Salt la conţinut

Salt la cuprins

Eliberat din capcana unei vieţi lipsite de sens

Eliberat din capcana unei vieţi lipsite de sens

 Eliberat din capcana unei vieţi lipsite de sens

Relatare de Eusebio Morcillo

În septembrie 1993, am vizitat un penitenciar de maximă securitate. Motivul vizitei mele a fost botezul unei deţinute, de fapt, al uneia dintre surorile mele mai mici, Mariví. La ceremonia de botez au asistat cu respect şi câteva funcţionare ale închisorii şi alte deţinute. Dar înainte de a vă spune cum am ajuns aici, să vă povestesc câte ceva despre viaţa mea şi a lui Mariví.

M-AM născut în Spania, la 5 mai 1954, fiind primul dintre cei opt copii ai familiei. Mariví a fost a treia. Bunica ne-a învăţat să fim catolici credincioşi şi îmi amintesc cu plăcere că în perioada cât am stat cu ea mă simţeam aproape de Dumnezeu. Însă atmosfera din casa părinţilor mei nu încuraja nici pe departe preocupările spirituale. Tata ne bătea mereu pe noi şi pe mama. Trăiam tot timpul cu frică şi mă durea mult să o văd pe mama suferind.

Nici la şcoală situaţia nu era mai încurajatoare. Unul dintre profesori, un preot, ne dădea cu capul de perete dacă nu răspundeam corect la vreo întrebare. Un alt preot i-a abuzat sexual pe câţiva elevi când i-a chemat la el să le verifice temele. În plus, unele doctrine catolice, cum este focul iadului, mă contrariau şi mă înspăimântau. Astfel, în scurtă vreme, m-am îndepărtat de tot de Dumnezeu.

Prins în capcana unei vieţi fără sens

Neavând niciun fel de îndrumare spirituală, am început să-mi petrec timpul cu oameni imorali şi violenţi prin discoteci. Aici izbucneau deseori bătăi cu cuţite, lanţuri, pahare şi scaune. Deşi eu nu luam parte la bătaie, odată am primit o lovitură atât de puternică, încât mi-am pierdut cunoştinţa.

În cele din urmă, sătul de un astfel de mediu, am căutat discoteci mai liniştite. Însă chiar şi în aceste locuri consumul de droguri era ceva obişnuit. În loc să-mi aducă plăcere şi pace a minţii, drogurile nu au făcut decât să-mi dea halucinaţii şi stări de anxietate.

 Deşi nu găseam niciun fel de satisfacţie, i-am atras în acest stil de viaţă şi pe unul dintre fraţii mei mai mici, José Luis, şi pe un prieten apropiat, Miguel. Ca mulţi alţi tineri din Spania acelor vremuri, eram victimele unei lumi degradate. Eram în stare să fac aproape orice ca să obţin bani pentru droguri. Nu mai aveam niciun dram de demnitate.

Iehova îmi vine în ajutor

În acea perioadă, am discutat de câteva ori cu prietenii mei despre existenţa lui Dumnezeu şi despre sensul vieţii. Am început să-l caut pe Dumnezeu, căutând o persoană căreia să-i pot vorbi despre sentimentele mele. Astfel, l-am remarcat pe Francisco, un coleg de serviciu, care era foarte diferit de ceilalţi. Era cinstit şi amabil şi părea fericit. Am hotărât să-mi deschid inima faţă de el. Francisco era un Martor al lui Iehova şi mi-a dat o revistă Turnul de veghe care conţinea un articol despre droguri.

După ce am citit articolul, m-am rugat lui Dumnezeu pentru ajutor: „Doamne, ştiu că exişti şi vreau să te cunosc şi să fac voinţa ta. Te rog, ajută-mă!“. Francisco şi alţi Martori mă încurajau mereu citindu-mi din Biblie şi oferindu-mi publicaţii bazate pe Biblie. Mi-am dat seama atunci că ei îmi ofereau, de fapt, ajutorul pe care i-l cerusem lui Dumnezeu. Nu după mult timp am început să le vorbesc prietenilor mei şi lui José Luis despre lucrurile pe care le învăţam.

Într-o zi, când ne întorceam de la un concert rock, m-am depărtat puţin de grup şi i-am privit pe prietenii mei în mod obiectiv. Atunci mi-am dat seama cât de dezgustătoare era conduita noastră din cauza drogurilor. În acel moment, m-am hotărât să renunţ la stilul acela de viaţă şi să devin un Martor al lui Iehova.

I-am cerut lui Francisco o Biblie, iar el mi-a dat o Biblie şi cartea Adevărul care conduce la viaţă eternă. * Când am citit despre promisiunea lui Dumnezeu de a şterge orice lacrimă şi de a pune capăt chiar şi morţii, am înţeles că găsisem adevărul care îi eliberează pe oameni (Ioan 8:32; Revelaţia 21:4). Ulterior, am participat la o întrunire a Martorilor lui Iehova la Sala Regatului. Atitudinea lor prietenoasă şi atmosfera plină de căldură m-au impresionat profund.

Nerăbdător să le împărtăşesc şi altora experienţa mea de la Sala Regatului, i-am chemat imediat pe José Luis şi pe prietenii mei şi le-am povestit totul. După câteva zile participam cu toţii la o întrunire. O fată care stătea pe rândul din faţa noastră s-a întors spre noi şi ne-a aruncat o privire. Se pare că s-a speriat să vadă un grup de tineri hippy cu plete, pentru că apoi a avut grijă să nu mai întoarcă deloc capul. Cât de surprinsă trebuie să fi fost ea în săptămâna următoare când ne-a văzut din nou la Sala Regatului, de data aceasta toţi purtând costum şi cravată.

La puţin timp după aceea, eu şi Miguel am participat la un congres de circumscripţie al Martorilor lui Iehova. Nu mai văzuserăm niciodată aşa ceva: oameni de toate vârstele purtându-se unii cu alţii ca fraţii. Şi ca o ironie, acel congres s-a ţinut în aceeaşi sală în care se ţinuse  şi concertul rock. De data aceasta însă, atmosfera şi muzica îţi umpleau inima de bucurie.

Tot grupul nostru a început să studieze Biblia. Opt luni mai târziu, în 26 iulie 1974, eu şi Miguel ne-am botezat. Aveam amândoi 20 de ani. După câteva luni s-au botezat alţi patru prieteni de-ai noştri. Motivat de cele învăţate din Biblie, am început s-o ajut la treburile casei pe mama, care avusese atâta răbdare cu mine. I-am împărtăşit şi ei noua mea credinţă. Ne-am apropiat foarte mult. În plus, am petrecut mult timp ajutându-i pe fraţii şi pe surorile mele mai mici.

Cu timpul, mama şi toţi fraţii şi surorile mele, cu excepţia unuia dintre fraţi, au studiat Biblia şi s-au botezat ca Martori ai lui Iehova. În 1977 m-am căsătorit cu Soledad, tânăra care întorsese capul speriată când am fost prima oară la Sala Regatului. După câteva luni am devenit amândoi pionieri, cum se numesc Martorii lui Iehova care predică vestea bună cu timp integral.

O soră dragă este salvată

În copilărie, sora mea mai mică Mariví fusese abuzată sexual. Această experienţă îngrozitoare a afectat-o foarte mult. Ca adolescentă a dus o viaţă imorală, consumând droguri, furând şi chiar prostituându-se. La 23 de ani era deja în închisoare, unde a continuat să trăiască în acelaşi fel.

La vremea aceea, eu slujeam ca supraveghetor de circumscripţie, sau evanghelizator itinerant al Martorilor lui Iehova. În 1989, eu şi Soledad am fost repartizaţi să slujim în zona unde se afla penitenciarul în care era închisă Mariví. Cu puţin timp în urmă, autorităţile îi luaseră fiul şi era disperată, pierzându-şi orice dorinţă de a mai trăi. Odată am vizitat-o şi i-am propus să studiem Biblia împreună. A acceptat propunerea mea, iar după o lună de studiu a renunţat la droguri şi la fumat. Cât de bucuros am fost să văd că Iehova îi dădea putere să facă aceste schimbări! (Evrei 4:12)

La scurt timp după începerea studiului biblic, Mariví a început să le vorbească despre adevărurile biblice şi altor deţinute, precum şi personalului închisorii. Deşi era transferată de la un penitenciar la altul, ea a continuat să predice. Într-un penitenciar a mers să predice chiar din celulă în celulă. De-a lungul anilor, ea a început studii biblice cu multe deţinute din diferite închisori.

Într-o zi, Mariví mi-a vorbit despre dorinţa ei de-a i se dedica lui Iehova şi de a se boteza. Însă nu i s-a permis să părăsească închisoarea şi nici nu era posibil ca altcineva să vină la închisoare pentru a o boteza. Ea a perseverat alţi patru ani în mediul degradant din închisoare. Ce a ajutat-o să-şi păstreze credinţa? Exact la ora la care congregaţia locală ţinea o întrunire, ea studia acelaşi material biblic în celula ei. În plus, şi-a făcut un program de studiu personal şi se ruga cu regularitate.

După un timp, Mariví a fost mutată într-o închisoare care avea un bazin de înot. Ea a înţeles că aceste noi condiţii îi ofereau posibilitatea să se boteze. Şi într-adevăr, în cele din urmă, i s-a permis să facă acest lucru. Aşa am ajuns eu să ţin cuvântarea de botez în închisoare. Am fost alături de ea în cel mai important moment din viaţa ei!

Din cauza stilului de viaţă din trecut, Mariví s-a îmbolnăvit de SIDA. În martie 1994 însă, a fost eliberată din închisoare pentru bună purtare. A locuit împreună cu mama şi a dus o viaţă creştină activă până la moartea ei, doi ani mai târziu.

Lupta cu sentimentele negative

Însă nici eu nu am scăpat de consecinţele stilului meu de viaţă din trecut. Bătăile primite de la tatăl meu, precum şi stilul de viaţă pe  care l-am avut în adolescenţă mi-au marcat profund personalitatea. Ca adult, am fost chinuit adesea de sentimente de vinovăţie şi mă simţeam fără valoare. Uneori am fost foarte deprimat. Însă Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat mult să lupt cu aceste sentimente chinuitoare. Am meditat de multe ori la versete precum Isaia 1:18 şi Psalmul 103:8–13, astfel că sentimentele de vinovăţie care nu-mi dădeau pace nu au mai fost atât de puternice.

Rugăciunea este o altă armă cu care lupt împotriva sentimentelor de inutilitate şi a respectului de sine scăzut. Deseori m-am rugat lui Iehova cu lacrimi, dar cuvintele din 1 Ioan 3:19, 20 m-au întărit foarte mult. Aici se spune: „Prin aceasta vom şti că provenim din adevăr şi ne vom asigura inima înaintea lui cu privire la orice ne-ar putea condamna inima noastră, pentru că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte totul“.

Întrucât ştiu că mă apropii de Dumnezeu cu „o inimă frântă şi zdrobită“, înţeleg că nu sunt chiar atât de rău pe cât credeam odată. Biblia le dă tuturor celor ce îl caută pe Iehova asigurarea că el nu-i dispreţuieşte pe cei care îşi regretă sincer faptele din trecut şi se întorc la el pentru a-i înfăptui voinţa (Psalmul 51:17).

Ori de câte ori îmi revin acele sentimente negative, încerc să-mi umplu mintea cu gânduri pozitive, cu idei spirituale, precum cele menţionate în Filipeni 4:8. Am învăţat pe de rost Psalmul 23 şi Predica de pe munte. Când îmi vin în minte gânduri sumbre, spun în gând aceste pasaje din Biblie. O astfel de „curăţenie mintală“ mă ajută foarte mult în nopţile când nu pot dormi.

De un mare ajutor au fost şi cuvintele de încurajare din partea soţiei mele şi a altor creştini maturi. Deşi la început mi-a fost greu să accept laudele lor, Biblia m-a ajutat să înţeleg că iubirea „crede totul“ (1 Corinteni 13:7). Şi, bineînţeles, cu timpul am învăţat să-mi accept limitele cu umilinţă.

Partea bună a acestei lupte împotriva sentimentelor negative a fost că am devenit un supraveghetor itinerant cu mai multă empatie. Eu şi soţia mea am petrecut aproximativ 30 de ani ca predicatori cu timp integral ai veştii bune. Bucuria de a le sluji altora mă ajută să alung sentimentele negative şi amintirile dureroase ale vieţii mele din trecut.

Acum, când privesc în urmă la binecuvântările pe care Iehova le-a revărsat asupra mea, nu pot decât să spun la fel ca psalmistul care a scris: „Binecuvântează-l pe Iehova, . . . pe el, care îţi iartă toată nelegiuirea, care îţi vindecă toate bolile, care îţi scapă viaţa din groapă, care te încoronează cu bunătate iubitoare şi îndurări“ (Psalmul 103:1–4).

[Notă de subsol]

^ par. 14 Publicată de Martorii lui Iehova. În prezent nu se mai tipăreşte.

[Text generic pe pagina 30]

Am fost chinuit adesea de sentimente de vinovăţie şi mă simţeam fără valoare. Însă Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat mult să lupt cu aceste sentimente negative

[Legenda fotografiilor de la pagina 27]

Fratele meu José Luis şi prietenul meu Miguel mi-au urmat atât exemplul rău, cât şi exemplul bun

[Legenda fotografiei de la paginile 28, 29]

Familia Morcillo în 1973

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Mariví în închisoare

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Împreună cu soţia mea, Soledad