Salt la conţinut

Salt la cuprins

O zi din viaţa unei gospodine

O zi din viaţa unei gospodine

 Viaţa cotidiană a primilor creştini

O zi din viaţa unei gospodine

„În timp ce mergeau, el a intrat într-un sat. Aici, o femeie pe nume Marta l-a primit ca oaspete în casă. Această femeie avea şi o soră numită Maria, care s-a aşezat la picioarele Domnului şi asculta cuvântul lui. Marta, dimpotrivă, era distrasă de multele treburi pe care le avea de făcut. Atunci ea s-a apropiat şi a zis: «Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să mă îngrijesc de treburi? Spune-i deci să mă ajute». Răspunzând, Domnul i-a zis: «Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te frămânţi pentru multe lucruri. Dar sunt necesare puţine lucruri, ba chiar unul singur. Maria a ales partea bună şi aceasta nu-i va fi luată».“ (LUCA 10:38–42)

MARTA era cu siguranţă o femeie harnică şi, prin urmare, foarte apreciată. Conform tradiţiei iudaice din secolul întâi, o femeie era preţuită dacă îşi îndeplinea cu conştiinciozitate treburile casnice şi dacă se îngrijea bine de familia ei.

Şi femeile creştine din secolul întâi trebuiau să fie „gospodine“ (Tit 2:5). Totodată, ele aveau privilegiul, dar şi responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii despre credinţa lor în Cristos (Matei 28:19, 20; Faptele 2:18). Care erau unele dintre „multele  treburi“ pe care le avea de făcut o evreică din secolul întâi? Ce lecţie putem învăţa din cuvintele lui Isus despre Maria?

„Multele treburi pe care le avea de făcut.“ Ziua unei gospodine evreice începea dimineaţa devreme, probabil înainte de răsăritul soarelui (Proverbele 31:15). După ce pregătea o mâncare simplă pentru familie, un terci de cereale, ea îşi ducea fiii la şcoala sinagogii. Fiicele ei rămâneau acasă pentru a învăţa deprinderile necesare ca să devină soţii capabile.

Primele treburi pe care le făceau mama şi fetele ei erau umplerea lămpilor cu ulei (1), măturatul casei (2) şi mulsul caprei (3). Apoi ele se apucau să pregătească pâinea pentru acea zi. Fetele cerneau boabele de cereale (4), după care le măcinau cu ajutorul unei râşniţe de piatră (5), obţinând făină integrală. Mama amesteca făina cu apă şi plămădeală, frământa aluatul (6) şi îl lăsa la dospit. Apoi se ocupa de alte treburi. Între timp, fetele puneau la închegat laptele proaspăt de capră pentru a face brânză sau băteau laptele (7) pentru a face unt.

Mai târziu, în cursul dimineţii, mama şi fiicele ei mergeau probabil la piaţa din apropiere, unde găseau o atmosferă plină de viaţă: se auzeau animalele, cumpărătorii se tocmeau cu negustorii, iar mirodenii de tot felul umpleau aerul cu aromele lor. Mama cumpăra alimentele necesare pentru ziua respectivă (8), probabil legume proaspete şi peşte uscat. Dacă era creştină, ea se folosea de acea ocazie pentru a le vorbi altora despre credinţa ei (Faptele 17:17).

O mamă conştiincioasă profita de aceste ocazii, când mergea la piaţă şi se întorcea acasă, pentru a-şi ajuta copiii să cunoască şi să aprecieze principiile biblice (Deuteronomul 6:6, 7). Totodată, ea le învăţa pe fete cum să fie chibzuite când făceau cumpărături (Proverbele 31:14, 18).

În plus, femeile trebuiau să meargă zilnic după apă la fântână (9). În timp ce scoteau apă pentru întreaga familie, mama şi fiicele ei povesteau cu alte femei venite acolo. Când se întorceau acasă, coceau pâinea. Mai întâi, din aluat făceau turte, pe care le puneau în cuptorul încins (10), aflat de obicei afară. Apoi, în timp ce pâinea se cocea, umplând aerul cu un miros îmbietor, ele stăteau de vorbă, fiind totodată atente ca pâinea să nu se ardă.

Când pâinea era gata, mergeau la cel mai apropiat pârâu pentru a spăla hainele (11). Femeile curăţau bine hainele cu leşie, un săpun din carbonat de sodiu sau de potasiu, obţinut din cenuşa anumitor plante. După  ce clăteau şi storceau rufele, le puneau la uscat pe tufişurile şi pe pietrele de lângă pârâu.

Apoi mama şi fiicele aduceau acasă rufele spălate şi urcau pe acoperişul plat al casei pentru a le repara (12) pe cele rupte înainte de a le pune în dulap. Mai târziu, fetele erau învăţate să brodeze şi să ţeasă (13). După aceea pregăteau cina (14). Ospitalitatea era o trăsătură caracteristică a israeliţilor. Astfel, familia era gata oricând să împartă cu musafirii ceea ce avea la masă: pâine, legume, brânză, peşte uscat şi apă rece.

La sfârşitul zilei, când copiii se pregăteau să meargă la culcare, mama trebuia uneori să le ungă cu ulei calmant genunchii juliţi. Apoi, la lumina pâlpâindă a lămpii, părinţii le spuneau o relatare din Scripturi şi rosteau o rugăciune împreună cu ei. Când se aşternea liniştea peste modesta casă, soţul avea toate motivele să-i spună soţiei lui bine cunoscutele cuvinte: „O soţie capabilă, cine o poate găsi? Ea valorează mai mult decât coralii“ (Proverbele 31:10).

Femei care aleg „partea bună“. Fără îndoială că femeile harnice din secolul întâi erau foarte ocupate, având ‘multe treburi’ de făcut (Luca 10:40). Şi femeile de astăzi, îndeosebi mamele, au un program foarte încărcat. Este adevărat, progresele din domeniul tehnologiei au simplificat unele munci casnice. Totuşi, pe lângă treburile gospodăreşti pe care le au de făcut zilnic, multe mame sunt nevoite să aibă şi un loc de muncă.

În pofida dificultăţilor cu care se confruntă, multe femei creştine de azi urmează exemplul Mariei, despre care s-a vorbit la începutul articolului. Ele preţuiesc lucrurile spirituale (Matei 5:3). Totodată, se îngrijesc bine de familiile lor, aşa cum le îndeamnă Scripturile (Proverbele 31:11–31). Ele respectă principiul pe care Isus i l-a spus Martei. Fiind o femeie cu preocupări spirituale, cu siguranţă că Marta a ţinut cont de acest sfat dat cu iubire. Femeile creştine nu permit ca responsabilităţile familiale să le împiedice să înveţe despre Dumnezeu (15) sau să vorbească despre credinţa lor (Matei 24:14; Evrei 10:24, 25). Ele aleg „partea bună“ (Luca 10:42). Prin urmare, aceste femei sunt preţuite de Dumnezeu, de Cristos şi de familiile lor (Proverbele 18:22).