Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să găsim satisfacţie în aplicarea principiilor biblice

Să găsim satisfacţie în aplicarea principiilor biblice

 Să găsim satisfacţie în aplicarea principiilor biblice

FĂRĂ îndoială, aţi văzut o pisică ghemuită, torcând. V-a inspirat un sentiment de satisfacţie deplină, nu-i aşa? Ce frumos ar fi să ne putem bucura şi noi de astfel de momente! Mulţi dintre noi însă, am încercat rareori sentimentul de satisfacţie şi pentru scurtă vreme. De ce?

Deoarece, imperfecţi fiind, greşim de multe ori şi trebuie să suportăm şi greşelile altora. În plus, trăim într-o perioadă pe care Biblia o numeşte „ultimele zile“, în care vor fi „timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“ (2 Timotei 3:1–5). Chiar dacă păstrăm în minte momente de satisfacţie din copilărie, cei mai mulţi dintre noi simţim apăsarea acestor „timpuri critice“ pe care le trăim. Mai este posibil să simţim satisfacţie în ziua de azi?

Să nu uităm că Scripturile nu ne spun că va fi imposibil să facem faţă acestor timpuri critice, ci doar că ne va fi greu. Principiile biblice ne vor fi de mare ajutor în acest sens. Poate că, deşi le aplicăm, nu vom reuşi întotdeauna să ne rezolvăm problemele, dar vom găsi totuşi satisfacţie. Să analizăm trei dintre aceste principii.

Să fim realişti

Pentru a găsi satisfacţie, sau a fi mulţumiţi, trebuie să păstrăm un punct de vedere realist cu privire la limitele noastre şi la limitele celorlalţi. În scrisoarea adresată romanilor, apostolul Pavel arată că: „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Numeroasele faţete ale gloriei lui Iehova depăşesc puterea noastră de înţelegere. În această privinţă, Geneza 1:31 conţine o constatare simplă: „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune“. Ori de câte ori priveşte în urmă, Iehova poate spune că tot ce a făcut ‘este foarte bun’. Însă nici un om nu poate să spună întotdeauna acest lucru. Recunoaşterea propriilor limite este primul pas spre găsirea satisfacţiei. Dar asta nu e de ajuns. Trebuie şi să înţelegem şi să acceptăm modul în care priveşte Iehova lucrurile.

Rădăcina cuvântului grecesc tradus prin „păcat“ înseamnă „a rata ţinta“. Imaginaţi-vă că cineva vrea să câştige un concurs de tir cu arcul. Asta presupune să nimerească ţinta. Are trei săgeţi. Trage prima săgeată, dar ratează cu un metru. Ţinteşte mai bine a doua oară, dar ratează cu treizeci de centimetri. Se concentrează şi trage ultima săgeată, care se înfige la numai doi centimetri de centrul ţintei. Era cât pe ce să reuşească, dar ratarea rămâne . . . ratare!

Noi, toţi, suntem asemenea arcaşului dezamăgit. Uneori se pare că ‘ratăm ţinta’ cu mult. Alteori, deşi ţintim mai bine, tot nu reuşim. Ne simţim frustraţi pentru că ne-am străduit din răsputeri, însă n-a fost de-ajuns. Dar, să revenim la arcaş.

 El se întoarce şi se îndepărtează încet. Este trist pentru că şi-a dorit mult acel premiu. În mod cu totul neaşteptat, unul dintre organizatorii concursului îl cheamă înapoi şi-i înmânează un premiu, spunându-i: „Vreau să-ţi ofer acest premiu pentru că îmi place de tine. Am văzut cât de mult te-ai străduit“. Arcaşul este în culmea bucuriei!

În culmea bucuriei! Toţi cei ce vor primi de la Dumnezeu „darul“ vieţii veşnice perfecte vor simţi la fel (Romani 6:23). După aceea, tot ce vor face va fi perfect. Nu vor mai rata ţinta niciodată. Satisfacţia lor va fi deplină. Până atunci, dacă păstrăm în minte această perspectivă, vom avea o părere mai bună despre noi înşine şi despre cei din jur.

Acceptă că pentru orice realizare e nevoie de timp

Nimeni nu poate contesta că pentru orice realizare este nevoie de timp. Ai observat însă cât de greu este să-ţi păstrezi sentimentul de satisfacţie când un lucru mult dorit se lasă aşteptat sau când o situaţie neplăcută durează mai mult decât ai crezut? Cu toate acestea, unii au reuşit să-şi păstreze sentimentul de satisfacţie în astfel de împrejurări. Să analizăm exemplul lui Cristos.

Înainte de a veni pe pământ, Isus a dat un remarcabil exemplu de ascultare în ceruri. Însă, el „a învăţat ascultarea“ aici pe pământ, „prin lucrurile pe care le-a suferit.“ El observase suferinţa omului, dar nu o simţise personal. Cât a trăit ca om, în special de la botezul în Iordan şi până la moartea sa la Golgota, Isus a îndurat multe. Nu avem detalii despre cum „a fost făcut perfect“ Isus în această privinţă, însă ştim că procesul de învăţare a pretins timp. — Evrei 5:8, 9.

Isus a învăţat ascultarea deoarece a meditat la „bucuria care îi era pusă înainte“, sau la răsplata pe care avea să o primească pentru fidelitatea sa (Evrei 12:2). Fără îndoială că uneori „a oferit implorări, precum şi cereri, cu strigăte puternice şi lacrimi“ (Evrei 5:7). S-ar putea ca, din când în când, şi noi să ne rugăm în acelaşi fel. Cum priveşte Iehova acest lucru? Acelaşi verset arată că Iehova l-a ascultat „în mod favorabil“ pe Isus, şi la fel va face şi în cazul nostru. De ce?

Deoarece Iehova ne cunoaşte limitele şi ne vine în ajutor. În ce priveşte lucrurile pe care le poate suporta, fiecare dintre noi are limitele lui. Există un proverb african care spune: „Prea multă apă îneacă până şi broaştele“. Iehova ştie mai bine decât noi când ajungem la limită. Plin de iubire, el ne arată „îndurare şi . . . bunătate nemeritată ca ajutor la momentul potrivit“ (Evrei 4:16). El a făcut aceasta pentru Isus şi pentru mulţi alţii. Să vedem cum a primit Monika ajutorul lui Dumnezeu.

Monika a avut o copilărie frumoasă şi a devenit o persoană veselă şi plină de viaţă. În 1968, când avea puţin peste 20 de ani, a primit o veste şocantă: suferea de scleroză multiplă, o boală care duce de obicei la paralizie parţială. Acest lucru a pretins schimbări  majore în viaţa şi ministerul ei cu timp integral. Monika a înţeles că boala ei avea să progreseze lent. Şaisprezece ani mai târziu, ea a spus: „Boala mea este incurabilă şi probabil că aşa va rămâne până când noul sistem al lui Dumnezeu va face toate lucrurile noi“. Ea a recunoscut că nu-i este uşor: „Deşi prietenii mei spun că mi-am păstrat voioşia şi că sunt optimistă ca întotdeauna, . . . cei care-mi sunt foarte aproape ştiu că uneori vărs lacrimi amare“.

Cu toate acestea, ea a mai spus: „Am învăţat să fiu răbdătoare şi să mă bucur până şi de cel mai mic semn de progres. Prietenia mea cu Iehova s-a întărit când am înţeles cât de neputincios este omul în lupta cu boala. Numai Iehova poate să vindece“. Cu ajutorul lui Iehova, Monika şi-a păstrat sentimentul de mulţumire, iar acum poate privi în urmă la o activitate de peste 40 de ani în serviciul cu timp integral.

Este adevărat, situaţii cum este cea prin care trece Monika nu sunt uşoare. Dar, cu siguranţă, vei găsi satisfacţie dacă vei recunoaşte că unele lucruri pretind mai mult timp decât te-ai fi aşteptat. La fel ca Monika, şi tu poţi fi sigur că Iehova îţi va veni în „ajutor la momentul potrivit“.

Nu te compara cu alţii, stabileşte-ţi obiective realiste

Eşti o persoană unică. Nu mai există nimeni ca tine. Un proverb african, în limba gu, spune în termeni foarte simpli: „Nu toate degetele sunt la fel de lungi“. Ar fi o greşeală să compari un deget cu altul. Desigur, nu ţi-ai dori ca Iehova să te compare cu altcineva şi, de fapt, el nu va face asta niciodată. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor au tendinţa să se compare cu alţii, dar asta le poate răpi sentimentul de satisfacţie. Observaţi modul impresionant în care a ilustrat Isus acest lucru la Matei 20:1–16.

Isus a vorbit despre un ‘stăpân’ ce avea nevoie de lucrători pentru via lui. El a găsit câţiva oameni care nu aveau de lucru şi i-a angajat „dis-de-dimineaţă“, probabil la ora şase. Au convenit asupra salariului obişnuit pentru o zi: un dinar pentru o zi de muncă de 12 ore. Oamenii au fost, fără îndoială, bucuroşi că aveau ce să lucreze şi primeau plata obişnuită. Mai târziu, stăpânul a mai găsit câteva grupuri de oameni pe care i-a angajat. Pe unii la ora nouă, pe alţii la prânz, la trei, sau chiar la cinci după-amiază. Nimeni din aceste grupuri nu avea să lucreze o zi întreagă. Cât despre salariu, stăpânul le-a promis „ce este just“, iar lucrătorii au fost de-acord.

La sfârşitul zilei, stăpânul i-a poruncit omului său să le plătească. El i-a zis să-i cheme pe lucrători şi să-i plătească mai întâi pe cei angajaţi ultimii. Aceştia lucraseră numai o oră, dar, surprinzător, au primit salariul pe o zi întreagă. Ne putem imagina discuţia aprinsă care s-a iscat. Cei care au muncit 12 ore au tras concluzia că vor primi mai mult. Însă au primit aceeaşi sumă.

Cum au reacţionat ei la primirea salariului? „Când l-au primit, au început să murmure împotriva gospodarului, zicând: «Aceştia din urmă au lucrat numai o oră; totuşi, i-ai făcut egali cu noi, care am purtat povara zilei şi căldura arzătoare!»“

Stăpânul însă privea altfel lucrurile. El a arătat că le dăduse suma pentru care căzuseră de-acord, nu mai puţin. Cât despre ceilalţi, hotărâse să le dea salariul pentru o zi întreagă de muncă, ceea ce era, în mod sigur, mai mult decât se aşteptaseră ei. În realitate nimeni nu primise mai puţin decât suma pentru care se învoise; de fapt, mulţi au primit mai mult decât s-au aşteptat. În concluzie, stăpânul a întrebat: „Nu îmi este permis să fac ce vreau cu propriile mele lucruri?“

Să ne imaginăm acum că omul care dădea salariile ar fi plătit mai întâi primului grup şi  că oamenii ar fi plecat imediat, mulţumiţi. Nemulţumirea a apărut când au văzut că ceilalţi au primit aceeaşi plată, deşi au muncit mai puţin. S-au supărat atât de tare că au început să murmure împotriva stăpânului căruia, la început, i-au fost atât de recunoscători!

Acest lucru ilustrează cât se poate de clar ce se întâmplă când facem comparaţii. Dacă meditezi la relaţia ta de prietenie cu Iehova şi eşti recunoscător pentru modul în care te binecuvântează, vei fi mulţumit. Nu compara situaţia ta cu a altora. Dacă ţi se pare că Iehova a făcut pentru alţii mai mult decât pentru tine, bucură-te pentru ei şi alături de ei.

Oricum ar sta lucrurile, Iehova aşteaptă ceva de la tine. În Galateni 6:4 ni se spune: „Fiecare să dovedească ce este propria sa lucrare, şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine, şi nu în comparaţie cu altă persoană“. Cu alte cuvinte, stabileşte-ţi obiective realiste. Planifică să faci doar atât cât poţi şi treci la acţiune. Dacă obiectivul propus este realist şi îl atingi, vei „avea motiv de exultare“. Vei simţi cu adevărat satisfacţie.

Răsplata este aproape

Analiza celor trei principii, arată că aplicarea principiilor biblice ne ajută să găsim satisfacţie în viaţă chiar şi în aceste ‘ultime zile’ şi în pofida stării noastre de imperfecţiune. Aşadar, de ce nu am căuta asemenea principii, fie exprimate explicit, fie cuprinse în relatările şi ilustrările pe care le citim zilnic din Biblie?

Dacă simţi că pierzi sentimentul de satisfacţie, străduieşte-te să descoperi cauza reală. Apoi caută acele principii pe care le-ai putea aplica pentru a îmbunătăţi lucrurile. De exemplu, ai putea revedea paginile 110–111 ale cărţii „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă“ *, unde este analizată cartea Proverbele şi unde vei găsi mai multe principii şi sfaturi grupate sub 12 titluri. Alte excelente surse de informaţii sunt Indexul publicaţiilor Societăţii WatchTower * şi Biblioteca Watchtower pe CD-ROM *. Folosindu-le, vei găsi mai repede principiile biblice şi vei fi mai iscusit în aplicarea lor.

Se apropie timpul când Iehova le va da oamenilor merituoşi viaţă veşnică perfectă pe un pământ paradiziac. Sentimentul de satisfacţie va fi atunci trăit din plin.

[Notă de subsol]

^ par. 30 Publicate de Martorii lui Iehova.

^ par. 30 Publicate de Martorii lui Iehova.

^ par. 30 Publicate de Martorii lui Iehova.

[Text generic pe pagina 12]

„Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“. — Romani 3:23.

[Text generic pe pagina 13]

Isus „a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit“. — Evrei 5:8, 9.

[Text generic pe pagina 15]

„Atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine, şi nu în comparaţie cu altă persoană.“ — Galateni 6:4.