Salt la conţinut

Salt la cuprins

Euharistia — rit şi realitate

Euharistia — rit şi realitate

Euharistia — rit şi realitate

OAMENI de pretutindeni participă cu regularitate la acest ritual, fie de câteva ori pe an, fie săptămânal, fie zilnic. Totuşi, este numit un mister al credinţei, o taină, iar mulţi dintre cei ce iau parte la el recunosc că nu îl înţeleg. Este considerat sacru, iar la baza lui se spune că stă un miracol.

Acest ritual este Euharistia, partea Liturghiei Catolice în care preotul rosteşte o binecuvântare pentru pâine şi vin şi îi invită pe credincioşi să-l primească pe Cristos în Sfânta Împărtăşanie. * Papa Benedict al XVI-lea a spus că, pentru catolici, acest ritual este „esenţa credinţei“. Nu demult, în efortul de „a retrezi şi a întări credinţa euharistică“, Biserica a celebrat „Anul Euharistiei“.

Chiar şi catolicii care nu sunt de acord cu tot ceea ce susţine religia lor ţin foarte mult la acest ritual. De pildă, într-un articol apărut recent în revista Time, o femeie prezentată drept o tânără catolică progresistă a scris: „Indiferent de controversele pe care le avem cu privire la dogmele bisericii catolice, ţinem ferm la ceea ce ne menţine uniţi ca religie catolică: respectarea cu sfinţenie a Euharistiei“.

Dar ce este Euharistia? Li se cere continuatorilor lui Cristos să ţină acest rit? Mai întâi vom vedea cum a apărut tradiţia Euharistiei. Apoi vom analiza o întrebare mult mai importantă: Este Euharistia într-adevăr o reflectare a celebrării instituite de Isus Cristos acum aproape 2 000 de ani?

Euharistia şi creştinătatea

Este lesne de înţeles de ce se spune că la baza Euharistiei stă un miracol. Punctul culminant al ceremoniei are loc în timpul rugăciunii euharistice. Atunci, potrivit Catehismului Bisericii Catolice, prin „eficacitatea cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt“, trupul şi sângele lui Isus ‘sunt prezente în mod sacramental’. Preotul, după ce se împărtăşeşte din pâine şi din vin, îi invită pe credincioşi să primească Împărtăşania, care de obicei înseamnă să mănânce numai din pâine, sau hostie.

Biserica Catolică susţine că atunci pâinea şi vinul se transformă în mod miraculos în trupul şi sângele lui Cristos. Această doctrină, numită transsubstanţiere, a apărut treptat. Termenul a fost definit şi folosit în mod oficial pentru prima dată în secolul al XIII-lea. Însă în perioada Reformei protestante, unele aspecte ale Euharistiei catolice au fost contestate. Luther a respins doctrina transsubstanţierii în favoarea doctrinei consubstanţierii. Diferenţa este nesemnificativă. Luther susţinea că pâinea şi vinul nu se transformă în carnea şi sângele lui Isus, ci coexistă, sau sunt prezente împreună cu acestea.

Cu timpul, între confesiunile creştinătăţii au apărut şi alte diferenţe legate de semnificaţia Euharistiei, precum şi de modul şi frecvenţa cu care trebuie ţinută. Însă, într-o formă sau alta, Euharistia a rămas un ritual fundamental în toate religiile creştinătăţii. Dar ce anume a instituit Isus Cristos şi cum s-a desfăşurat acea celebrare?

Instituirea „Cinei Domnului“

Isus a instituit „cina Domnului“, sau Comemorarea morţii sale (1 Corinteni 11:20, 24). A instituit el oare un ritual misterios în cadrul căruia continuatorii săi trebuiau literalmente să mănânce din carnea sa şi să bea din sângele său?

Isus tocmai sărbătorise Paştele evreiesc şi îl lăsase să plece pe Iuda Iscariot, apostolul care avea să-l trădeze. Matei, unul dintre cei 11 apostoli prezenţi, a consemnat: „În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a rostit o binecuvântare, a frânt-o şi le-a dat-o discipolilor, zicând: «Luaţi, mâncaţi! Aceasta reprezintă corpul meu». Apoi a luat şi un pahar şi, aducând mulţumiri [gr. eukharistésas], li l-a dat, zicând: «Beţi toţi din el, căci acesta reprezintă „sângele legământului“, sângele meu, care trebuie să fie vărsat în folosul multora pentru iertarea păcatelor»“ (Matei 26:26–28).

Pentru Isus, ca de altfel pentru orice slujitor al lui Dumnezeu, era ceva obişnuit să ceară o binecuvântare pentru hrană (Deuteronomul 8:10; Matei 6:11; 14:19; 15:36; Marcu 6:41; 8:6; Ioan 6:11, 23; Faptele 27:35; Romani 14:6). Există vreun motiv să credem că, în timp ce a adus acele mulţumiri, Isus a înfăptuit şi un miracol, dându-le literalmente discipolilor să mănânce din carnea sa şi să bea din sângele său?

„Reprezintă“ sau „este“?

Este adevărat, unii traducători ai Bibliei redau cuvintele lui Isus astfel: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu“ şi „beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu“ (Matei 26:26–28, Cornilescu, 1996; Conferenza Episcopale Italiana). La fel de adevărat este şi faptul că verbul grecesc estin, o formă a verbului „a fi“, înseamnă în esenţă „este“. Însă acelaşi verb poate însemna şi „reprezintă“. Este interesant că în multe traduceri ale Bibliei, acest verb este redat în mod frecvent prin „reprezintă“ sau „înseamnă“. * Contextul este cel care determină redarea cea mai exactă. De exemplu, în multe traduceri ale Bibliei, în Matei 12:7, estin este tradus prin „înseamnă“: „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă [gr. estin]: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-aţi fi condamnat pe nişte nevinovaţi“ (Cornilescu, 1996; Cornilescu, 2001).

În această privinţă, mulţi biblişti reputaţi sunt de părere că verbul „este“ nu redă exact ideea exprimată de Isus în Matei 26:26–28. De exemplu, teologul catolic Jacques Dupont a analizat cultura şi societatea în care a trăit Isus şi a ajuns la concluzia că „cea mai firească“ redare a versetului este: „Aceasta înseamnă corpul meu“ sau „Aceasta reprezintă corpul meu“.

În orice caz, Isus nu putea nicidecum să le spună continuatorilor lui să mănânce din carnea sa şi să bea din sângele său în mod literal. De ce? După Potopul din zilele lui Noe, când Dumnezeu le-a permis oamenilor să mănânce carne de animal, el le-a interzis în mod expres să consume sânge (Geneza 9:3, 4). Această interdicţie a fost reluată în Legea mozaică pe care Isus a respectat-o în mod deplin (Deuteronomul 12:23; 1 Petru 2:22). În plus, apostolii au fost inspiraţi de spirit să reînnoiască porunca împotriva consumării sângelui, motiv pentru care toţi creştinii trebuie să o respecte (Faptele 15:20, 29). Ar fi instituit Isus o celebrare care să pretindă din partea continuatorilor lui să încalce o poruncă sacră dată de Atotputernicul Dumnezeu? Categoric nu!

Aşadar, este cât se poate de clar că Isus a folosit pâinea şi vinul ca simboluri. Pâinea nedospită însemna, sau reprezenta, corpul său fără păcat care urma să fie jertfit. Vinul roşu simboliza sângele său care urma să fie vărsat „în folosul multora pentru iertarea păcatelor“ (Matei 26:28).

Scopul Cinei Domnului

Când a instituit Cina Domnului, Isus a spus la încheiere: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“ (Luca 22:19). Această comemorare ne ajută realmente să ne amintim de Isus şi de lucrurile minunate realizate datorită morţii sale. Ne aminteşte că Isus a susţinut suveranitatea Tatălui său, Iehova, şi că, prin moartea sa ca om perfect şi fără păcat, şi-a dat „sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“. Datorită răscumpărării, oricine manifestă credinţă în jertfa lui Isus poate să fie eliberat de păcat şi să obţină viaţă veşnică (Matei 20:28).

Însă Cina Domnului este în primul rând o masă de comuniune. Cei ce iau parte la ea sunt: 1) Iehova Dumnezeu, care a luat măsuri în vederea răscumpărării; 2) Isus Cristos, „Mielul lui Dumnezeu“, cel care a oferit răscumpărarea şi 3) fraţii spirituali ai lui Isus. Împărtăşindu-se din pâine şi din vin, aceştia din urmă arată că sunt în deplină unitate cu Cristos (Ioan 1:29; 1 Corinteni 10:16, 17). Ei arată şi că se află într-un ‘legământ nou’ ca discipoli unşi de spirit ai lui Isus. De fapt, ei sunt cei ce vor domni cu Cristos în cer ca regi şi preoţi (Luca 22:20; Ioan 14:2, 3; Revelaţia 5:9, 10).

Când trebuie ţinută Comemorarea? Răspunsul este cât se poate de evident dacă ne gândim că Isus a ales o anumită dată pentru a o institui: 14 nisan, potrivit calendarului evreiesc, dată în care poporul lui Dumnezeu sărbătorea de mai bine de 1 500 de ani Paştele. Cu ocazia Paştelui, se comemora un act extraordinar de salvare înfăptuit de Iehova în folosul poporului său. Este clar că Isus le-a poruncit discipolilor săi să comemoreze în aceeaşi dată actul de salvare cu mult mai important pe care Dumnezeu l-a făcut posibil prin moartea lui Cristos. Prin urmare, adevăraţii continuatori ai lui Isus celebrează Cina Domnului în fiecare an în data ce corespunde zilei de 14 nisan din calendarul evreiesc.

Fac ei acest lucru doar de dragul respectării unui ritual? Sincer vorbind, pe mulţi care participă la Euharistie îi atrage doar ritualul. Iată ce spune autoarea articolului din revista Time menţionat la început: „Am un sentiment de linişte profundă când particip la ritualuri străvechi alături de atât de mulţi oameni“. La fel ca mulţi alţi catolici de astăzi, autoarea articolului preferă să asiste la o ceremonie în latină, cum se ţinea în trecut. De ce? Ea scrie: „Vreau să aud Liturghia într-o limbă pe care nu o înţeleg, deoarece când este ţinută în engleză, de multe ori nu îmi place ce aud“.

Martorii lui Iehova şi milioane de persoane interesate de adevărul biblic se bucură să asiste la Cina Domnului în propria lor limbă, indiferent de meridianul pe care locuiesc. Ei se bucură că înţeleg mai bine semnificaţia şi valoarea morţii lui Cristos. Acestea sunt adevăruri la care merită să medităm şi despre care merită să vorbim pe tot parcursul anului. Martorii lui Iehova au înţeles că asistarea la Comemorarea morţii lui Isus este cel mai bun mod de a continua să-şi amintească de iubirea profundă manifestată de Iehova Dumnezeu şi de Fiul său, Isus Cristos. Astfel, ei ‘continuă să vestească moartea Domnului până când soseşte el’ (1 Corinteni 11:26).

[Note de subsol]

^ par. 3 Ceremonia mai este numită Cina Domnului, frângerea pâinii, celebrarea euharistică, Jertfa Sfântă, sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, sfânta Împărtăşanie. Cuvântul „euharistie“ derivă din termenul grecesc eukharistía care înseamnă recunoştinţă, apreciere sau mulţumire.

^ par. 15 Vezi, de exemplu, cum sunt redate în Biblia sau Sfânta Scriptură, în traducerea lui D. Cornilescu, 1996, Matei 13:38; 27:46; Luca 8:11; Galateni 4:24.

[Text generic pe pagina 27]

Cum s-a desfăşurat celebrarea instituită de Isus?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Isus a instituit Comemorarea morţii sale

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Comemorarea morţii lui Isus Cristos