Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Precum în cer, aşa şi pe pământ“

„Precum în cer, aşa şi pe pământ“

 „Precum în cer, aşa şi pe pământ“

„Credinţa catolică indică patru ţinte finale: Moartea, Judecata, Iadul şi Raiul.“ — Le Catholicisme, de George Brantl.

PĂMÂNTUL nici măcar nu figurează în această înşiruire. Şi nu ne surprinde deloc, întrucât Biserica Catolică, asemenea altor religii, susţine ideea că pământul va fi într-o zi distrus. Dictionnaire de Théologie Catholique, la titlul „Sfârşitul lumii“, precizează clar acest lucru: „Biserica Catolică crede şi susţine că lumea actuală, aşa cum a creat-o Dumnezeu şi aşa cum este ea, nu va dura veşnic“. Într-un catehism catolic de dată recentă se făcea menţiunea: „Lumea noastră . . . este sortită pieirii“. Dar dacă planeta va dispărea, cum rămâne cu promisiunile biblice referitoare la un paradis pământesc?

Biblia vorbeşte în termeni clari despre un viitor paradis terestru. De pildă, profetul Isaia a descris pământul şi locuitorii lui astfel: „Vor construi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului  Meu vor fi ca zilele copacilor şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor“ (Isaia 65:21, 22). Evreii, cărora Dumnezeu le-a făcut aceste promisiuni, erau siguri că ţara lor, de fapt întregul pământ, va deveni într-o zi un paradis de care oamenii se vor bucura veşnic.

Psalmul 37 ne întăreşte această convingere: „Cei blânzi moştenesc pământul“ (Psalmul 37:11). Acest verset nu vorbeşte doar despre restabilirea temporară a poporului Israel în Ţara Promisă. Acelaşi psalm subliniază: „Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“ (Psalmul 37:29). * Remarcaţi că în acest psalm se spune că viaţa veşnică pe pământ va fi o răsplată oferită celor „blânzi“. Într-o Biblie în limba franceză se face un comentariu asupra termenului „blând“: „Sensul este mult mai larg decât cel pe care-l sesizăm la prima citire în diferite traduceri. Termenul se referă şi la cei năpăstuiţi, oprimaţi sau persecutaţi de dragul lui Iahve, la inimile smerite, supuse lui Dumnezeu“.

Pe pământ sau în cer?

În Predica de pe munte, Isus a făcut o promisiune care ne aminteşte de versetele citate anterior: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“ (Matei 5:5, Cornilescu, 1996). Şi aici pământul este văzut ca răsplată veşnică pentru cei fideli lui Dumnezeu. Însă Isus le-a spus cât se poate de clar apostolilor că le pregăteşte un loc „în casa Tatălui [său]“ şi că vor fi cu el în cer (Ioan 14:1, 2; Luca 12:32; 1 Petru 1:3, 4). Atunci, cum ar trebui să înţelegem promisiunile referitoare la binecuvântările pământeşti? Mai sunt ele valabile astăzi? Cine se va bucura de împlinirea lor?

O seamă de biblişti sunt de părere că în Predica de pe munte a lui Isus şi în Psalmul 37 se face referire la un pământ simbolic. În comentariile sale din Bible de Glaire, F. Vigouroux spune că aceste versete reprezintă „un simbol al cerului şi al Bisericii“. Pentru M. Lagrange, biblist francez, această promisiune „nu se referă la faptul că cei blânzi vor moşteni pământul pe care trăiesc — în acest sistem sau într-un sistem perfect din viitor —, ci face trimitere la locul pe care-l vor moşteni, oriunde ar fi el, adică la regatul cerurilor“. Un alt erudit este de părere că „sunt folosiţi în mod simbolic termeni pământeşti pentru a vorbi despre cele cereşti“. Şi alţii afirmă că „ţara promisiunii, Canaanul, este doar un simbol şi reprezintă patria de sus, regatul lui Dumnezeu, pe care o vor moşteni cei blânzi. Ideea din Psalmul 37, şi de oriunde altundeva, poate fi înţeleasă şi aşa“. Ar trebui atunci să tragem concluzia pripită că Dumnezeu nu a promis nimic cu privire la pământul literal?

Un scop veşnic pentru pământ

Pământul a făcut parte încă de la început din scopul lui Dumnezeu referitor la omenire. „Cerurile sunt cerurile DOMNULUI, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor“, a scris psalmistul (Psalmul 115:16). Prin urmare, pământul, nu cerul, a făcut parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la om. Iehova i-a dat primei perechi umane misiunea de a extinde grădina Eden pe toată faţa pământului (Geneza 1:28). Acest scop nu a fost stabilit doar pentru un timp. Iehova arată în Cuvântul său că pământul va dăinui pentru totdeauna: „O generaţie trece, alta vine şi pământul rămâne pentru totdeauna“. — Eclesiastul 1:4; 1 Cronici 16:30; Isaia 45:18.

 Dumnezeu nu uită niciodată ce promite; el este Cel Preaînalt şi ne garantează că promisiunile sale se vor împlini. Folosindu-se de circuitul apei în natură ca de o ilustrare, Biblia arată că promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc negreşit: „După cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să înmugurească, . . . tot aşa şi Cuvântul Meu [cuvântul lui Dumnezeu], care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut şi va împlini lucrul pentru care l-am trimis“ (Isaia 55:10, 11). Dumnezeu le face promisiuni oamenilor. Dar până la împlinirea lor e posibil să treacă ceva timp. Dumnezeu însă nu uită de ele. Ele ‘se întorc’ la Dumnezeu numai după ce s-a împlinit tot ce a fost rostit.

Lui Iehova ‘i-a plăcut’ cu siguranţă să creeze pământul pentru oameni. La sfârşitul celei de-a şasea zile de creare, el a declarat că toate „erau foarte bune“ (Geneza 1:31). Transformarea pământului într-un paradis care să dureze veşnic face parte din scopul divin care nu s-a împlinit încă. Cu toate acestea, promisiunile lui Dumnezeu ‘nu se vor întoarce la El fără rod’. Toate promisiunile referitoare la o viaţă perfectă pe pământ, unde oamenii vor trăi veşnic în pace şi siguranţă, se vor împlini. — Psalmul 135:6; Isaia 46:10.

Scopul lui Dumnezeu se va împlini negreşit

Din cauza păcatului comis de primii noştri părinţi, Adam şi Eva, scopul iniţial al lui Dumnezeu de a transforma pământul într-un paradis a fost pentru un timp abătut de la cursul său firesc. După ce au comis acel act de neascultare, ei au fost izgoniţi din grădină. Astfel, au pierdut privilegiul de a juca un rol în împlinirea scopului divin potrivit căruia oamenii perfecţi trebuiau să trăiască pe un pământ paradiziac. Cu toate acestea, Dumnezeu a luat măsuri să-şi ducă la îndeplinire scopul. În ce mod? — Geneza 3:17–19, 23.

Ceea ce s-a întâmplat în Eden poate fi comparat cu ce i s-ar putea întâmpla unui om care începe să-şi construiască o casă pe un teren foarte bun. Chiar după ce pune fundaţia, vine cineva şi-i distruge toată munca. În loc să abandoneze proiectul, omul ia măsuri să-şi termine de construit casa. Deşi această muncă suplimentară presupune noi cheltuieli, nu există nici un dubiu: proiectul iniţial este bun şi va fi realizat.

Dumnezeu a luat măsuri ca scopul său să fie dus la îndeplinire. Imediat după ce primii noştri părinţi au păcătuit, el a spus că există o speranţă pentru urmaşii lor, „o sămânţă“ care va anula pagubele făcute. În împlinirea acestei profeţii, partea principală a seminţei s-a dovedit a fi Fiul lui Dumnezeu, Isus, care a venit pe pământ şi şi-a dat viaţa ca jertfă pentru a răscumpăra omenirea (Galateni 3:16; Matei 20:28). Odată înviat la viaţă cerească, Isus avea să devină Regele Regatului. Dintre cei blânzi care vor moşteni pământul fac parte în primul rând Isus şi cei fideli aleşi de pe pământ care sunt înviaţi la viaţă cerească pentru a deveni coregenţii săi (Psalmul 2:6–9). În cele din urmă, acest guvern va prelua conducerea asupra pământului pentru a împlini scopul iniţial al lui Dumnezeu şi pentru a transforma pământul în paradis. Milioane de oameni blânzi „vor moşteni pământul“ în sensul că vor avea parte de binecuvântări prin intermediul Regatului condus de Isus Cristos şi coregenţii săi. — Geneza 3:15; Daniel 2:44; Faptele 2:32, 33; Revelaţia 20:5, 6.

„Precum în cer, aşa şi pe pământ“

Apostolul Ioan a avut o viziune despre două categorii de oameni care vor fi salvaţi, cei cu speranţă cerească şi cei cu speranţă pământească.  El i-a văzut pe regii aleşi dintre discipolii fideli ai lui Cristos stând pe tronuri cereşti. Biblia arată clar că aceşti asociaţi ai lui Cristos „vor domni ca regi peste pământ“ (Revelaţia 5:9, 10). Remarcaţi cele două aspecte ale împlinirii scopului divin: un pământ restabilit şi un Regat ceresc, alcătuit din Isus Cristos şi comoştenitorii săi, care va guverna asupra pământului. Toate aceste măsuri divine fac posibilă restabilirea paradisului pământesc, în armonie cu scopul iniţial al lui Dumnezeu.

În rugăciunea-model, Isus şi-a îndemnat discipolii să se roage ca voinţa lui Dumnezeu să se înfăptuiască „precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10). Oare ar avea vreun sens aceste cuvinte dacă pământul ar fi distrus sau dacă ar fi un simbol al cerului? Mai mult, ar putea avea ele sens dacă toţi oamenii drepţi ar merge la cer? Voinţa lui Dumnezeu referitoare la pământ este dezvăluită cât se poate de clar în Scripturi, începând cu relatarea despre creaţie şi culminând cu viziunile din cartea Revelaţia. Pământul va deveni ceea ce şi-a propus Dumnezeu: un paradis! Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, iar el promite că o va împlini. Cei fideli de pe pământ se roagă ca voinţa sa să se înfăptuiască.

Viaţa veşnică pe pământ este ceea ce Creatorul, Dumnezeul care ‘nu Se schimbă’, a avut ca scop încă de la început (Maleahi 3:6; Ioan 17:3; Iacov 1:17). De mai bine de un veac, această revistă, Turnul de veghe, explică cele două aspecte ale împlinirii scopului divin. Astfel, reuşim să înţelegem promisiunile biblice referitoare la aducerea pământului la starea iniţială. Vă invităm să cercetaţi în profunzime acest subiect, fie purtând o discuţie cu Martorii lui Iehova, fie luând legătura cu editorii acestei reviste.

[Notă de subsol]

^ par. 5 Deşi multe traduceri ale Bibliei redau termenul ebraic ’érets prin „ţară“ în loc de „pământ“, nu există nici un temei pentru a limita sensul termenului ’érets din Psalmul 37:11 şi 29 la ţara care i-a fost dată poporului Israel. Old Testament Word Studies (Analiză semantică a unor termeni din Vechiul Testament), de William Wilson, defineşte ’érets drept „pământ în sensul cel mai larg, zonele locuite şi cele nelocuite ale pământului. Când se foloseşte în sens restrâns, semnifică o bucată de pământ, o ţară sau un ţinut“. Aşadar, primul sens al cuvântului ebraic şi cel mai important este planetă, glob, pământ. — Vezi Turnul de veghe din 1 noiembrie 1986, pagina 32.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Biblia vorbeşte clar despre restabilirea paradisului pe pământ

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Ce sens ar avea rugăciunea-model a lui Isus dacă pământul ar trebui să dispară?