar, pentru bărbați precum Ionatan, participarea la război era o chestiune de loialitate față de Iehova Dumnezeu. Iar Iehova a binecuvântat eforturile lui. La scurt timp după ce a devenit rege, Saul l-a numit pe fiul său comandant peste 1 000 de soldați, iar Ionatan a condus atacul împotriva garnizoanei filistenilor de la Gheba. Deși soldații săi erau slab înarmați, cu ajutorul lui Iehova, Ionatan a obținut victoria. Drept urmare, filistenii au adunat o armată uriașă ca să lupte împotriva israeliților. Mulți dintre soldații lui Saul erau de-a dreptul îngroziți! Unii au fugit și s-au ascuns, iar alții chiar au trecut de partea inamică! Dar curajul lui Ionatan nu s-a stins. (1 Samuel 13:2-7; 14:21)

În ziua descrisă la începutul articolului, Ionatan a decis să plece pe furiș din tabăra israelită doar cu scutierul său. În timp ce se apropiau de garnizoana inamică de la Micmaș, Ionatan i-a spus scutierului planul pe care îl avea. Urmau să se arate soldaților filisteni, iar dacă filistenii îi provocau să urce împotriva lor, acesta era semnul că Iehova avea să-i ajute. Scutierul a încuviințat imediat, mișcat, probabil, de cuvintele pline de curaj ale lui Ionatan: „Pe Iehova nimic nu-l poate împiedica: el poate să salveze și prin mulți, și prin puțini”. (1 Samuel 14:6-10) La ce s-a referit Ionatan?

Cu siguranță, Ionatan îl cunoștea bine pe Dumnezeul său. El știa că Iehova își ajutase poporul în trecut să își învingă dușmanii, chiar dacă aceștia erau mult mai numeroși. Uneori, El adusese victoria printr-un singur om. (Judecătorii 3:31; 4:1-23; 16:23-30) Așadar, Ionatan era convins că ceea ce conta nu era numărul, puterea sau armele de război ale slujitorilor lui Dumnezeu, ci credința lor! Manifestând credință, Ionatan l-a lăsat pe Iehova să decidă dacă el și scutierul său trebuiau să atace avanpostul și a ales un semn prin care Iehova să arate că aprobă inițiativa lor. După ce a primit aprobarea lui Iehova, Ionatan a trecut curajos la acțiune.

Să remarcăm două aspecte la credința lui Ionatan. În primul rând, el avea un sentiment profund de venerație față de Dumnezeul său, Iehova. Știa că Dumnezeul Atotputernic nu depinde de puterea omului pentru a-și îndeplini scopurile, dar că dorește să-i binecuvânteze pe slujitorii săi fideli. (2 Cronici 16:9) În al doilea rând, înainte să treacă la acțiune, Ionatan a căutat dovezi că Iehova îl aproba. Astăzi, noi nu așteptăm semne supranaturale de la Dumnezeul nostru pentru a ne asigura că ne aprobă acțiunile. Însă în Cuvântul său inspirat găsim tot ce este necesar pentru a discerne voința lui. (2 Timotei 3:16, 17) Analizăm noi Biblia cu atenție înainte de a lua decizii importante? Dacă da, arătăm, asemenea lui Ionatan, că vrem să îndeplinim voința lui Dumnezeu, nu voința noastră.

Așadar, cei doi bărbați, războinicul și scutierul său, urcau pe stânca abruptă, apropiindu-se de avanpost. Filistenii, dându-și seama, în cele din urmă, că sunt atacați, trimit bărbați care să lupte cu cei doi intruși. Filistenii nu erau în avantaj doar din punct de vedere numeric. Ei se aflau și pe un teren mai înalt, ceea ce, în mod normal, le-ar fi permis să îi elimine ușor pe cei doi. Însă Ionatan dobora soldat după soldat, iar scutierul, în urma lui, îi omora. Doar pe un petic de pământ, cei doi au răpus 20 de soldați inamici! Iar Iehova a făcut chiar mai mult. În relatare se spune: „Atunci a fost un tremur în tabără, pe câmp și între toți oamenii din avanpost. Hoarda de prădători a tremurat și ea, pământul s-a cutremurat: a fost un tremur de la Dumnezeu”. (1 Samuel 14:15)

Ionatan atacă o garnizoană întreagă fiind însoțit de un singur bărbat

Saul și oamenii lui observau din depărtare că în mijlocul filistenilor se instalaseră panica și haosul, aceștia chiar întorcându-se unii împotriva altora! (1 Samuel 14:16, 20) Israeliții au prins curaj și au atacat, probabil luând armele de luptă de la filistenii doborâți. În acea zi, Iehova i-a dat poporului său o victorie memorabilă. Iar el nu s-a schimbat. Dacă și noi ne punem încrederea în Iehova, așa cum au făcut Ionatan și scutierul său, al cărui nume nu îl cunoaștem, nu vom regreta niciodată. (Maleahi 3:6; Romani 10:11)

„Cu Dumnezeu a lucrat el”

Pentru Saul, acel eveniment nu a avut un final la fel de fericit ca pentru Ionatan. Saul făcuse greșeli grave. El nu ascultase de Samuel, profetul numit de Iehova, și oferise o jertfă pe care profetul, care era și levit, trebuia să o ofere. Când cei doi s-au întâlnit, Samuel i-a spus lui Saul că, din cauza neascultării sale, domnia lui nu avea să dureze. Apoi, când Saul și-a trimis soldații la luptă, i-a pus sub un jurământ neînțelept: „Blestemat este omul care va mânca pâine înainte de a se însera și înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei!”. (1 Samuel 13:10-14; 14:24)

Cuvintele lui Saul arătau că în interiorul lui se produsese o schimbare. Omul altădată spiritual se transformase într-un egoist mânat de ambiție. De fapt, Iehova nu poruncise niciodată să li se impună o asemenea restricție soldaților curajoși, care duceau greul luptei. Ce putem spune despre cuvintele lui Saul: „Înainte de a mă răzbuna pe dușmanii mei”? Considera cumva Saul că avea rolul principal în acel război? Uitase el oare că ceea ce conta era dreptatea lui Iehova, și nu setea lui de răzbunare și de cuceriri sau propria glorie?

Ionatan nu știa nimic despre jurământul necugetat impus de tatăl său. Extenuat de lupta aprigă, el a luat cu toiagul puțină miere dintr-un fagure și imediat și-a recăpătat puterile. Apoi, unul dintre oamenii săi i-a spus despre interdicția stabilită de tatăl său. Ionatan a răspuns: „Tatăl meu a adus nenorocire asupra țării. Uitați-vă, vă rog, cum mi s-au luminat ochii fiindcă am gustat un pic de miere! Cu atât mai mult dacă poporul ar fi mâncat astăzi din prada pe care a găsit-o la dușmanii lui! Căci măcelul provocat acum filistenilor n-a fost mare”. (1 Samuel 14:25-30) Ionatan avea dreptate. El era un fiu loial, însă ascultarea sa nu era oarbă. El nu aproba automat tot ce făcea sau spunea tatăl său. Datorită atitudinii sale echilibrate, a câștigat respectul celorlalți.

Când Saul a aflat că Ionatan îi încălcase porunca, nu a anulat acea regulă absurdă. Dimpotrivă, el susținea cu tărie că fiul său trebuia omorât! Ionatan nu a obiectat și nici nu a implorat milă. Cuvintele sale sunt remarcabile. Fără să pună preț pe propria persoană, el a spus: „Iată-mă! Să mor!”. Însă israeliții i-au luat apărarea: „Să moară Ionatan, care a adus această mare salvare în Israel? Nici gând! Viu este Iehova că nici măcar un fir de păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el astăzi”. Rezultatul? Saul a acceptat argumentele lor logice. Relatarea spune: „Poporul l-a scăpat astfel pe Ionatan și el n-a murit”. (1 Samuel 14:43-45)

„Iată-mă! Să mor!”

Datorită curajului, sârguinței și atitudinii sale, Ionatan și-a făcut o bună reputație. Când a fost în pericol, reputația l-a salvat. Este înțelept să ne gândim și noi ce reputație ne facem în fiecare zi. Biblia spune că un nume bun este de mare valoare. (Eclesiastul 7:1) Dacă, la fel ca Ionatan, suntem preocupați să ne facem un nume bun înaintea lui Iehova, reputația noastră va fi asemenea unei comori de preț.

Întunericul devine tot mai adânc

În pofida greșelilor tatălui său, Ionatan a continuat să lupte cu loialitate alături de el de-a lungul anilor. Ne putem imagina cât de dezamăgit a fost când a văzut că tatăl său dezvolta un spirit de neascultare și aroganță. Întunericul din sufletul lui Saul devenea tot mai adânc, iar Ionatan nu putea face nimic pentru a împiedica decăderea tatălui său.

Situația a atins un punct critic când Iehova i-a spus lui Saul să lupte împotriva amaleciților, un popor cufundat în răutate. Încă de pe timpul lui Moise, Iehova profețise distrugerea națiunii amalecite. (Exodul 17:14) Iehova i-a poruncit lui Saul să nimicească toate animalele și să-l execute pe regele amalecit, Agag. Saul a câștigat bătălia, fără îndoială, avându-l pe Ionatan alături, ca de obicei. Dar Saul a vădit o lipsă crasă de ascultare față de Iehova, întrucât l-a cruțat pe Agag și nu a distrus animalele și bunurile amaleciților. Profetul Samuel a pronunțat judecata definitivă asupra lui Saul: „Fiindcă ai respins cuvântul lui Iehova, și el te respinge ca rege”. (1 Samuel 15:2, 3, 9, 10, 23)

La scurt timp după aceea, Iehova și-a retras spiritul sfânt de la Saul. Fără influența iubitoare a lui Iehova, Saul a suferit schimbări bruște de dispoziție, accese de mânie și a fost copleșit de temeri. Era ca și cum un spirit rău de la Dumnezeu îl înlocuise pe cel bun. (1 Samuel 16:14; 18:10-12) Cât de mult trebuie să se fi întristat Ionatan când a văzut această degradare teribilă a tatălui său! Totuși, el nu a renunțat nicio clipă să-i slujească cu loialitate lui Iehova. L-a susținut pe Saul cât a putut de bine și, de câteva ori, chiar i-a vorbit fără ocolișuri. Însă Ionatan a continuat să privească țintă la Dumnezeul și Tatăl său neschimbător, Iehova. (1 Samuel 19:4, 5)

Ai fost vreodată martor la schimbarea în rău a unei persoane iubite, poate un membru apropiat al familiei? Poate fi o experiență deosebit de dureroasă. Exemplul lui Ionatan ne amintește de cuvintele pe care psalmistul le-a scris mai târziu: „Dacă tatăl meu și mama mea m-ar părăsi, Iehova însuși m-ar primi”. (Psalmul 27:10) Iehova e loial. El te va primi și pe tine și va fi cel mai bun Tată pe care ți-l poți închipui, chiar dacă oamenii te-ar dezamăgi sau te-ar părăsi.

Probabil că Ionatan a aflat că Iehova dorește să ia regatul din mâna lui Saul. Cum a reacționat? S-a gândit ce ar fi făcut el dacă ar fi fost conducătorul Israelului? A nutrit speranța de a îndrepta unele dintre greșelile tatălui său, oferind un exemplu ca rege loial și ascultător? Nu știm la ce anume s-a gândit, dar știm că astfel de planuri ar fi fost oricum imposibil de realizat. Însemna aceasta că Iehova îl abandonase pe Ionatan? Nu, dimpotrivă, Iehova ne-a oferit în paginile Bibliei unul dintre cele mai remarcabile exemple de prietenie loială folosindu-se chiar de acest slujitor fidel! Această prietenie va face subiectul următorului articol despre Ionatan.