Salt la conţinut

Salt la cuprins

 RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

Iehova mi-a dat mai mult decât merit

Iehova mi-a dat mai mult decât merit

La 17 ani aveam preocupări şi ambiţii specifice oricărui adolescent. Îmi plăcea să stau cu prietenii, să înot şi să joc fotbal. Însă, într-o seară, viaţa mea s-a schimbat în mod dramatic. Am suferit un accident de motocicletă îngrozitor, în urma căruia am rămas paralizat de la gât în jos. Au trecut aproape 30 de ani de la această tragedie, iar de atunci sunt imobilizat la pat.

Am crescut în oraşul Alicante, pe coasta de est a Spaniei. Întrucât în familia noastră erau mereu certuri, o mare parte din copilărie am hoinărit pe străzi. Lângă casa noastră se afla o vulcanizare. M-am împrietenit cu unul dintre angajaţi, pe nume José María. Era un om blând, care îmi acorda atenţia pe care familia mea nu mi-o oferise. Când aveam probleme, mă trata ca pe un frate. Se purta cu mine ca un adevărat prieten, deşi era cu 20 de ani mai mare.

José María începuse să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Îmi amintesc că îndrăgea Biblia şi deseori îmi vorbea din ea. Îl ascultam din respect, dar nu mă interesa ce-mi spunea. Ca adolescent, aveam alte preocupări şi nu-mi imaginam că viaţa mea avea să se schimbe.

UN ACCIDENT CARE MI-A SCHIMBAT VIAŢA

Nu-mi place să vorbesc despre acel accident. Tot ce pot să spun este că am fost imprudent şi nesăbuit. Într-o clipă, viaţa mea s-a schimbat complet. Fusesem un adolescent plin de viaţă, iar acum eram paralizat şi ţintuit într-un pat de spital. Mi-a fost foarte greu să accept situaţia în care mă aflam. Mă întrebam ce rost mai avea să trăiesc?

José María a venit să mă vadă şi le-a vorbit despre mine Martorilor lui Iehova din congregaţia locală, iar aceştia m-au vizitat cu regularitate la spital. Vizitele lor m-au impresionat profund. După ce am fost mutat de la secţia de terapie intensivă, am început să studiez Biblia. Am înţeles de ce suferă şi mor oamenii şi de ce permite Dumnezeu să se întâmple lucruri rele. De asemenea, am învăţat că Dumnezeu promite că, în curând, pe întregul pământ vor locui oameni perfecţi şi că nimeni nu va mai spune „sunt bolnav” (Isaia 33:24). Pentru prima dată în viaţă aveam în faţă o perspectivă extraordinară.

După ce am fost externat, am progresat cu rapiditate în ce priveşte studierea Bibliei. Cu ajutorul unui cărucior cu rotile am reuşit chiar şi să particip la unele întruniri ale Martorilor lui Iehova şi la lucrarea de predicare. În 5 noiembrie 1988, la vârsta de 20 de ani, m-am botezat într-o cadă specială. Iehova Dumnezeu m-a ajutat să privesc viaţa cu alţi ochi. Dar cum îmi puteam manifesta recunoştinţa?

 SUNT ACTIV ÎN POFIDA INFIRMITĂŢII MELE

Eram hotărât să fac tot ce îmi stătea în putinţă în serviciul lui Iehova şi să progresez pe plan spiritual (1 Timotei 4:15). La început nu mi-a fost uşor, întrucât familia mea nu era de acord cu noua mea credinţă. Însă fraţii şi surorile mele de credinţă mi-au fost aproape. Ei au avut grijă să nu pierd nicio întrunire şi să particip la lucrarea de predicare.

Cu trecerea timpului însă am înţeles că aveam nevoie în permanenţă de îngrijire de specialitate. După îndelungi căutări am găsit un centru pentru persoane cu dizabilităţi, la 160 de kilometri nord de Alicante, în oraşul Valencia. Acesta a devenit locuinţa mea permanentă.

Chiar dacă sunt imobilizat la pat, sunt hotărât să le împărtăşesc altora credinţa mea.

Deşi nu mă puteam ridica din pat, eram hotărât să continui să-i slujesc lui Iehova. Din pensia de handicap şi din alte ajutoare sociale am reuşit să-mi cumpăr un calculator, care a fost instalat lângă patul meu, şi un telefon mobil. În fiecare dimineaţă, o infirmieră îmi porneşte calculatorul şi telefonul mobil. Folosesc calculatorul cu ajutorul unui joystick, pe care îl mişc cu bărbia. Ca să formez numere de telefon şi să tastez litere folosesc un stilus pe care îl mişc cu gura.

Cu ajutorul unui stilus formez numerele de telefon

Tehnologia mă ajută să accesez site-ul jw.org şi Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE. Aceste instrumente de cercetare îmi sunt indispensabile! De multe ori petrec ore întregi studiind publicaţii bazate pe Biblie ca să învăţ despre Dumnezeu şi despre calităţile sale minunate. Când mă simt singur sau puţin descurajat, accesez site-ul şi găsesc mereu ceva încurajator.

Cu ajutorul calculatorului ascult programul întrunirilor şi particip la ele. Pot să răspund, să spun rugăciuni, să ţin cuvântări şi chiar să citesc articolul de studiu din revista Turnul de veghe când sunt repartizat. Chiar dacă nu mă pot deplasa la întruniri, simt că fac parte din congregaţia locală.

De asemenea, telefonul şi calculatorul mă ajută să particip din plin la lucrarea de predicare. Este adevărat că nu pot să merg din casă în casă ca majoritatea Martorilor lui Iehova, însă lucrul acesta nu mă împiedică să predic. Cu ajutorul acestor instrumente pot să le împărtăşesc altora credinţa mea. De fapt, îmi place atât de mult să port conversaţii la telefon, încât bătrânii de congregaţie m-au rugat să coordonez campanii de predicare prin telefon. Aceste campanii le sunt de ajutor îndeosebi membrilor congregaţiei care nu pot ieşi din casă.

Conducând un studiu biblic

 Însă viaţa mea nu gravitează doar în jurul tehnologiei. În fiecare zi sunt vizitat de prieteni dragi. Ei vin însoţiţi de rude sau de cunoştinţe care sunt interesate de mesajul Bibliei. De multe ori, ei mă invită să conduc discuţiile cu persoane interesate. Alteori sunt vizitat de familii întregi, care ţin închinarea în familie împreună cu mine. Îmi place foarte mult când copiii stau lângă patul meu şi îmi spun de ce îl iubesc pe Iehova.

Participând cu prietenii la închinarea în familie

Mă bucur să primesc atât de mulţi musafiri. De multe ori, camera mea este plină cu prieteni, veniţi de aproape sau de departe. Atenţia lor plină de iubire nu trece neobservată de personalul centrului. Îi mulţumesc lui Iehova în fiecare zi că fac parte dintr-o organizaţie atât de minunată!

PE BARICADE

De fiecare dată când cineva mă salută şi mă întreabă ce mai fac, eu răspund: „Tot aici, pe baricade!”. Ştiu că nu sunt singur în această luptă. Indiferent de împrejurările în care se află sau de piedicile pe care le au, toţi creştinii au de dus o luptă: „lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). Ce m-a ajutat să lupt în toţi aceşti ani? În fiecare zi mă rog lui Iehova şi îi mulţumesc că mi-a dat un scop în viaţă. Încerc să fiu cât mai ocupat în serviciul lui şi să-mi ţin privirea aţintită spre speranţa care îmi stă înainte.

José María

De multe ori mă gândesc cum va fi în lumea nouă, când voi putea să alerg şi să sar din nou. Uneori îi spun în glumă prietenului meu José María, care suferă de poliomielită, că în lumea nouă ne vom lua la întrecere ca să vedem cine aleargă mai repede. Îl întreb: „Cine crezi că va câştiga?”. Iar el îmi spune: „Nu contează cine câştigă, important este să ajungem în Paradis”.

Nu mi-a fost deloc uşor să accept că sunt infirm. Ştiu că în adolescenţă am făcut un lucru stupid, care m-a costat enorm. Totuşi, îi sunt recunoscător lui Iehova că nu m-a abandonat. Am primit atât de multe lucruri de la el: o mare familie spirituală, dorinţa de a trăi, bucuria de a-i ajuta pe alţii şi o speranţă minunată. Dacă ar trebui să rezum în câteva cuvinte tot ce simt, aş spune că Iehova mi-a dat mai mult decât merit.