Am crescut într-o zonă rurală din apropierea orașului Bicester, din Regatul Unit. Aici, părinții mei închiriaseră o căsuță la o fermă, unde am copilărit cu sora și cu fratele meu mai mari. La 19 ani am urmat exemplul fraților mei și am început și eu pionieratul. Mai târziu, am fost numit pionier special în Scoția. Apoi în 1970, când aveam 23 de ani, am fost invitat să slujesc la Betelul din Londra. Acolo am „descoperit” limbajul semnelor, iar viața mea a luat o nouă turnură și am avut parte de multe bucurii și satisfacții.

Învăț limbajul semnelor

 Când eram la Betel, am fost repartizat în Congregația Mill Hill, unde am cunoscut mai mulți Martori surzi. Nu voiam ca între noi să existe o barieră lingvistică, așa că am decis să mă așez la întruniri lângă frații surzi.

 Pe atunci nu exista nicio congregație de limbajul semnelor în Marea Britanie. Surzii asistau la întrunirile în limba engleză, unde frații auzitori interpretau în semne cuvânt cu cuvânt programul întrunirilor respectând limba engleză și gramatica ei. Totuși, pe măsură ce frații surzi mă învățau cu răbdare să comunic în semne, îmi dădeam seama că limbajul lor avea propria gramatică și topică. De fapt, limba engleză era o limbă străină pentru ei. Când am înțeles acest lucru, i-am iubit și i-am respectat și mai mult pe dragii mei prieteni surzi pentru că asistau cu fidelitate la întrunirile creștine și mi-am dorit să învăț mai bine limbajul semnelor.

 În Marea Britanie, limba oficială a surzilor este limbajul semnelor britanic, sau BSL. Cu timpul, cei care interpretau în semne programul întrunirilor au învățat să folosească acest limbaj mult mai dezvoltat și nu au mai folosit „engleza în semne”. Ca urmare, surzii au tras mai multe foloase de pe urma întrunirilor și au devenit mai uniți cu frații lor auzitori. Acum, după mai bine de 50 de ani, îmi dau seama cât de mult a binecuvântat Iehova teritoriul de limbajul semnelor. Dar să vă povestesc despre unele progrese înregistrate în acest teritoriu, la care Iehova mi-a permis să contribui și eu.

Teritoriul de limbajul semnelor se extinde

 În 1973, cam la un an după ce am fost numit bătrân de congregație, un frate surd pe nume Michael Eagers a venit cu ideea să ținem întruniri în limbajul semnelor britanic. Cu aprobarea filialei, eu și alt bătrân am organizat întruniri lunare în limbajul semnelor în Deptford, în sud-estul Londrei.

 Rezultatele au fost uimitoare! La prima întrunire în limbajul semnelor britanic au participat Martori surzi din Londra și din alte zone din sud-estul Angliei. În sfârșit, frații și surorile și alte persoane surde puteau beneficia de instruire spirituală în limba lor. După întruniri, povesteam unele experiențe și mâncam ceva împreună. În plus, am avut ocazia să le ofer fraților surzi încurajarea spirituală de care aveau atâta nevoie.

 Mai târziu, au început să se țină întruniri în limbajul semnelor și în orașele Birmingham și Sheffield. La întruniri veneau și frați auzitori care doreau să învețe limbajul semnelor britanic. Mulți dintre ei au contribuit la extinderea lucrării de predicare în limbajul semnelor în toată țara.

Mă căsătoresc cu o soră minunată

 În 1974 am cunoscut-o pe Stella Barker, o soră frumoasă care slujea ca pionieră specială într-o congregație din apropierea Betelului. Ne-am îndrăgostit, iar în 1976 ne-am căsătorit. Apoi, eu și Stella am slujit ca pionieri speciali în congregația Hackney, în nordul Londrei. Stella a început să slujească alături de mine în teritoriul de limbajul semnelor. Gândindu-mă la acea perioadă, pot spune cu toată convingerea că, slujind împreună ca pionieri, am dat cel mai bun început căsniciei noastre.

 La scurt timp, eu și Stella am fost invitați să slujim la Betel ca navetiști. Eram foarte ocupați! Eu mai slujeam ca locțiitor al supraveghetorului de circumscripție și ca instructor la Școala pentru Serviciul Regatului, o școală pentru bătrânii de congregație. Mai târziu, cu ocazia congreselor regionale ținute în limba engleză, am ajutat la organizarea traducerii în limbajul semnelor a programului. La sfârșitul fiecărei zile eram obosiți, dar fericiți! (Matei 11:28-30)

 În 1979 s-a născut primul nostru fiu, Simon, iar în 1982, Mark. Bucuria de a fi părinți aducea cu sine o responsabilitate mare. Cum am reușit să ne descurcăm? Eu și Stella am decis ca, ori de câte ori trebuia să plec pentru o nouă repartiție teocratică, să mergem împreună ca familie și să facem și ceva distractiv. Doream ca băieții noștri să vadă că suntem fericiți să-i slujim lui Iehova. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Băieții noștri nu doar că au învățat limbajul semnelor, dar au și început pionieratul. Apoi, Simon și Mark și-au început serviciul la Betel, la circa 40 de ani de când vițica părinților mei „a mers la Betel”. Am fost în al nouălea cer!

Surzii primesc ajutorul de care au nevoie

 Spre sfârșitul anilor ’90, în Marea Britanie nu exista niciun bătrân de congregație surd, dar erau câțiva slujitori auxiliari. De aceea, bătrânii auzitori care nu știau limbajul semnelor trebuiau să stabilească dacă vreunul dintre acești frați era „capabil să predea” și să slujească ca supraveghetor creștin. (1 Timotei 3:2) Fratele Bernard Austin, unul dintre acești slujitori auxiliari surzi, slujea într-o congregație de engleză. El era un frate foarte respectat, care se îngrijea cu multă iubire de oițele lui Iehova. M-am bucurat mult când am aflat că Bernard fusese numit bătrân. De fapt, el a fost primul bătrân de congregație surd din Marea Britanie.

 Anul 1996 a fost memorabil: filiala a aprobat înființarea primei congregații de limbajul semnelor din Marea Britanie, în Ealing, în vestul Londrei. Și nu era decât începutul.

Surzii beneficiază de toate întrunirile creștine

 În anii ’80 și ’90 lucram de acasă pentru Betel în cadrul Departamentului pentru serviciu și răspundeam la întrebările referitoare la teritoriul de limbajul semnelor. Uneori, frații scriau la filială întrebând cum îi puteau ajuta pe surzi să înțeleagă temele ținute la întrunirile și congresele de limba engleză. La acea vreme, nu se luaseră încă măsuri ca programul întrunirilor mai mari să fie interpretat în limbajul semnelor și nici nu existau publicații pentru surzi. Așa că, deseori, trebuia să-i încurajez pe frații auzitori și neauzitori să aibă răbdare și să-l aștepte pe Iehova.

 Răbdarea noastră a fost în cele din urmă răsplătită! Filiala a decis ca, la întrunirile și la congresele în limba engleză, programul să fie tradus în limbajul semnelor. Mai mult, surzii puteau sta pe locurile din față ca să-i vadă bine pe vorbitor și pe interpret. Frații surzi simțeau acum că Iehova îi iubea cu adevărat și că erau membri valoroși ai familiei sale de închinători.

 La 1 aprilie 1995, la Sala de Congrese din Dudley, West Midlands, s-a ținut primul congres special de o zi în limbajul semnelor. Am fost asistentul fratelui David Merry, un fost supraveghetor de circumscripție, care a organizat congresul. Pentru a asista la program, unii Martori surzi au călătorit sute de kilometri: unii au venit din nord, din Scoția, iar alții din sud-vest, din Cornwall. Și acum îmi amintesc atmosfera plină de entuziasm! La acest congres memorabil au participat peste 1 000 de persoane.

 În 2001, filiala ne-a cerut mie și fratelui Merry să organizăm un congres regional în limbajul semnelor britanic în următorul an. Era multă muncă! Dar Iehova a binecuvântat eforturile numeroșilor voluntari, iar congresul s-a dovedit a fi un succes. După aceea, am avut privilegiul să organizez congresele în limbajul semnelor mai mulți ani la rând, până când Iehova i-a ajutat pe frații tineri să se califice pentru această responsabilitate.

Materiale video pentru surzi

 În 1998 am fost încântați să aflăm că organizația lui Iehova a lansat broșura Ce pretinde Dumnezeu de la noi? – pe videocasetă, fiind prima dintre multele publicații în limbajul semnelor britanic ce au urmat. S-au condus multe studii biblice cu această broșură.

 La congresul regional din 2002 au fost interpretate pentru prima oară cântările Regatului în limbajul semnelor britanic. Frații surzi puteau acum să „cânte” cuvintele frumoase ale cântărilor împreună cu interpretul și să „simtă” ritmul muzicii. Încă îmi amintesc cu drag de o persoană în vârstă care avea lacrimi în ochi în timp ce cânta.

 La congresul regional din 2002 s-a mai întâmplat ceva în premieră. Congregația de limbajul semnelor din Londra fusese invitată să filmeze o dramă pentru acest congres. Dar nu știam cum o să ne descurcăm întrucât nu aveam experiență. Iehova ne-a fost alături și de data aceasta ajutându-ne să găsim frați care știau să filmeze și să editeze materiale video. Și ne-am descurcat de minune! Mai mult decât atât, experiența câștigată a fost de mare ajutor în perioada 2003-2008, când am avut privilegiul să supraveghez realizarea dramelor video la Betel pentru congresele în limbajul semnelor britanic.

 Mie și soției mele ne-a plăcut mult să fim la Betel împreună cu fiii noștri. Însă munca era grea. După mai multe săptămâni de repetiții și filmări, actorii și echipa de producție erau epuizați pe plan fizic și mental. Însă toate eforturile au meritat! Inima ni se umplea de bucurie când vedeam că relatările biblice prind viață pentru frații surzi. Mulți dintre ei plângeau de bucurie.

 Dar cadourile spirituale din partea lui Iehova nu s-au oprit aici. În 2015 am primit ediția de studiu a Turnului de veghe în limbajul semnelor britanic, în format video. În 2019, cartea biblică Matei a fost și ea lansată în format video. Acum avem toate cărțile din Scripturile grecești creștine și o mare parte din Scripturile ebraice. Frații surzi îi sunt nespus de recunoscători lui Iehova.

 Ca slujitori ai lui Iehova aparținem unei familii care demonstrează iubirea imparțială a Tatălui nostru ceresc. (Faptele 10:34, 35) Eu și familia mea am fost mereu uimiți să vedem cât timp, câtă energie și câte resurse dedică organizația noastră pentru a ajuta oameni de orice fel, inclusiv surzi și orbi. a

 Rezultatele acestor eforturi sunt evidente. În prezent, în Marea Britanie există mai multe congregații de limbajul semnelor britanic. Simt o mare bucurie și satisfacție că am putut vedea ‘începuturile mici’ ale teritoriului de limbajul semnelor britanic și că am putut participa la această creștere. (Zaharia 4:10) Bineînțeles, toate meritele i se cuvin lui Iehova. El îndrumă organizația, el îi instruiește pe slujitorii săi să predice vestea bună oamenilor de orice fel și tot el face să crească semințele Regatului în inimile celor merituoși.