Salt la conţinut

Salt la cuprins

O viaţă plină de bucurii în serviciul lui Dumnezeu

O viaţă plină de bucurii în serviciul lui Dumnezeu

 O viaţă plină de bucurii în serviciul lui Dumnezeu

Relatare de Bill Yaremchuk

În martie 1947, la doar câteva săptămâni după ce am absolvit cea de-a opta clasă a Şcolii Biblice Galaad, care se ţinea pe atunci în South Lansing, New York, am pornit la drum spre repartiţia mea ca misionar: îndepărtatul Singapore.

DAVE FARMER, un frate canadian care absolvise cea de-a şaptea clasă a Şcolii Galaad, mi-a fost repartizat ca partener de predicare. Ne-am îmbarcat din San Francisco, California, pe Marine Adder, o fostă navă de război.

Prima escală în Orient a fost în Hong Kong. Am fost de-a dreptul şocaţi de ceea ce am văzut acolo. Cel de-al Doilea Război Mondial lăsase peste tot urme îngrozitoare. Oamenii mureau de foame, mulţi zăcând pe marginea drumului în agonie. Nu după mult timp eram din nou pe vapor şi ne îndreptam spre Manila, capitala Filipinelor.

Urmările oribile ale războiului erau evidente şi acolo. În port se vedeau din loc în loc catargele navelor scufundate de bombardierele Aliaţilor. În jur nu era decât sărăcie. Ne-am întâlnit cu câţiva Martori ai lui Iehova, care ne-au dus la Sala Regatului. În ciuda numeroaselor probleme pe care le aveau, erau fericiţi.

Următoarea oprire a fost în Batavia (în prezent, Jakarta), în Indonezia. Aici era în plină desfăşurare un război civil. Întrucât în apropierea locului unde ne aflam se dădeau lupte, nu ni s-a permis să părăsim vaporul. Când vaporul nostru a pornit din nou spre Singapore, mă întrebam ce avea să ne aştepte acolo. Asta era tot ce mai rămăsese din exoticul Orient, despre care citisem în ghidurile turistice?

După câteva zile, toate temerile mele s-au risipit. Situaţiile prin care urma să trecem aveau să dovedească cu prisosinţă că eu şi Dave ne aflam într-o misiune ce se bucura de binecuvântarea divină.

Primim permisiune de debarcare

La aproximativ o lună de la plecarea din San Francisco, Marine Adder a ancorat lângă insula St. John, care era zona de carantină a Singapore. Ofiţerii de la Imigrări au venit la bordul navei pentru îndeplinirea formalităţilor. Pe paşapoartele noastre s-a pus ştampila „Debarcare permisă“. În dimineaţa zilei următoare, nava noastră a acostat la debarcader. După ce un ofiţer de pe vas ne-a verificat documentele, am debarcat.

A doua zi ne-am întors la docuri pentru a ne lua rămas-bun de la misionarii cu care călătoriserăm.  Destinaţiile lor erau India şi Ceylon (actualmente Sri Lanka). Când căpitanul navei ne-a zărit, a coborât la noi. Era furios şi a strigat că nu trebuia să fi părăsit nava. Înainte ca vasul să ajungă în port, controlorul de la Imigrări, dl Haxworth, îi dăduse ordin să nu ne lase să coborâm. Noi nu ştiam nimic despre acest ordin, şi nici ofiţerul care ne lăsase să debarcăm.

Am fost duşi la dl Haxworth, care era, de asemenea, foarte furios. A ţipat la noi, spunându-ne că ni se interzisese să intrăm în Singapore. Întrucât nu fuseserăm informaţi despre acest lucru, i-am arătat paşapoartele cu ştampila oficială „Debarcare permisă“. El ne-a smuls paşapoartele din mână şi a tăiat aceste cuvinte. Dar vaporul deja plecase! Dl Haxworth ne-a reţinut un an întreg paşapoartele, dar în cele din urmă ni le-a înapoiat cu o nouă ştampilă „Debarcare permisă“.

Roade frumoase în Singapore

În aprilie 1947, când am ajuns în Singapore, în această ţară nu era decât un Martor: Joshua. El a slujit cu timp integral, ca pionier, până când s-a stins din viaţă, la începutul anilor ’70. În scurtă vreme, unii dintre cei care studiau Biblia au început şi ei să le împărtăşească altora adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeam cu ochii noştri cum rugăciunile noastre pentru mai mulţi lucrători la secerişul spiritual primeau răspuns (Matei 9:37, 38).

În 1949, când dl Haxworth era plecat într-o vacanţă lungă în Anglia, au sosit în Singapore şase misionari care absolviseră cea de-a unsprezecea clasă a Şcolii Galaad. Între timp, Dave, ce fusese partenerul meu de lucrare câţiva ani, a fost nevoit să plece din Singapore din cauza unor probleme de sănătate. El a emigrat în Australia, unde a slujit cu fidelitate  până la moartea sa, survenită în 1973. Printre aceşti misionari sosiţi în Singapore a fost şi Aileen Franks, cu care m-am căsătorit în 1956.

De-a lungul anilor am studiat Biblia cu mulţi oameni care au devenit Martori atât ei, cât şi copiii lor. Unii dintre aceştia slujesc chiar şi în prezent ca evanghelizatori cu timp integral în teritorii străine. Ne amintim cu drag de un cuplu căsătorit, Lester şi Joanie Haynes, care erau americani, dar locuiau în Singapore. Am început un studiu biblic cu ei în anii ’50. Ei au făcut rapid progrese spirituale şi, după ce s-au întors în Statele Unite, s-au botezat. Mai târziu, Lester şi Joanie s-au bucurat de rezultate frumoase în predicare. Ei i-au ajutat pe mulţi să devină Martori, inclusiv pe cei trei copii ai lor.

Iată ce ne-a scris Joanie: „Acel an pe care l-am petrecut în Singapore ne-a schimbat complet cursul vieţii. Dacă nu ne-aţi fi «adoptat», probabil că încă am mai fi cutreierat lumea. Mă bucur că tu ai fost cel care l-a învăţat pe Les adevărul, pentru că astfel a avut încă de la început un învăţător care i-a insuflat iubirea pentru Iehova şi pentru fraţii noştri creştini. Această iubire este încă vie în inima sa“.

Slujind ca familie în Singapore

În 1962 am aflat că un eveniment deosebit avea să ne schimbe complet viaţa. Medicul nostru de familie a anunţat-o pe Aileen că era însărcinată. Ne doream să slujim în continuare ca misionari, dar cum puteam face acest lucru, având în vedere responsabilitatea creşterii unui copil? Nathan Knorr, care pe atunci supraveghea lucrarea mondială a Martorilor lui Iehova, ne-a trimis o scrisoare în care mă încuraja să-mi găsesc o slujbă şi, astfel, să rămânem în Singapore. Însă acest lucru nu era deloc uşor.

Majoritatea străinilor lucrau ca directori în companii străine. Eu nu aveam deloc experienţă în afaceri deoarece începusem serviciul cu timp integral imediat după terminarea şcolii, cu 23 de ani în urmă. M-am hotărât să plătesc o agenţie londoneză de plasare a forţei de muncă pentru a-mi întocmi un curriculum vitae pe baza activităţii mele ca misionar. Agenţia l-a trimis mai multor companii multinaţionale care făceau afaceri în Singapore.

Însă primeam mereu acelaşi răspuns: „Ne pare rău, dar nu putem găsi un post pentru cineva cu atâtea calificări ca dumneavoastră!“. Considerau că sunt prea calificat pentru posturile pe care le-ar fi putut oferi ei! Lunile au trecut şi s-a născut fetiţa noastră, Judy. Tocmai atunci era în vizită în Singapore fratele Knorr. El a mers la spital să le vadă pe Judy şi pe mama ei şi ne-a liniştit astfel: „Puteţi rămâne în casa de misionari până când Bill îşi va găsi o slujbă“.

După câteva luni, mi-am găsit o slujbă ca agent de vânzări în cadrul unei companii aeriene internaţionale. Salariul abia ne ajungea să trăim de pe o zi pe alta. Doi ani mai târziu, am fost angajat de o companie aeriană americană, care mi-a dublat salariul. În cele din urmă, am devenit cunoscut în industria aeriană. Am reuşit, de asemenea, să dedic mai mult timp familiei mele şi lucrării de predicare.

Ne-am axat viaţa pe serviciul lui Iehova, dând prioritate lucrurilor spirituale. Prin urmare, m-am bucurat de multe privilegii în organizaţia lui Iehova. Aileen a putut să reînceapă serviciul cu timp integral. Lucrarea de predicare a Regatului luase avânt în Singapore. Pe la mijlocul anilor ’60, s-a cumpărat în centrul oraşului o casă frumoasă cu un etaj, care a slujit ca Sală a Regatului. Aici se întruneau patru congregaţii.

Lucrarea noastră este interzisă!

După o vreme, era tot mai evident că lucrarea de predicare va întâmpina opoziţie. În 14 ianuarie 1972 am mers ca de obicei la Sala Regatului, la întrunire. Dar pe poartă era pus un lanţ cu lacăt şi un afiş pe care scria că, în Singapore, Congregaţia Martorilor lui Iehova a fost scoasă în afara legii. Activitatea noastră era interzisă! *

 Chiar dacă Sala Regatului a fost închisă, noi nu am încetat să-i aducem închinare lui Iehova. Însă în mintea mea stăruia o întrebare: „Oare ce doreşte Dumnezeu să fac eu şi familia mea?“. M-am gândit că, dacă vom fi expulzaţi, nu vom mai reuşi niciodată să ne întoarcem în Singapore ca să ne vizităm prietenii. Prin urmare, l-am rugat pe managerul companiei să fiu transferat, dacă era posibil, în Kuala Lumpur, Malaysia. Locuind acolo, puteam veni oricând în vizită în Singapore. Spre surprinderea mea, el mi-a oferit un post de manager la filiala din Kuala Lumpur a companiei, ceea ce însemna şi dublarea salariului meu, precum şi multe alte avantaje.

Dar m-am întrebat: „Este într-adevăr voinţa lui Dumnezeu să plecăm din Singapore şi de lângă fraţii noştri?“. Ne-am rugat pentru acest lucru ca familie. Apoi ne-am gândit că, de fapt, cel care ne adusese aici era Iehova. Prin urmare, am decis să rămânem. Managerul meu a fost foarte uimit că am respins o ofertă atât de avantajoasă.

A fost foarte stresant să trăim şi să lucrăm sub interdicţie, întrucât puteam fi oricând arestaţi şi închişi. Am trecut prin situaţii care ne-au ajutat să înţelegem mai bine cuvintele din Psalmul 34:7: „Îngerul lui Iehova îşi aşază tabăra în jurul celor ce se tem de el şi îi scapă“.

O nouă repartiţie

În 1993, după mai bine de 46 de ani de activitate în Singapore, ni s-a cerut să ne mutăm în Noua Zeelandă. Acolo ne puteam continua activitatea fără atâta stres şi nelinişte. Ne-a fost foarte greu să ne despărţim de prietenii noştri din Singapore, pe care îi iubeam atât de mult. Însă ne-a încurajat gândul că credinţa lor fusese zidită pe o temelie solidă, din materiale rezistente la foc. Acest lucru i-a ajutat să rămână fermi în faţa tuturor încercărilor pe care le-au mai avut de suportat (1 Corinteni 3:12–14).

Au trecut peste 14 ani de când ne aflăm în Noua Zeelandă. Deşi am înaintat în vârstă, încă avem bucuria de a sluji ca pionieri speciali. Doi dintre fraţii mei, Mike, care are 94 de ani, şi Peter, care are 90 de ani, încă îi slujesc cu fidelitate lui Iehova în Canada.

În 1998, fiica noastră, Judy, s-a întors în Extremul Orient şi a slujit acolo câţiva ani. Odată, ea ne-a scris următoarele: „În fiecare zi îi mulţumesc lui Iehova pentru deosebitul privilegiu de a sluji aici! Vă mulţumesc şi vouă pentru că m-aţi instruit cu atâta iubire şi, de asemenea, pentru sacrificiile pe care le-aţi făcut şi le faceţi ca eu să mă aflu aici!“. În 2003, Judy s-a întors în Noua Zeelandă ca să ne ofere ajutorul necesar. *

Şi noi îi suntem recunoscători lui Iehova că am putut răspunde la invitaţia Stăpânului de a ieşi mai mulţi lucrători la seceriş. Astfel am avut parte de multe bucurii. Iar când ‘această lume va trece’, după cum spune Biblia, ne vom bucura de împlinirea minunatei promisiuni a lui Dumnezeu: „Cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“ (1 Ioan 2:17).

[Note de subsol]

^ par. 25 Vezi Turnul de veghe (engl.) din 1 iunie 1972, paginile 341–349.

^ par. 32 În 24 ianuarie 2008, în timp ce se lucra la pregătirea acestui articol, sora Aileen a încetat din viaţă.

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Joshua era singurul Martor din Singapore când am ajuns acolo, în 1947

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Cu Dave Farmer în Hong Kong, când mergeam spre Singapore (1947)

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Cu Aileen, în 1958

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Cu fiica noastră, Judy

[Provenienţa fotografiei]

Kimroy Photography

[Provenienţa fotografiei de la pagina 28]

Kimroy Photography