Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce este „secretul sacru“?

Ce este „secretul sacru“?

 Ce este „secretul sacru“?

 

SCOPUL lui Dumnezeu ce urma să fie revelat în persoana lui Isus Cristos a fost un ‘secret sacru [sau mister] . . . ţinut sub tăcere timp îndelungat’ (Romani 16:25–27). După răzvrătirea din Eden, timp de mai bine de 4 000 de ani, oameni ai credinţei au aşteptat împlinirea promisiunii lui Dumnezeu de a aduce în existenţă o ‘sămânţă’ care va zdrobi capul Adversarului său („şarpele“), salvând astfel omenirea (Geneza 3:15). Timp de aproape 2 000 de ani ei şi-au pus speranţa în legământul încheiat de Iehova cu Avraam cu privire la o „sămânţă“ care avea să ia „în stăpânire poarta duşmanilor săi“ şi prin intermediul căreia aveau să se binecuvânteze toate naţiunile (Geneza 22:15–18).

În cele din urmă, când „a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său“, dezvăluind prin intermediul lui semnificaţia „secretului sacru“. Tot prin Fiul său, Dumnezeu a furnizat răspunsul definitiv la controversa ridicată de Adversarul său şi a oferit, graţie jertfei de răscumpărare a lui Cristos, un mijloc de a elibera omenirea ascultătoare din păcat şi moarte (Galateni 4:4; 1 Timotei 3:16; Ioan 14:30; 16:33; Matei 20:28). Astfel, Iehova Dumnezeu a risipit orice îndoială şi incertitudine care ar fi putut exista în mintea slujitorilor lui cu privire la scopurile sale. Iată de ce apostolul Pavel a declarat: „Oricât de multe sunt promisiunile lui Dumnezeu, prin el [Isus Cristos] au devenit Da“ (2 Corinteni 1:19–22).

„Secretul sacru“ nu a însemnat doar identificarea Fiului lui Dumnezeu. Secretul sacru includea şi rolul încredinţat de Dumnezeu Fiului său în cadrul scopului divin hotărât dinainte, precum şi revelarea şi realizarea acestui scop prin Isus Cristos. Acest scop, ce fusese pentru mult timp un secret, era „pentru o administrare . . . la împlinirea timpurilor fixate, ca să adune din nou toate lucrurile în Cristos, lucrurile din ceruri şi lucrurile de pe pământ“ (Efeseni 1:9, 10).

Unul dintre aspectele „secretului sacru“ care este strâns legat de Isus Cristos este că acesta avea să fie conducătorul unui guvern nou ceresc. Acest guvern avea să fie format din oameni (atât evrei, cât şi neevrei) de pe pământ, iar domeniul său avea să cuprindă atât cerul, cât şi pământul. De aceea, în viziunea din Daniel 7:13, 14, cineva „ca un fiu al omului“ (titlu care mai târziu este aplicat de multe ori la Cristos; vezi Matei 12:40; 24:30; Luca 17:26; compară cu Revelaţia 14:14) se prezintă în curţile cereşti ale lui Iehova şi i se dă „stăpânire, demnitate şi un regat, pentru ca popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile să-i slujească cu toţii“. Aceeaşi viziune arată însă că alături de acest „fiu al omului“, în Regatul, stăpânirea şi măreţia lui, vor fi şi ‘sfinţii Celui Suprem’ (Daniel 7:27). Când a fost pe pământ, Isus a ales dintre discipoli pe primii viitori membri ai guvernului, sau ai Regatului, său şi, după ce au ‘rămas cu el în încercările sale’, a încheiat un legământ cu ei pentru un Regat. Isus s-a rugat Tatălui pentru sfinţirea lor (adică pentru a fi făcuţi ‘sfinţi’), cerându-i totodată următoarele: „Vreau ca, unde sunt eu, să fie şi ei cu mine, ca să vadă gloria pe care mi-ai dat-o“ (Luca 22:28, 29; Ioan 17:5, 17, 24). Fiind astfel unită cu Cristos, şi congregaţia creştină este inclusă în „secretul sacru“, aşa cum a explicat mai târziu apostolul Pavel sub inspiraţie divină (Efeseni 3:1–11; 5:32; Coloseni 1:26, 27).