Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă!

Să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă!

„Să facă binele, . . . ca să apuce strâns adevărata viaţă.” (1 TIM. 6:18, 19)

CÂNTĂRILE: 125, 40

1, 2. a) Ce binecuvântări de natură fizică aştepţi să primeşti în Paradis? (Vezi imaginea de la începutul articolului.) b) De ce binecuvântări spirituale ne vom bucura în lumea nouă?

„ADEVĂRATA VIAŢĂ.” Pe cei mai mulţi dintre noi, această expresie îi trimite cu gândul la speranţa de a trăi veşnic în paradis pe pământ. De fapt, apostolul Pavel a arătat că „viaţa veşnică” este „adevărata viaţă”. (Citeşte 1 Timotei 6:12, 19.) Cu toţii aşteptăm viaţa care va dura veşnic şi care ne va aduce satisfacţii şi bucurii durabile. Este greu să ne imaginăm cum va fi să ne trezim în fiecare dimineaţă având o sănătate perfectă din punct de vedere fizic, mintal şi emoţional (Is. 35:5, 6). Să ne gândim cât de plăcut va fi să stăm în compania celor dragi şi a prietenilor noştri, inclusiv a celor care au fost înviaţi! (Ioan 5:28, 29; Fap. 24:15) De asemenea, vom avea posibilitatea să facem progrese în domenii precum ştiinţa, muzica, arhitectura sau alte ramuri ale cunoaşterii.

2 Deşi aşteptăm să primim aceste lucruri bune, principalele binecuvântări pe care le vom avea în lumea nouă vor fi de natură spirituală. Câtă satisfacţie vom simţi ştiind că numele lui Iehova a fost sfinţit, iar suveranitatea sa, justificată! (Mat. 6:9, 10) Vom fi foarte fericiţi să vedem că scopul iniţial al lui  Iehova cu privire la pământ şi la omenire se îndeplineşte. În plus, să ne gândim cât de uşor ne va fi să ne apropiem de Iehova pe măsură ce vom ajunge la perfecţiune (Ps. 73:28; Iac. 4:8).

3. Pentru ce ar trebui să ne pregătim încă din prezent?

3 Suntem siguri că vom putea să ne bucurăm de aceste binecuvântări deoarece Isus ne-a asigurat că „la Dumnezeu toate sunt posibile” (Mat. 19:25, 26). Dacă vrem să trăim în lumea nouă – şi să continuăm să trăim şi după Domnia de O Mie de Ani – , trebuie ‘să apucăm strâns’ viaţa veşnică încă de pe acum. Trebuie să ne trăim viaţa într-un mod care arată că aşteptăm sfârşitul acestei lumi rele şi să ne pregătim încă din prezent pentru viaţa în lumea nouă. În continuare vom vedea cum putem face lucrul acesta.

CUM PUTEM SĂ NE PREGĂTIM

4. Cum ne putem pregăti pentru viaţa în lumea nouă? Ilustraţi.

4 Cum ne-am putea pregăti încă de pe acum pentru viaţa în lumea nouă? Să presupunem că vrem să ne mutăm într-o ţară străină. Ca să ne pregătim pentru această schimbare, am putea începe să învăţăm limba şi obiceiurile de acolo. Am putea încerca unele mâncăruri specifice ţării respective. Într-o anumită măsură, am începe să trăim ca şi cum am locui deja în acea ţară. La urma urmei, aşa ne aşteptăm să trăim odată ajunşi acolo. În mod asemănător, ne putem pregăti pentru viaţa în lumea nouă trăind în prezent, în măsura în care este posibil, aşa cum ne aşteptăm să trăim atunci. Să analizăm câteva modalităţi prin care putem face acest lucru.

5, 6. Cum ne va ajuta faptul de a învăţa să ne supunem îndrumărilor teocratice să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă?

5 În lumea nouă, suveranitatea lui Dumnezeu va fi susţinută în mod deplin. Cât de frumoasă va fi viaţa atunci în comparaţie cu viaţa în lumea condusă de Satan, care promovează spiritul de independenţă! Mulţi oameni pun mare accent pe faptul de a fi independenţi şi de a face tot ce le place. Însă care este rezultatul acestei atitudini? Nerespectarea îndrumării lui Dumnezeu a dus la nefericire, suferinţă şi chiar dezastre (Ier. 10:23). Cât de mult aşteptăm timpul când toţi oamenii se vor supune conducerii iubitoare a lui Iehova!

6 Va fi o plăcere să urmăm îndrumările primite de la organizaţia lui Iehova, care ne vor ajuta să transformăm pământul într-un frumos paradis, să-i învăţăm pe cei care vor învia şi să înfăptuim voinţa lui Dumnezeu cu privire la omenire. Însă ce vom face dacă ni se va încredinţa o sarcină care nu ne va plăcea? O vom accepta şi vom face tot posibilul ca s-o îndeplinim şi chiar să găsim plăcere în ea? Cei mai mulţi dintre noi ar spune: „Da!”. Dar în prezent? Ne supunem îndrumărilor teocratice? Dacă da, înseamnă că ne pregătim pentru a trăi veşnic sub conducerea lui Iehova.

7, 8. a) De ce ar trebui să cultivăm un spirit de colaborare? b) Prin ce schimbări au trecut unii slujitori ai lui Iehova? c) Ce siguranţă putem avea cu privire la viaţa în lumea nouă?

7 Putem să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă nu numai supunându-ne îndrumărilor primite de la organizaţia lui Iehova, ci şi străduindu-ne să cultivăm un sentiment de mulţumire şi un spirit de colaborare. De exemplu, dacă atunci când primim o nouă repartiţie sau însărcinare, colaborăm cu cei aflaţi în frunte şi ne străduim să fim mulţumiţi şi bucuroşi, probabil că vom avea aceeaşi atitudine şi în lumea nouă. (Citeşte Evrei 13:17.) În Ţara Promisă, moştenirile israeliţilor au fost împărţite prin tragere la sorţi (Num. 26:52-56; Ios. 14:1, 2). Nu ştim unde  vom fi repartizaţi să trăim în noul sistem. Însă, dacă am învăţat să colaborăm, vom fi mulţumiţi şi bucuroşi să îndeplinim voinţa lui Iehova oriunde ne-am afla.

8 Privilegiul de a trăi sub conducerea Regatului merită orice efort pe care îl facem în prezent ca să colaborăm cu organizaţia lui Iehova şi să ne achităm de însărcinările teocratice. Desigur, cu trecerea timpului, situaţia noastră s-ar putea schimba. De exemplu, unii membri ai familiei Betel din Statele Unite au fost repartizaţi în teritoriu şi se bucură de multe binecuvântări slujind în alte forme ale serviciului cu timp integral. Din cauza vârstei înaintate sau a altor factori, unii fraţi care au slujit în lucrarea itinerantă au fost repartizaţi ca pionieri speciali. Dacă ne străduim să cultivăm un sentiment de mulţumire, ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor şi facem tot ce putem în serviciul său, vom simţi bucurie şi vom primi multe binecuvântări chiar şi în aceste zile din urmă. (Citeşte Proverbele 10:22.) Dar ce putem spune despre viitor? Poate că ne-am gândit unde ne-ar plăcea să trăim în lumea nouă. Însă ce vom face dacă ni se va cere să ne mutăm într-o altă zonă? Indiferent de locul în care vom sluji şi de ce vom avea de făcut, cu siguranţă că vom fi recunoscători, mulţumiţi şi plini de bucurie (Neem. 8:10).

9, 10. a) În ce domenii s-ar putea să fie necesar să manifestăm răbdare în lumea nouă? b) Cum putem arăta în prezent că suntem răbdători?

9 În lumea nouă, probabil că uneori va fi necesar să manifestăm răbdare. De exemplu, poate vom auzi că unele persoane au fost înviate, spre marea bucurie a rudelor şi a prietenilor lor. Însă noi s-ar putea să mai avem de aşteptat până vor fi înviaţi cei dragi ai noştri. În această situaţie, ne vom bucura cu alţii şi vom fi răbdători? (Rom. 12:15) Dacă învăţăm să aşteptăm cu răbdare împlinirea promisiunilor lui Iehova în prezent, acest lucru ne va ajuta să manifestăm răbdare şi în viitor (Ecl. 7:8).

10 Putem să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă şi manifestând răbdare când primim unele clarificări cu privire la înţelegerea adevărului biblic. Studiem cu atenţie noile explicaţii şi avem răbdare dacă nu le înţelegem pe deplin? Dacă da, în lumea nouă ne va fi mai uşor să manifestăm răbdare când Iehova ne va spune care sunt cerinţele sale pentru omenire (Prov. 4:18; Ioan 16:12).

11. De ce ar trebui să învăţăm în prezent să fim iertători şi cum ne va ajuta acest lucru în lumea nouă?

11 O altă calitate care ne ajută să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă este dispoziţia de a ierta. Pe parcursul Domniei de O Mie de Ani, cei drepţi şi cei nedrepţi s-ar putea să aibă nevoie de mai mult timp pentru a renunţa la unele trăsături negative (Fap. 24:15). Vom fi noi iubitori şi iertători unii cu alţii? Dacă iertăm cu mărinimie şi ne străduim să fim în relaţii bune cu alţii încă de pe acum, ne va fi mai uşor să facem la fel şi în lumea nouă. (Citeşte Coloseni 3:12-14.)

12. Ce legătură există între speranţa noastră de viitor şi modul nostru de viaţă din prezent?

12 În lumea nouă s-ar putea să nu primim întotdeauna ce ne dorim atunci când ne dorim. De aceea, va trebui să fim recunoscători şi mulţumiţi în orice situaţie, în timp ce ne vom bucura de foloasele faptului de a ne supune conducerii iubitoare a lui Iehova. În realitate, vom avea nevoie de aceleaşi calităţi pe care Iehova ne îndeamnă să le cultivăm în prezent. Aşadar, dacă învăţăm să manifestăm acum aceste calităţi, dovedim că lumea nouă este  reală pentru noi şi că ne pregătim pentru viaţa veşnică pe „viitorul pământ locuit” (Evr. 2:5; 11:1). Mai mult, arătăm cât de mult ne dorim să trăim într-o lume în care toţi oamenii ascultă de Iehova.

SĂ NE CONCENTRĂM ASUPRA ACTIVITĂŢILOR SPIRITUALE

Participă cu zel la lucrarea de predicare

13. Ce activităţi vor fi pe primul loc în viaţa noastră în lumea nouă?

13 Să ne gândim la încă o modalitate prin care ne putem pregăti pentru adevărata viaţă care ne stă înainte. Chiar dacă în lumea nouă vom avea parte de hrană din belşug şi ne vor fi satisfăcute toate necesităţile materiale, cea mai mare bucurie o vom simţi în urma faptului că ne vor fi satisfăcute necesităţile spirituale (Mat. 5:3). Activităţile spirituale vor fi pe primul loc în viaţa noastră. Astfel, vom dovedi că ‘Iehova ne este desfătarea’ (Ps. 37:4). Acordând prioritate lucrurilor spirituale în prezent, ne pregătim pentru adevărata viaţă din viitor. (Citeşte Matei 6:19-21.)

14. Ce obiective spirituale îi pot ajuta pe tineri să se pregătească pentru viaţa veşnică?

14 Cum putem găsi mai multă bucurie în activităţile teocratice? O modalitate este aceea de a ne fixa obiective spirituale. Dacă eşti tânăr şi te gândeşti serios să-ţi foloseşti viaţa în serviciul lui Iehova, ai putea să studiezi unele articole din publicaţiile noastre care vorbesc despre diferite forme ale serviciului cu timp integral şi să-ţi fixezi ca obiectiv una dintre ele. * De asemenea, ai putea vorbi cu unii fraţi care au slujit mulţi ani în serviciul cu timp integral. Dacă vei face din serviciul lui Iehova cariera vieţii tale, instruirea şi experienţa pe care le vei dobândi te vor ajuta să continui să-i slujeşti lui Iehova în lumea nouă.

Ia parte la activităţi teocratice

15. Ce obiective spirituale am putea urmări ca vestitori ai Regatului?

15 Ce obiective spirituale ne-am putea fixa ca vestitori ai Regatului? Am putea avea obiectivul de a ne îmbunătăţi deprinderile într-o anumită formă a lucrării de predicare. Sau ne-am putea strădui să înţelegem mai bine principiile Bibliei şi să învăţăm cum să le aplicăm în viaţa noastră. Am putea face îmbunătăţiri în ce priveşte citirea în public, oratoria sau răspunsurile pe care le dăm la întruniri. Fără îndoială că ne putem gândi şi la alte obiective. Dar de ce este important să ne fixăm obiective spirituale? Deoarece acest lucru ne va ajuta să ne sporim entuziasmul pentru activităţile teocratice şi să ne pregătim pentru viaţa în lumea nouă.

 AVEM PARTE DE BINECUVÂNTĂRI ÎNCĂ DIN PREZENT!

Arată apreciere pentru hrana spirituală

16. De ce faptul de a-i sluji lui Iehova este cel mai bun mod de viaţă?

16 Înseamnă oare că, atunci când ne folosim timpul ca să ne pregătim pentru lumea nouă a lui Dumnezeu, renunţăm la un mod de viaţă mai bun? Nicidecum! Faptul de a-i sluji lui Iehova este cel mai bun mod de viaţă. Noi nu-i slujim lui Iehova pentru că ne obligă cineva sau doar pentru că vrem să supravieţuim necazului celui mare. Când avem o relaţie bună cu Iehova, viaţa noastră este mai frumoasă şi suntem mai fericiţi. Aşa am fost creaţi să trăim. Îndrumarea lui Iehova şi iubirea sa loială sunt cele mai preţioase lucruri pe care le-am putea avea. (Citeşte Psalmul 63:1-3.) Desigur, nu trebuie să aşteptăm lumea nouă ca să ne bucurăm de binecuvântările spirituale pe care le aduce faptul de a-i sluji lui Iehova din toată inima. Le putem avea încă de pe acum! Unii dintre noi se bucură de zeci de ani de aceste binecuvântări. În plus, ştim din proprie experienţă că niciun alt mod de viaţă nu ne poate aduce mai multă satisfacţie (Ps. 1:1-3; Is. 58:13, 14).

Caută ocazii să primeşti îndrumare din Biblie

17. Ce loc vor ocupa dorinţele şi plăcerile personale în Paradis?

17 În Paradis, dorinţele şi plăcerile personale îşi vor avea locul lor. În definitiv, Iehova ne-a creat cu dorinţa de a găsi plăcere în ceea ce facem şi de a ne bucura de realizările noastre (Ecl. 2:24). În această privinţă, precum şi în altele, Iehova va satisface mereu „dorinţa a tot ce este viu” (Ps. 145:16). Destinderea şi relaxarea îşi au locul lor, însă bucuria pe care ne-o aduc acestea este mai mare când punem relaţia cu Iehova pe primul loc. La fel vor sta lucrurile şi în lumea nouă. Aşadar, este înţelept să păstrăm dorinţele personale la locul potrivit, în timp ce căutăm mai întâi Regatul şi ne concentrăm asupra binecuvântărilor spirituale pe care le primim de la Iehova! (Mat. 6:33)

18. Cum putem arăta că ne pregătim pentru a trăi veşnic în Paradis?

18 În lumea nouă, viaţa noastră va fi mai frumoasă ca oricând. Fie ca toţi să arătăm cât de mult ne dorim să primim adevărata viaţă pregătindu-ne pentru ea încă de pe acum. Să cultivăm calităţi plăcute lui Iehova şi să participăm cu zel la lucrarea de predicare a Regatului. Să găsim plăcere în faptul de a pune lucrurile spirituale pe primul loc în viaţă. Şi, având o încredere deplină în promisiunile lui Iehova, să ne trăim viaţa într-un mod care arată că aşteptăm lumea nouă!