„Un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî“

„DUMNEZEU este iubire.“ În unele ţări, oamenii înrămează aceste cuvinte frumoase şi le pun pe perete. Într-adevăr, ele arată că Dumnezeu este exemplul suprem de iubire, sau personificarea iubirii.

Însă mulţi oameni nu ştiu că aceste cuvinte sunt din Biblie. Apostolul Ioan a scris: „Cine nu iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). Ioan a vorbit, de asemenea, despre iubirea lui Dumnezeu faţă de omenirea care poate fi răscumpărată. El a scris: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16).

Având în minte această idee, unii se gândesc probabil că Dumnezeu va trece mereu cu vederea tot ce facem. Modul de viaţă al multor oameni reflectă concepţia potrivit căreia, indiferent cum ne-am trăi viaţa, Dumnezeu nu ne va trage la răspundere pentru comportamentul nostru. Dar aşa să fie oare? Îi iubeşte Dumnezeu pe toţi oamenii, fie buni, fie răi? Există oare şi un timp când Dumnezeu urăşte?

Când iubeşte şi când urăşte Dumnezeu

Înţeleptul rege Solomon a spus: „Pentru orice lucru este un timp fixat, da, un timp pentru orice lucru de sub ceruri . . . un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî“ (Eclesiastul 3:1, 8). Potrivit acestui principiu, deşi Dumnezeu este foarte iubitor şi bun, există momente când el urăşte.

Dar să vedem mai întâi cu ce sensuri este folosit în Biblie cuvântul „ură“. O lucrare de referinţă spune: „În Scripturi, cuvântul «ură» are mai multe sensuri. El se poate referi la ostilitate intensă şi de durată, însoţită adesea de răutate. O astfel de ură poate da naştere unei dorinţe mistuitoare de a-i face rău persoanei spre care este îndreptată“. Acesta este sensul cel mai cunoscut al cuvântului „ură“, iar efectele acestui fel de ură sunt vizibile pretutindeni. Însă aceeaşi lucrare spune în continuare: „Cuvântul «ură» poate însemna şi aversiune puternică faţă de ceva sau cineva, fără intenţia de a face rău“.

În acest articol vom vorbi despre al doilea sens al termenului „ură“: acela de aversiune puternică, de dezgust profund, însă fără a avea răutate, ranchiună sau dorinţa de a face rău. Este posibil ca Dumnezeu să manifeste acest fel de ură? Să observăm ce se spune în Proverbele 6:16–19: „Şase lucruri urăşte Iehova, da, şapte lucruri detestă sufletul său: ochii semeţi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri rele, picioarele care aleargă repede la rău, martorul fals care spune minciuni şi cel ce stârneşte vrajbă între fraţi“.

După cum vedem, există anumite practici pe care Dumnezeu le urăşte. Însă Dumnezeu nu-i  urăşte neapărat pe cei care comit astfel de lucruri. El ia în considerare circumstanţele atenuante, de exemplu slăbiciunile noastre, mediul în care trăim, mediul în care am crescut şi lipsa de cunoştinţă (Geneza 8:21; Romani 5:12). Scriitorul cărţii Proverbele explică acest lucru printr-o frumoasă ilustrare: „Iehova îl mustră pe cel pe care-l iubeşte, aşa cum face un tată cu fiul în care îşi găseşte plăcerea“ (Proverbele 3:12). Când un copil este neascultător, părinţii urăsc probabil faptele sale, însă ei îl iubesc în continuare şi îl disciplinează, făcând astfel tot ce pot pentru a-l redresa. În iubirea sa, Iehova procedează la fel când există şanse ca persoana care a păcătuit să fie salvată.

Când este justificată ura

Dar cum stau lucrurile în cazul în care o persoană ajunge să cunoască voinţa lui Dumnezeu, însă refuză s-o înfăptuiască? Această persoană nu va avea parte de iubirea lui Dumnezeu, ci de dezaprobarea sa. Cine practică intenţionat lucrurile pe care Iehova le urăşte îşi atrage ura sa. De exemplu, Biblia spune: „Iehova îl cercetează atât pe cel drept, cât şi pe cel rău şi sufletul Său îl urăşte negreşit pe cel ce iubeşte violenţa“ (Psalmul 11:5). Pentru o persoană care nu se căieşte nu există iertare, aşa cum arată foarte clar apostolul Pavel în scrisoarea sa către evrei: „Dacă practicăm intenţionat păcatul după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşătoare a judecăţii şi o gelozie aprinsă care îi va mistui pe cei ce se împotrivesc“ (Evrei 10:26, 27). De ce procedează astfel un Dumnezeu al iubirii?

Când o persoană practică intenţionat un păcat grav, răutatea poate ajunge atât de înrădăcinată în acea persoană încât devine o caracteristică a ei. Ea poate să ajungă depravată, incorigibilă, irecuperabilă. Biblia compară o astfel de persoană cu un leopard care nu-şi poate schimba petele (Ieremia 13:23). Întrucât în cazul acestei persoane nu există posibilitatea de a se căi, ea comite ceea ce Biblia numeşte un „păcat veşnic“, pentru care nu există iertare (Marcu 3:29).

Aşa s-a întâmplat cu Adam şi cu Eva, precum şi cu Iuda Iscariot. Întrucât Adam şi Eva au fost creaţi perfecţi, iar porunca lui Dumnezeu a fost clară şi amândoi au înţeles-o bine, este evident că păcatul lor a fost intenţionat, deliberat, şi, prin urmare, de neiertat. Ceea ce le-a spus Dumnezeu după aceea n-a fost un îndemn la căinţă (Geneza 3:16–24). În ce-l priveşte pe Iuda, deşi imperfect, el fusese în relaţii apropiate chiar cu Fiul lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, l-a trădat. Isus însuşi s-a referit la el numindu-l „fiul distrugerii“ (Ioan 17:12). Biblia arată, de asemenea, că Diavolul este un păcătos  inveterat, pe care îl aşteaptă doar distrugerea (1 Ioan 3:8; Revelaţia 12:12). Prin urmare, aceste persoane şi-au atras ura lui Dumnezeu.

Este însă încurajator să ştim că nu toţi cei care păcătuiesc sunt irecuperabili. Iehova este foarte răbdător. Lui nu-i face plăcere să-i pedepsească pe cei care păcătuiesc din cauza lipsei de cunoştinţă (Ezechiel 33:11). El îi îndeamnă să se căiască pentru a fi iertaţi. Iată ce citim: „Să renunţe cel rău la calea lui şi răufăcătorul la gândurile lui. Să se întoarcă la Iehova, care se va îndura de el, şi la Dumnezeul nostru, căci el va ierta cu largheţe“ (Isaia 55:7).

Un punct de vedere echilibrat despre iubire şi ură

Este limpede că, fiind imitatori ai lui Dumnezeu, creştinii adevăraţi trebuie să înţeleagă când este „un timp pentru a iubi“ şi când este „un timp pentru a urî“. Dacă cineva se lasă dominat de sentimente, poate ajunge să nu mai aibă un punct de vedere echilibrat despre iubire şi îndurare. Însă cuvintele discipolului Iuda ne pot ajuta să păstrăm un echilibru între a arăta îndurare şi a urî păcatul: „Continuaţi să arătaţi îndurare faţă de alţii, făcând lucrul acesta cu teamă, urând chiar şi cămaşa pătată de carne“ (Iuda 22, 23). Aşadar, trebuie să urâm ceea ce este rău, dar nu şi persoana care face răul.

Creştinilor li se porunceşte, de asemenea, să manifeste iubire faţă de duşmanii lor făcându-le bine. „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută“, a spus Isus (Matei 5:44). Acesta este motivul pentru care Martorii lui Iehova nu încetează să le predice semenilor lor vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, vizitându-i de repetate ori, chiar dacă unii dintre ei nu reacţionează favorabil (Matei 24:14). Întrucât şi-au însuşit punctul de vedere al Bibliei, Martorii consideră că fiecare om poate avea parte de iubirea şi de îndurarea lui Iehova. Când eforturile lor de a-i ajuta pe oameni nu sunt apreciate sau când sunt refuzaţi ori chiar persecutaţi, Martorii urmează sfatul apostolului Pavel: „Binecuvântaţi-i în continuare pe cei ce vă persecută; binecuvântaţi şi nu blestemaţi . . . Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău“ (Romani 12:14, 17). Ei nu pierd din vedere faptul că Iehova va stabili cine merită iubirea sa şi cine merită ura sa. Lui îi aparţine judecata finală cu privire la viaţă şi la moarte (Evrei 10:30).

Într-adevăr, „Dumnezeu este iubire“. În ceea ce ne priveşte, trebuie să arătăm apreciere faţă de iubirea lui Dumnezeu şi să ne străduim să aflăm care este voinţa sa şi s-o înfăptuim. Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi vor fi bucuroşi să vă arate în Biblia dumneavoastră care este voinţa lui Dumnezeu şi cum puteţi s-o înfăptuiţi. Procedând astfel, nu vă veţi atrage ura lui Dumnezeu, ci veţi avea parte de iubirea sa.

[Text generic pe pagina 23]

„Şase lucruri urăşte Iehova, da, şapte lucruri detestă sufletul său: ochii semeţi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri rele, picioarele care aleargă repede la rău, martorul fals care spune minciuni şi cel ce stârneşte vrajbă între fraţi.“ (PROVERBELE 6:16–19)

[Text generic pe pagina 24]

„Dacă practicăm intenţionat păcatul după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşătoare a judecăţii.“ (EVREI 10:26, 27)

[Text generic pe pagina 25]

„Să renunţe cel rău la calea lui şi răufăcătorul la gândurile lui. Să se întoarcă la Iehova, care se va îndura de el, . . . căci el va ierta cu largheţe.“ (ISAIA 55:7)

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Un părinte iubitor îşi disciplinează copilul pentru a-l ajuta

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Mulţi deţinuţi au avut parte de iubirea şi de îndurarea lui Dumnezeu