Salt la conţinut

Salt la cuprins

Când cineva drag este în faza terminală a unei boli

Când cineva drag este în faza terminală a unei boli

 Când cineva drag este în faza terminală a unei boli

„Când am aflat că mama era în ultima fază am rămas şocată. Nu puteam să accept gândul că scumpa mea mamă urma să moară.“ — Grace (Canada).

CÂND află că o persoană dragă se confruntă cu o boală terminală, atât familia, cât şi prietenii sunt profund tulburaţi şi s-ar putea să nu ştie cum să reacţioneze. Unii se întreabă dacă ar trebui să-i spună celui drag tot adevărul cu privire la situaţia în care se află. Alţii se gândesc că nu vor putea suporta să vadă că persoana pe care o iubesc atât de mult suferă sau că poate îşi va pierde demnitatea din cauza efectelor bolii. În plus, mulţi se tem că nu vor şti ce să spună sau ce să facă în ultimele ore de viaţă ale celui drag.

Ce informaţii ne sunt utile pentru a şti cum să reacţionăm în faţa unei situaţii atât de tragice? Şi cum putem fi „un tovarăş adevărat“ oferindu-i celui drag mângâiere şi sprijin? (Proverbele 17:17)

O reacţie firească

Este firesc să suferim când o persoană dragă este lovită pe neaşteptate de o boală gravă. Chiar şi medicii, ce se confruntă frecvent cu situaţii în care unii pacienţi mor, se simt deseori tulburaţi şi neputincioşi în faţa necesităţilor fizice şi afective ale bolnavilor în stadiu terminal.

Probabil şi ţie îţi este greu să-ţi stăpâneşti sentimentele când îl vezi pe cel drag că suferă. Hosa, o femeie care locuieşte în Brazilia şi care a fost alături de sora ei în lupta cu o boală terminală, ne spune: „E foarte greu să-l vezi pe cel drag că trebuie să suporte în permanenţă durerea“. Văzând că sora lui a fost lovită cu lepră, fidelul Moise a strigat către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, te rog! Vindec-o, te rog!“ (Numerele 12:12, 13).

 Suferim foarte mult când vedem starea gravă în care se află persoana dragă deoarece suntem făcuţi după chipul Dumnezeului nostru plin de compasiune, Iehova (Geneza 1:27; Isaia 63:9). Cât de mult îl întristează pe Iehova că omenirea suferă! Putem observa acest lucru din modul în care a reacţionat Isus la suferinţa oamenilor, deoarece el a oglindit perfect personalitatea Tatălui său (Ioan 14:9). Isus a fost cuprins de „milă“ la vederea oamenilor suferinzi (Matei 20:29–34; Marcu 1:40, 41). Aşa cum se arată în articolul precedent, Isus a fost profund îndurerat de moartea prietenului său Lazăr şi de suferinţa pe care le-a pricinuit-o aceasta familiei lui Lazăr şi prietenilor lui. Isus a fost foarte tulburat şi a plâns (Ioan 11:32–35). Da, Biblia descrie moartea drept un duşman. Totuşi, ea ne promite că în curând durerea şi moartea nu vor mai fi (1 Corinteni 15:26; Revelaţia 21:3, 4).

Când aflăm de boala gravă de care suferă cel drag am putea avea tendinţa să dăm vina pe cineva, pe oricine. Este o tendinţă firească. Însă în teza sa de doctorat pe tema asistenţei terminale, dr. Marta Ortiz oferă următorul sfat: „Nu daţi vina pe alţii pentru boala de care suferă cel drag, nici pe echipa de medici, nici pe asistenţi şi nici pe voi înşivă. Lucrul acesta nu ar face decât să tensioneze relaţiile. În plus, ceilalţi nu se vor mai putea concentra asupra a ceea ce este mai important: necesităţile bolnavului“. Ce puteţi face concret pentru a-l ajuta pe cel drag să suporte realitatea că se confruntă cu o boală terminală?

Concentraţi-vă asupra persoanei, nu asupra bolii

În primul rând, priviţi dincolo de efectele mutilante şi debilitante ale bolii. Cum puteţi face aceasta? Iată ce ne spune Sarah, o asistentă medicală: „Îmi fac timp să mă uit pe fotografiile făcute când persoana era încă plină de vigoare. Ascult bolnavul cu atenţie când îmi povesteşte  despre viaţa sa, depănând amintiri. Asta mă ajută să văd în el omul, cu viaţa şi trecutul său, nu doar bolnavul în starea de acum“.

Anne-Catherine, şi ea asistentă medicală, ne spune cum reuşeşte să privească dincolo de efectele pe care boala le are asupra pacientului: „Privesc pacientul în ochi şi mă concentrez asupra a ceea ce pot face ca să ameliorez starea lui“. Într-o carte pe tema asistenţei terminale se afirmă: „E ceva normal să fii tulburat când vezi persoana dragă desfigurată din cauza bolii sau a unui accident. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face în această situaţie este să o priveşti în ochi, acei ochi negri, verzi sau albaştri pe care boala nu îi poate schimba“ (The Needs of the Dying — A Guide for Bringing Hope, Comfort, and Love to Life’s Final Chapter).

E adevărat, pentru asta îţi trebuie tărie de caracter şi stăpânire de sine. Georges, un supraveghetor creştin care vizitează cu regularitate bolnavi în stadii terminale, ne spune: „Iubirea pentru semenul nostru trebuie să fie mai puternică decât boala“. Dacă te concentrezi asupra persoanei şi nu asupra bolii sale, îţi va fi mai uşor atât ţie, cât şi persoanei dragi. Yvonne, care îngrijeşte copii bolnavi de cancer, afirmă: „Când îţi dai seama că îi poţi ajuta pe bolnavi să-şi păstreze demnitatea, treci mai uşor peste efectele debilitante ale bolii“.

Fiţi dispuşi să ascultaţi

Unora le este greu să vorbească cu o persoană care este pe moarte chiar dacă o iubesc foarte mult. De ce? Deoarece se tem că nu vor şti ce să spună. Însă Anne-Catherine, care nu cu mult timp în urmă a îngrijit o prietenă până la moarte, ne spune că şi tăcerea îşi are rolul ei: „Îl putem consola pe celălalt şi prin atitudinea noastră, nu numai prin cuvinte. Să tragem un scaun şi să ne aşezăm lângă cel drag, să-l ţinem de mână şi să nu ne reţinem lacrimile. Ele dezvăluie sentimentele noastre. Toate acestea arată că ne pasă“.

Însă şi persoana bolnavă simte probabil nevoia să-şi exprime sentimentele, să comunice deschis, sincer. Totuşi, de multe ori ea îşi dă seama că cei dragi sunt îngrijoraţi, şi de aceea evită să vorbească despre problemele ei. Şi prietenii sau membrii familiei, motivaţi de cele mai bune intenţii, s-ar putea să evite să discute chestiuni care îl privesc pe bolnav, chiar ascunzând informaţii importante cu privire la starea lui de sănătate. Care ar putea fi rezultatul când se procedează aşa? Un medic ce se ocupă de bolnavii în fază terminală subliniază că efortul pe care îl presupune faptul de a ascunde adevărul „îi secătuieşte de puteri pe cei apropiaţi, astfel că nu mai au forţă să se concentreze asupra lucrurilor mai importante: să-l ajute pe bolnav să-şi accepte boala şi să vorbească deschis despre ea“. Prin urmare, dacă aceasta este dorinţa sa, bolnavul trebuie să fie lăsat să vorbească deschis despre starea lui şi despre iminenţa morţii.

În faţa morţii, slujitorii din trecut ai lui Dumnezeu nu s-au reţinut să-şi exprime temerile înaintea lui Iehova Dumnezeu. De pildă, când a aflat că va muri, regele Ezechia, în vârstă de 39 de ani, i-a vorbit lui Iehova despre zbuciumul său sufletesc (Isaia 38:9–12, 18–20). Aşadar, bolnavul trebuie lăsat să-şi exprime tristeţea pentru sfârşitul iminent al vieţii sale. Probabil se simte frustrat din cauză că nu va mai putea să-şi atingă unele obiective personale: să călătorească, să-şi întemeieze o familie, să-şi vadă nepoţii mari sau să-i slujească lui Dumnezeu într-o măsură mai mare. Poate îi este teamă că prietenii sau membrii familiei îl vor evita pentru că nu ştiu cum să reacţioneze (Iov 19:16–18). În plus, îl frământă gândul că va suferi, că-şi va pierde controlul asupra funcţiilor corpului sau că va muri singur.

 Anne-Catherine spune: „Este bine să-l laşi pe cel bolnav să vorbească fără să-l întrerupi sau să-l judeci ori să-i minimalizezi temerile. Este cea mai bună modalitate de a afla ce simte cu adevărat şi care sunt dorinţele, temerile şi aşteptările sale“.

Să le înţelegem necesităţile fundamentale

Starea celui drag, probabil înrăutăţită din cauza anumitor tratamente agresive şi de efectele secundare ale acestora, te poate tulbura atât de mult, încât să uiţi de una dintre necesităţile sale fundamentale: necesitatea de a decide personal ce este bine pentru sine.

În unele cazuri, membrii familiei, în încercarea de a-l menaja pe bolnav, îi ascund adevărul cu privire la starea lui de sănătate, chiar excluzându-l când trebuie să se ia unele decizii cu privire la tratamentul medical. În alte cazuri însă, există o altă problemă. De pildă, Jerry, asistent medical, afirmă: „Unele persoane venite în vizită la bolnav stau lângă patul lui şi vorbesc despre el ca şi cum n-ar fi de faţă“. În ambele situaţii, acest mod de a proceda nu face decât să-l priveze pe bolnav de demnitate.

Speranţa este o altă necesitate fundamentală a bolnavului. În ţările în care este disponibilă o asistenţă medicală de calitate, speranţa înseamnă adesea găsirea unui tratament eficient. Michelle, care îşi susţine mama în lupta cu cancerul, deşi boala a recidivat de trei ori, explică: „Dacă mama doreşte să încerce un alt tratament sau să consulte un alt specialist, o susţin. Am ajuns la concluzia că trebuie să am aşteptări realiste, dar să fiu optimistă când vorbesc cu mama“.

Dar dacă nu există nicio şansă să găsiţi un tratament eficient? În această situaţie nu uitaţi că trebuie să se discute deschis cu bolnavul despre moarte. Georges, citat anterior, spune: „Este foarte important să nu i se ascundă bolnavului că va muri în curând. Lucrul acesta îi permite să rezolve anumite chestiuni înainte de a se stinge din viaţă, îl ajută să fie pregătit“. Astfel, va avea sentimentul că a dus la bun sfârşit tot ce trebuia să facă, ceea ce îl va elibera de gândul că ar putea fi o povară pentru alţii.

Desigur, este normal să ne fie greu să vorbim despre aceste lucruri. Însă o astfel de discuţie deschisă ne va da posibilitatea să ne exprimăm cele mai profunde sentimente. Poate că cel drag doreşte să rezolve anumite neînţelegeri, să-şi exprime regretul sau să-şi ceară iertare. Vorbind despre toate acestea, legătura cu cel drag va fi mai strânsă ca niciodată.

Mângâiere în ultimele zile de viaţă

Cum îi putem aduce mângâiere celui ce se apropie de sfârşitul vieţii? Dr. Ortiz, citată mai înainte, ne spune: „Lăsaţi-l pe bolnav să spună care îi sunt ultimele dorinţe. Ascultaţi-l cu atenţie. Dacă este posibil, încercaţi să respectaţi dorinţele bolnavului. Dacă nu este posibil, fiţi sinceri şi spuneţi-i acest lucru“.

În aceste momente, cel drag aflat pe patul de moarte ar putea simţi mai mult ca oricând nevoia să vorbească cu persoanele cele mai importante din viaţa sa. Georges spune: „Ajutaţi-l să ia legătura cu ele, chiar dacă, fiind foarte slăbit, nu poate purta decât o conversaţie scurtă“. Chiar şi numai la telefon, conversaţia cu cei dragi poate fi pentru bolnav o ocazie de a se ruga împreună cu ei şi de a se încuraja reciproc. Christina, din Canada, care a pierdut trei persoane dragi într-un interval scurt de timp, îşi aminteşte: „Cu cât se apropiau mai mult de sfârşitul vieţii, cu atât preţuiau mai mult rugăciunile colaboratorilor lor creştini“.

Ar trebui să ne reţinem lacrimile în faţa celui drag? Nicidecum. De fapt, îi dăm ocazia să ne ofere mângâiere. În cartea The Needs of the Dying se afirmă următoarele: „Este o experienţă deosebit de emoţionantă să fii consolat de cel care este pe moarte, o experienţă ce poate fi extrem de importantă pentru el“. Consolându-i pe ceilalţi, persoana bolnavă, care a primit multă îngrijire şi iubire din partea altora, se redescoperă ca prieten sau părinte plin de iubire şi grijă.

 Fireşte, este posibil ca împrejurările să nu vă permită să fiţi alături de cel drag în ultimele sale ore de viaţă. Însă, dacă îi puteţi fi alături la spital sau acasă, ţineţi-l de mână până la sfârşit. Aceste ultime momente vă oferă ocazia de a exprima sentimente cărora poate nu le-aţi dat glas niciodată. Chiar dacă în ultimele sale clipe de viaţă cel drag nu mai are nicio reacţie, luaţi-vă rămas bun şi exprimaţi-vă iubirea şi speranţa de a vă revedea la înviere (Iov 14:14, 15; Faptele 24:15).

Profitând din plin de aceste ultime momente, veţi evita regretele de mai târziu. De fapt, veţi găsi multă mângâiere gândindu-vă la aceste clipe de mare încărcătură emoţională. Veţi avea certitudinea că aţi fost un tovarăş adevărat „pentru ziua necazului“! (Proverbele 17:17)

[Text generic pe pagina 27]

Dacă te concentrezi asupra persoanei şi nu asupra bolii sale, îţi va fi mai uşor atât ţie, cât şi persoanei dragi

[Chenarul/Fotografia de la pagina 29]

Un ajutor pentru a fi respectată demnitatea bolnavului

În multe ţări se depun eforturi pentru a li se recunoaşte bolnavilor în fază terminală dreptul de a muri liniştiţi şi cu demnitate fie acasă, fie într-un centru de îngrijire a bolnavilor în stadiu terminal. Întocmirea în prealabil a unei directive este de mare ajutor în respectarea acestor drepturi.

Foloasele întocmirii unei directive:

• Promovează comunicarea dintre medici şi rudele pacientului.

• Scuteşte familia de luarea anumitor decizii în chestiuni medicale.

• Reduce riscul administrării unor tratamente nedorite, inutile, costisitoare şi agresive.

Pentru a fi eficientă, directiva trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:

• Numele persoanei împuternicite să ia decizii medicale

• Tratamentele pe care pacientul le acceptă sau le refuză atunci când starea sănătăţii se va înrăutăţi

• Dacă este posibil, numele medicului care cunoaşte toate aceste decizii

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Să vedem în bolnav omul, cu viaţa şi trecutul său, nu doar bolnavul în starea de acum