M-am născut în 1952 în România. Deși mama era o Martoră botezată, era inactivă și nu participa la întrunirile creștine și, evident, nici eu. În plus, România era sub regimul comunist, iar Martorii lui Iehova nu aveau voie să predice și să tipărească publicații. Așa că până la 36 de ani n-am știut cine era Iehova și ce învăța Biblia. Dar în 1988 s-a întâmplat ceva ce mi-a schimbat viața.

O invitație pe care nu puteam s-o refuz

 Pe atunci locuiam cu soțul meu István la Satu Mare. Într-o zi, mama a trecut pe la mine și mi-a zis: „Merg în vizită la mătușa ta. Nu vii și tu cu mine? După aceea putem merge împreună la cumpărături”. N-aveam altceva de făcut, așa că am acceptat.

 Spre surprinderea mea, la mătușa acasă se ținea o întrunire a Martorilor lui Iehova. Erau vreo zece persoane. Mama devenise activă și era din nou o Martoră zeloasă. Ce am auzit în acea dimineață a avut un impact profund asupra mea.

 La final, cel care a ținut întrunirea s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Eu sunt János. Am văzut că erai foarte atentă. Ți-a plăcut programul?”. I-am spus că nu mai fusesem niciodată la o astfel de întrunire și că mi-ar plăcea să mai vin. Atunci m-a întrebat: „Ai vrea să studiezi Biblia?”. A fost o invitație pe care nu puteam s-o refuz. Am simțit că Dumnezeu m-a îndrumat spre acești oameni.

 Ziua următoare, János mi-a făcut cunoștință cu Ida, care a început să studieze Biblia cu mine. Nu știam cum avea să reacționeze István dacă ar fi aflat că studiam Biblia cu Martorii lui Iehova. Mi-era puțin teamă. Am încercat de câteva ori să-i vorbesc despre asta, dar era indiferent la ce-i spuneam. Știam că nu-i plăcea ce făceam.

 Totuși, am continuat să studiez Biblia și m-am botezat în august 1989. Patru luni mai târziu, regimul comunist a căzut, iar președintele țării a fost executat.

Întâmpin tot mai multă opoziție

 Căderea regimului comunist a însemnat mai multă libertate. Acum, Martorii lui Iehova puteau să se întrunească și să predice liber. În cazul meu însă, această libertate a însemnat opoziție din ce în ce mai mare. István mi-a spus: „Nu mă interesează în ce crezi, dar să nu te prind că bați pe la ușile oamenilor”.

 Bineînțeles, am continuat să predic. (Faptele 4:20) Dar am încercat să fiu cât mai discretă. Într-o zi, István a aflat de la prietenii lui că am fost din casă în casă. Când am ajuns acasă, a țipat la mine: „Mă faci de râs! Ne faci familia de rușine!”. Mi-a pus cuțitul la gât și m-a amenințat că mă omoară dacă mai merg în lucrare.

 Am încercat să vorbesc cu István și l-am asigurat de iubirea mea. Pentru moment s-a calmat, însă când am refuzat să particip la ceremonia religioasă de nuntă a unei rude apropiate, s-a înfuriat din nou foarte tare și mi-a vorbit urât.

 Din nefericire, 13 ani a trebuit să suport izbucnirile de mânie ale lui István. Uneori, mă amenința cu divorțul. Alteori, încuia ușa ca să nu pot intra în casă. S-a întâmplat chiar să-mi zică să-mi fac bagajele și să plec.

 Au fost mai multe lucruri care m-au ajutat să rezist în această perioadă dificilă. M-am rugat mereu lui Iehova să mă ajute să-mi păstrez calmul și chiar am simțit ajutorul său. (Psalmul 55:22) Și congregația s-a dovedit a fi un sprijin prețios. Bătrânii de congregație și unele surori mature m-au încurajat să nu renunț. Mi-au amintit că soțiile își pot câștiga soții „fără cuvânt”, cum spune Biblia, rămânând loiale lui Iehova. (1 Petru 3:1) Aceste cuvinte s-au dovedit adevărate și în cazul meu.

O schimbare neașteptată

 În 2001, István a suferit un AVC și nu a mai putut merge. A stat o lună în spital și a trebuit să facă recuperare alte câteva săptămâni. În tot acest timp am fost alături de el. Îi dădeam de mâncare, stăteam de vorbă cu el și mă îngrijeam să nu-i lipsească nimic.

 Frații și surorile din congregație au venit să-l viziteze. István a simțit iubirea și grija lor. Mulți s-au oferit să ne ajute cu treburile casnice, iar bătrânii de congregație au fost mereu gata să ne încurajeze și să ne sprijine.

 Vizitele fraților l-au impresionat pe István și i-a fost rușine de modul în care m-a tratat. În plus, niciunul dintre prietenii lui n-a venit să-l viziteze. De aceea, când a ieșit din spital, a zis: „Vreau să studiez Biblia și să devin Martor al lui Iehova”. Am plâns de bucurie.

 István s-a botezat în mai 2005. Pentru că nu putea merge, frații l-au dus cu scaunul cu rotile până la bazinul de botez, l-au ajutat să intre în apă și l-au botezat. István a devenit un vestitor zelos al Regatului. Îmi amintesc cu drag momentele când predicam împreună. Era incredibil! Bărbatul care cândva mi s-a împotrivit pentru că predicam adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu era acum alături de mine, împărtășindu-le cu bucurie vestea bună altora.

 Soțul meu îl iubea mult pe Iehova și își petrecea timpul studiind și memorând versete biblice. Îi plăcea să vorbească despre acele versete cu frații și surorile din congregație, folosindu-se de aceste ocazii pentru a-i încuraja.

 Însă starea lui de sănătate s-a înrăutățit. După mai multe AVC-uri minore, și-a pierdut capacitatea de a vorbi și a ajuns imobilizat la pat. Dar asta nu i-a afectat spiritualitatea. El a continuat să citească și să studieze Biblia, atât cât îi permitea situația. Când îl vizitau frații, se folosea de un dispozitiv electronic simplu pentru a comunica cu ei și a le întări credința. Un frate a zis: „Îmi place să merg la István. Întotdeauna mă întorc acasă încurajat!”.

 Din nefericire, în decembrie 2015, István a murit. Pierderea lui mi-a adus multă suferință. În acele momente însă, am simțit și pacea minții. Cu mult timp înainte, István devenise prieten cu Iehova, iar asta a fost una dintre cele mai mari bucurii ale mele. Atât István, cât și mama mea sunt acum în memoria lui Iehova. Cât de minunat va fi când îi voi întâmpina și îi voi îmbrățișa în lumea nouă a lui Iehova!

 Sunt peste 35 de ani de când eu și mama am vizitat-o pe mătușa mea. Nu voi uita niciodată acea zi! Am trecut de 70 de ani și slujesc ca pionieră regulară. E cea mai bună modalitate de a-i mulțumi lui Iehova pentru tot ce a făcut pentru mine. (Psalmul 116:12) El m-a ajutat să rămân loială și să-mi păstrez calmul când soțul mi s-a împotrivit. În plus, am învățat o lecție importantă: oricât de grea ar fi o situație, ea se poate schimba. Deși n-aș fi crezut niciodată, am reușit să-mi câștig soțul „fără cuvânt”.