Salt la conţinut

Salt la cuprins

Idei importante din scrisorile lui Ioan şi din scrisoarea lui Iuda

Idei importante din scrisorile lui Ioan şi din scrisoarea lui Iuda

 Cuvântul lui Iehova este viu

Idei importante din scrisorile lui Ioan şi din scrisoarea lui Iuda

SCRISE, după cât se pare, la Efes în anul 98 e.n., cele trei scrisori ale apostolului Ioan se numără printre ultimele cărţi ale Scripturilor inspirate. Primele două scrisori îi încurajează pe creştini să continue să umble în lumină şi să lupte împotriva apostaziei care începuse să se infiltreze în congregaţie. În cea de-a treia scrisoare, Ioan îi îndeamnă din nou pe creştini să umble în adevăr şi, în plus, să colaboreze.

Scrisoarea lui Iuda, fratele vitreg al lui Isus, a fost redactată în Palestina, probabil în 65 e.n. În această scrisoare, Iuda îi avertizează pe colaboratorii creştini cu privire la oamenii răi care se strecuraseră în congregaţie şi îi sfătuieşte cum să se împotrivească influenţei lor rele. Acordând atenţie mesajului transmis de cele trei scrisori ale lui Ioan şi de scrisoarea lui Iuda, vom putea rămâne tari în credinţă în pofida obstacolelor (Evr. 4:12).

SĂ UMBLĂM ÎN LUMINĂ, ÎN IUBIRE ŞI PRIN CREDINŢĂ

(1 Ioan 1:1—5:21)

Adresată tuturor celor aflaţi în unitate cu Cristosul, prima scrisoare a lui Ioan conţine sfaturi înţelepte, menite să-i ajute pe creştini să ia poziţie împotriva apostaziei şi să rămână fermi de partea adevărului şi a dreptăţii. Apostolul subliniază necesitatea de a umbla în lumină, în iubire şi prin credinţă.

„Dacă umblăm în lumină, după cum el [Dumnezeu] însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii“, scrie Ioan. Şi, întrucât Dumnezeu este Sursa iubirii, apostolul mai spune: „Să continuăm să ne iubim unii pe alţii“. În timp ce „iubirea de Dumnezeu“ ne îndeamnă „să respectăm poruncile sale“, noi învingem lumea prin „credinţa noastră“ în Iehova Dumnezeu, în Cuvântul său şi în Fiul său (1 Ioan 1:7; 4:7; 5:3, 4).

Răspunsuri la întrebări biblice:

2:2; 4:10 — În ce sens este Isus „o jertfă de împăcare“? Isus şi-a dat viaţa ca jertfă de împăcare în sensul că a satisfăcut cerinţele justiţiei divine perfecte. Pe baza acestei jertfe, Dumnezeu poate arăta îndurare şi poate ierta păcatele celor ce manifestă credinţă în Isus (Ioan 3:16; Rom. 6:23).

2:7, 8 — Despre ce poruncă spune Ioan că este atât „veche“, cât şi „nouă“? Ioan vorbeşte despre porunca referitoare la iubirea frăţească, plină de sacrificiu de sine (Ioan 13:34). El numeşte această poruncă „veche“ deoarece Isus a dat-o cu peste 60 de ani înainte ca Ioan să-şi aştearnă în scris prima scrisoare inspirată. Astfel, slujitorii lui Iehova ‘au avut-o de la începutul’ vieţii lor de creştini. Porunca este şi „nouă“ deoarece înseamnă mai mult decât ‘a-ţi iubi semenul ca pe tine însuţi’ şi pretinde o iubire plină de sacrificiu de sine (Lev. 19:18; Ioan 15:12, 13).

3:2 — Ce anume ‘nu li s-a dezvăluit’ creştinilor unşi, şi pe cine vor vedea ei „aşa cum este“? Creştinilor unşi nu li s-a dezvăluit cum anume vor fi când vor învia ca spirite în cer (Filip. 3:20, 21). Ce ştiu ei însă este că, atunci când ‘va fi dezvăluit Dumnezeu’, care este „Spiritul“, ‘vor fi ca el, pentru că îl vor vedea aşa cum este’ (2 Cor. 3:17, 18).

5:5–8 — Cum ‘au depus mărturie’ apa, sângele şi spiritul că „Isus este Fiul lui  Dumnezeu“? Apa ‘a depus mărturie’ când Isus a fost botezat. Cu acea ocazie, Iehova însuşi l-a recunoscut pe Isus ca Fiu al Său, exprimându-şi aprobarea faţă de el (Mat. 3:17). Sângele lui Isus — sau viaţa sa — a fost dat ca „răscumpărare corespunzătoare pentru toţi“, fiind o dovadă în plus că Isus este Fiul lui Dumnezeu (1 Tim. 2:5, 6). Şi spiritul sfânt a depus mărturie că Isus este Fiul lui Dumnezeu când a coborât peste el la botez. Prin puterea spiritului sfânt, Isus „a străbătut ţara făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei asupriţi de Diavol“ (Ioan 1:29–34; Fap. 10:38).

Învăţăminte pentru noi:

2:9–11; 3:15. Dacă un creştin permite vreunui lucru sau vreunei persoane să-i distrugă iubirea frăţească, înseamnă că umblă în întuneric spiritual şi nu ştie unde merge.

‘SĂ UMBLĂM ÎN ADEVĂR’

(2 Ioan 1–13)

Ioan îşi începe a doua scrisoare spunând: „Bătrânul, către aleasa doamnă şi către copiii ei“. Apoi el îşi exprimă bucuria pentru că îi găsise „pe unii dintre copiii [ei] umblând în adevăr“ (2 Ioan 1, 4).

După ce îi îndeamnă să cultive iubire, Ioan scrie: „Iată ce înseamnă iubirea: să continuăm să umblăm potrivit poruncilor sale“. Apoi, el avertizează în legătură cu „amăgitorul şi anticristul“ (2 Ioan 5–7).

Răspunsuri la întrebări biblice:

1, 13 — Cine era „aleasa doamnă“? Întrucât termenul grecesc Kyria înseamnă „doamnă“, este posibil ca Ioan să se fi adresat unei femei. O altă posibilitate este ca el să se fi adresat unei congregaţii, folosind acest termen ca figură de stil pentru a-i deruta pe cei care-i persecutau pe creştini. În acest caz, ‘copiii doamnei’ erau membrii congregaţiei respective, iar „copiii surorii“ ei erau membrii altei congregaţii.

7 — În ce sens amăgitorii „nu mărturisesc că Isus Cristos a venit“? Amăgitorii nu cred că Isus a venit în carne şi neagă, probabil, că el a trăit şi a fost uns cu spirit sfânt.

Învăţăminte pentru noi:

2, 4. Pentru a fi salvaţi, este esenţial să cunoaştem „adevărul“ — totalitatea învăţăturilor creştine din Biblie — şi să trăim potrivit adevărului (3 Ioan 3, 4).

8–11. Dacă vrem să nu pierdem ‘bunătatea nemeritată, îndurarea şi pacea de la Dumnezeu, Tatăl, şi de la Isus Cristos’ şi nici compania plină de iubire din congregaţia creştină, trebuie ‘să luăm seama’ la noi înşine în sens spiritual şi să-i respingem pe cei care ‘nu rămân în învăţătura lui Cristos’ (2 Ioan 3).

SĂ FIM „COLABORATORI ÎN ADEVĂR“

(3 Ioan 1–14)

A treia scrisoare a lui Ioan este adresată prietenului său Gaius, căruia îi scrie: „N-am niciun motiv de recunoştinţă mai mare decât acesta: să aud despre copiii mei că umblă în continuare în adevăr“ (3 Ioan 4).

Ioan îl laudă pe Gaius pentru că îndeplinea „o lucrare fidelă“, oferindu-le sprijin fraţilor care vizitau congregaţia. Apostolul spune că avem „obligaţia să-i primim cu ospitalitate pe  unii ca aceştia, ca să devenim colaboratori în adevăr“ (3 Ioan 5–8).

Răspunsuri la întrebări biblice:

11 — De ce adoptă unii o conduită greşită? Fiind slabi din punct de vedere spiritual, unii nu-l văd pe Dumnezeu cu ochii minţii. Şi, întrucât nu-l pot vedea cu ochii fizici, ei se comportă ca şi cum Dumnezeu nu i-ar vedea (Ezec. 9:9).

14 — Cine sunt „prietenii“? Termenul „prietenii“ folosit aici de Ioan nu se referă doar la cei între care există relaţii strânse, ci la fraţii de credinţă în general.

Învăţăminte pentru noi:

4. Persoanele mature spiritualiceşte din congregaţie se bucură mult când îi văd pe cei tineri „că umblă în continuare în adevăr“. Iar părinţii se bucură şi mai mult când reuşesc să-şi ajute copiii să devină slujitori ai lui Iehova!

5–8. Printre cei care lucrează din greu în folosul fraţilor se numără slujitorii itineranţi, misionarii, beteliştii şi pionierii. Datorită iubirii lor pentru fraţi şi pentru Iehova şi datorită credinţei lor demne de imitat, aceştia merită sprijinul nostru iubitor.

9–12. Ar trebui să imităm exemplul lui Dimitrie, care era fidel, nu pe cel al lui Diotref, care era bârfitor şi calomniator.

„PĂSTRAŢI-VĂ ÎN IUBIREA LUI DUMNEZEU“

(Iuda 1–25)

Iuda îi descrie pe cei care s-au strecurat în congregaţie drept „oameni care murmură, care se plâng de soarta lor, care umblă după dorinţele lor“. Ei rostesc „cuvinte pompoase“ şi „admiră persoane pentru câştig“ (Iuda 4, 16).

Cum pot creştinii să se opună influenţelor rele? Iuda scrie: „Iubiţii mei fraţi, amintiţi-vă de cuvintele rostite mai înainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos“. Apoi adaugă: „Păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu“ (Iuda 17–21).

Răspunsuri la întrebări biblice:

3, 4 — De ce îi îndeamnă Iuda pe creştini să ‘se lupte din greu pentru credinţă’? Deoarece ‘în congregaţie se strecuraseră oameni lipsiţi de pietate’. Aceştia schimbau „bunătatea nemeritată a Dumnezeului nostru într-o scuză pentru o conduită libertină“.

20, 21 — Cum putem să ne păstrăm „în iubirea lui Dumnezeu“? Există trei modalităţi prin care putem face acest lucru: 1) zidindu-ne în ‘credinţa noastră preasfântă’ printr-un studiu sârguincios al Cuvântului lui Dumnezeu şi având o participare zeloasă în lucrarea de predicare, 2) rugându-ne „cu spirit sfânt“, sau lăsându-ne influenţaţi de acesta şi 3) manifestând credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, care face posibilă viaţa veşnică (Ioan 3:16, 36).

Învăţăminte pentru noi:

5–7. Poate cel rău să scape de judecata lui Iehova? Aşa cum arată cele trei exemple avertizatoare consemnate de Iuda, acest lucru este imposibil.

8–10. Trebuie să imităm exemplul arhanghelului Mihael, arătând respect faţă de cei cărora Iehova le-a acordat autoritate.

12. Apostaţii care par persoane iubitoare ne pun credinţa în pericol aşa cum stâncile ascunse sub apă pun în pericol corăbiile sau înotătorii. Învăţătorii falşi pot părea că sunt generoşi, dar sunt asemenea norilor fără apă, adică sunt goi din punct de vedere spiritual. Astfel de persoane sunt lipsite de rod ca pomii la sfârşitul toamnei. Ei vor fi nimiciţi asemenea pomilor dezrădăcinaţi. Este deci înţelept să-i evităm pe apostaţi!

22, 23. Adevăraţii creştini urăsc răul. În efortul de a-i salva din focul distrugerii eterne pe „unii care au îndoieli“, creştinii maturi din congregaţie — în special supraveghetorii numiţi — le oferă ajutor spiritual.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 28]

Apa, spiritul şi sângele au depus mărturie că „Isus este Fiul lui Dumnezeu“