Salt la conţinut

Salt la cuprins

 BIBLIA SCHIMBĂ VIAŢA OAMENILOR

„Am început să mă gândesc cu seriozitate la viaţa mea“

„Am început să mă gândesc cu seriozitate la viaţa mea“
  • ANUL NAŞTERII: 1941

  • ŢARA: AUSTRALIA

  • ÎNAINTE: FUMĂTOR ŞI ALCOOLIC

DESPRE TRECUTUL MEU:

M-am născut în Warialda, un orăşel curat din New South Wales. Localnicii sunt oameni cinstiţi. Unii se ocupă cu creşterea oilor şi a vitelor, iar alţii cultivă cereale şi legume.

Am crescut într-o familie cu zece copii, eu fiind cel mai mare. La vârsta de 13 ani am început să muncesc ca să-mi întreţin familia. Pentru că aveam doar câteva clase, munceam pe la ferme. La vârsta de 15 ani aveam grijă de o herghelie şi îmblânzeam cai.

Munca la ferme avea atât avantaje, cât şi dezavantaje. Îmi plăcea tot ce făceam şi mă bucuram de un cadru natural feeric. Seara stăteam la un foc de tabără şi admiram luna şi cerul înstelat. Vântul adia uşor şi răspândea miresmele tufişurilor din jur. În clipele acelea îmi spuneam că toate aceste minunăţii au fost în mod sigur create de Cineva. Însă la fermă nu aveam un anturaj potrivit. Oamenii înjurau şi fumau. De aceea, nu după mult timp am început şi eu să fumez şi să înjur.

Când am împlinit 18 ani, m-am mutat în Sydney. Am încercat să mă înrolez în armată, dar am fost respins, pentru că nu aveam suficientă şcoală. Am reuşit să-mi găsesc o slujbă şi am stat un an la Sydney. În această perioadă i-am întâlnit pentru prima dată pe Martorii lui Iehova, care m-au invitat la o întrunire de-a lor. Am acceptat invitaţia şi mi-am dat seama imediat că găsisem adevărul.

Totuşi, la puţin timp după aceea am decis să mă întorc la ţară. M-am stabilit în Goondiwindi, Queensland. Mi-am găsit o slujbă, m-am căsătorit, dar, din nefericire, m-am apucat şi de băutură.

 După naşterea celor doi fii ai noştri am început să mă gândesc cu seriozitate la viaţa mea. Mi-am amintit ce auzisem la întrunirea Martorilor din Sydney şi mi-am zis că era momentul să fac schimbări.

Am găsit un număr mai vechi al revistei Turnul de veghe, care conţinea adresa Filialei Martorilor lui Iehova din Australia. Le-am trimis o scrisoare în care le ceream ajutorul. Nu după mult timp am fost vizitat de un Martor amabil şi prietenos şi am început să studiez Biblia cu el.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAŢA:

Pe parcursul studiului mi-am dat seama că trebuia să fac schimbări majore în viaţă. Un verset biblic care m-a pus pe gânduri a fost 2 Corinteni 7:1, unde suntem îndemnaţi „să ne curăţim de tot ce murdăreşte carnea“.

Am decis să renunţ la fumat şi la consumul excesiv de alcool. Nu mi-a fost deloc uşor, pentru că aceste obiceiuri erau adânc înrădăcinate. Însă eram hotărât să trăiesc aşa cum îi place lui Dumnezeu. Cel mai mult m-a ajutat faptul că am aplicat principiul din Romani 12:2: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii voastre“. Am înţeles că, pentru a-mi schimba obiceiurile, trebuia să-mi schimb modul de gândire cu privire la viciile mele şi să-mi însuşesc punctul de vedere al lui Dumnezeu, care le consideră dăunătoare. Cu ajutorul lui am reuşit să renunţ la fumat şi la consumul excesiv de alcool.

„Am înţeles că, pentru a-mi schimba obiceiurile, trebuia să-mi schimb modul de gândire“

Cel mai greu mi-a fost să renunţ la obiceiul de a înjura. Ştiam ce spune Biblia în Efeseni 4:29: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură“. Cu toate acestea, nu am reuşit imediat să renunţ la limbajul murdar. De mare ajutor mi-au fost cuvintele din Isaia 40:26, la care am meditat mult. Versetul spune despre cerul înstelat: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Este Cel ce face să iasă, după număr, armata lor. El le cheamă pe toate pe nume. Datorită marii lui energii dinamice şi puterii sale nemărginite, niciuna nu lipseşte“. M-am gândit că, dacă Dumnezeu a creat prin marea sa putere vastul univers, care mă fascina când priveam bolta cerească, în mod sigur putea să-mi dea forţă să fac schimbări ca să-i fiu plăcut. După multe rugăciuni şi eforturi, am reuşit, în cele din urmă, să-mi controlez vorbirea.

FOLOASE:

La fermele unde am lucrat erau puţini oameni, de aceea nu prea aveam cu cine să vorbesc. Totuşi, la întrunirile Martorilor lui Iehova am învăţat să exprim în cuvinte ce gândesc. Instruirea primită m-a ajutat şi să le împărtăşesc altora vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 6:9, 10; 24:14).

De câţiva ani slujesc ca bătrân de congregaţie. Mă simt onorat să fac tot ce pot pentru a-mi ajuta fraţii de credinţă. Totuşi, cea mai mare binecuvântare este să-i slujesc lui Iehova împreună cu soţia mea iubitoare şi fidelă şi cu minunaţii noştri copii.

Îi sunt recunoscător lui Iehova că mi-a oferit ocazia să fiu învăţat de el, deşi nu am multă şcoală (Isaia 54:13). Sunt întru totul de acord cu ce se spune în Proverbele 10:22: „Binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte şi el nu-i adaugă nicio durere“. Eu şi familia mea aşteptăm cu nerăbdare să învăţăm mai multe despre Iehova şi să-i slujim veşnic!