Salt la conţinut

Salt la cuprins

CUM SUNT FOLOSITE DONAȚIILE

Clădiri care îl onorează pe Marele nostru Instructor

Clădiri care îl onorează pe Marele nostru Instructor

1 IULIE 2023

 Iehova dorește mult să-și instruiască slujitorii. De aceea, organizația sa a înființat mai multe școli în cadrul cărora cursanții sunt instruiți pentru a se achita cât mai bine de însărcinările lor. Una dintre acestea este Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului (SKE). În ultimii ani, organizația lui Dumnezeu s-a concentrat nu doar asupra programei școlilor teocratice, ci și asupra clădirilor care le găzduiesc. Unul dintre principalele obiective este crearea unui mediu de învățare mai potrivit. Cum ne ajută donațiile voastre să atingem acest obiectiv?

Mai mulți cursanți într-un cadru mai potrivit

 Ani la rând, cursurile școlilor teocratice s-au ținut la săli ale Regatului sau la săli de congrese. Însă, în ultimul timp, am construit sau am renovat mai multe clădiri care sunt folosite acum exclusiv pentru școlile teocratice. De ce? Iată trei motive.

 Creșterea necesităților. „Potrivit rapoartelor de la filiale, este nevoie de tot mai mulți frați și surori care să ajute în teritoriu”, a explicat Christopher Mavor, asistent al Comitetului pentru serviciu al Corpului de Guvernare. „De exemplu, în 2019, filiala din Brazilia a estimat că, pentru a acoperi necesitățile din teritoriu, era nevoie de circa 7 600 de noi absolvenți SKE.” Filiala din Statele Unite a constatat că este nevoie de mai mulți pionieri calificați care să-i instruiască pe alții în diferite forme de mărturie, precum cea desfășurată în zonele metropolitane, în porturi și în închisori. De asemenea, este nevoie de frați care să colaboreze cu Departamentul local de proiecte și construcții sau care să slujească în comitetele de legătură cu spitalele. Absolvenții SKE pot contribui la acoperirea acestor necesități.

 Creșterea numărului de cereri. La multe filiale, numărul de cereri primite pentru SKE depășește numărul de cursanți care pot fi înscriși. De exemplu, în Brazilia, filiala a primit circa 2 500 de cereri pentru SKE într-un singur an. Dar, pentru că nu sunt suficiente clădiri care să găzduiască școala, doar 950 de cursanți au putut fi acceptați.

 Locuri de cazare adecvate. Când școala se ține la o sală a Regatului sau la o sală de congrese, cursanții sunt cazați de obicei la frații locali. Această măsură este practică pentru țările în care se organizează puține clase pe an. Dar, în zonele unde se țin mai multe clase, nu este întotdeauna posibil ca frații locali să găzduiască cursanți mai multe luni pe an. De aceea, sunt puse la dispoziție locuințe adaptate necesităților cursanților, aflate în apropiere de sălile de curs.

 În funcție de locație și de alți factori, o clădire cu o sală de curs și cu locuințe pentru instructori și pentru circa 30 de cursanți, precum și cu spații destinate altor servicii poate costa câteva milioane de dolari.

Caracteristici ale clădirilor destinate școlilor teocratice

 De obicei, școlile se organizează în zone liniștite, în afara orașelor mari, dar cu acces la mijloacele de transport în comun. Sunt de preferat zonele cu un număr mare de vestitori, care pot ajuta la buna desfășurare a școlilor și la întreținerea clădirilor și a echipamentelor.

 Clădirile sunt dotate cu biblioteci, spații destinate studiului, calculatoare, imprimante și alte echipamente. De obicei, există și o sală de mese, unde cursanții și instructorii mănâncă împreună. Sunt amenajate și spații pentru exerciții fizice și recreere.

 Dar cea mai mare atenție i se acordă sălii de curs. Troy, care slujește în cadrul Departamentului mondial de proiecte și construcții de la Warwick, statul New York, a spus: „În ce privește designul sălilor de curs, ne-am consultat cu Departamentul pentru școli teocratice pentru a crea un mediu care favorizează învățarea. Frații ne-au dat îndrumări cu privire la dimensiunea și la modul de amenajare a sălilor de curs, precum și cu privire la sistemul de iluminat și la echipamentul audio-video necesar”. Iată ce a spus Zoltán, un instructor SKE din Ungaria, despre echipamentul audio: „La început nu aveam microfoane și le spuneam mereu cursanților să vorbească mai tare. Dar acum există un microfon la fiecare masă de birou, așa că nu mai avem probleme”.

„Invitații speciali ai lui Iehova”

 Aceste îmbunătățiri au avut un efect pozitiv asupra instructorilor și a cursanților. Angela, care a participat la SKE în Palm Coast, statul Florida (SUA), a spus: „Ne bucurăm de un cadru liniștit. Totul este foarte bine gândit, inclusiv sala de curs și camerele noastre, astfel că ne putem concentra la ce avem de învățat”. Csaba, un alt instructor din Ungaria, se bucură că poate lua masa alături de cursanți. El spune: „Cursanții se deschid și povestesc mai multe despre ei. Așa îi putem cunoaște mai bine. Ca urmare, putem adapta materialul la necesitățile lor”.

 Cursanții și instructorii consideră că aceste îmbunătățiri aduse clădirilor care găzduiesc școli teocratice sunt o binecuvântare de la ‘Marele nostru Instructor’, Iehova. (Isaia 30:20, 21) O soră din Filipine care a participat la SKE într-o clădire amenajată în acest scop a zis: „Condițiile de aici ne-au amintit că nu suntem simpli cursanți, ci invitații speciali ai lui Iehova. El vrea să studiem temeinic Cuvântul său cu bucurie”.

 Putem construi, renova și întreține clădiri destinate școlilor teocratice datorită donațiilor voastre, majoritatea dintre ele fiind făcute pe donate.jw.org. Vă mulțumim pentru generozitatea voastră!

Intrarea în complexul din Palm Coast, statul Florida (SUA)

Machetă a templului din timpul lui Isus, aflată în recepția complexului din Palm Coast, statul Florida (SUA)

Un cuplu sosește la Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului (Brazilia)

Cursanți în timpul unei lecții (Brazilia)

Cursanți care sosesc la Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului (Filipine)

Cursanți și instructori iau prânzul împreună în sala de mese a școlii (Filipine)