Salt la conţinut

Salt la cuprins

Creaţia animală îl preamăreşte pe Iehova

Creaţia animală îl preamăreşte pe Iehova

 Creaţia animală îl preamăreşte pe Iehova

MĂREŢIA lui Iehova se vede lămurit în lumea animalelor. Dumnezeu se îngrijeşte de animale aşa cum se îngrijeşte şi de oameni (Psalmul 145:16). Ar fi o mare greşeală să-l criticăm pe Creatorul animalelor şi al nostru deopotrivă! Deşi era un om drept, Iov ‘s-a îndreptăţit mai degrabă pe sine decât pe Dumnezeu’. Aşadar, el avea de învăţat câteva lecţii. — Iov 32:2; 33:8–12; 34:5.

Exemplele din creaţia animală i-au arătat lui Iov că oamenii nu sunt în măsură să pună la îndoială căile lui Dumnezeu. Cât de clar reiese acest lucru când analizăm cuvintele lui Iehova adresate slujitorului său Iov!

Nu au nevoie de ajutorul omului

Iov nu i-a putut răspunde lui Dumnezeu la întrebările despre viaţa animalelor (Iov 38:39–41). Iehova se îngrijeşte de leu şi de corb fără vreun ajutor din partea omului. Deşi corbii zboară în căutarea hranei, în realitate, ei îşi primesc hrana de la Dumnezeu. — Luca 12:24.

 Iov a amuţit când Dumnezeu i-a pus întrebări despre animalele sălbatice (Iov 39:1–8). Nici un om nu poate ocroti caprele de munte şi căprioarele. De fapt, caprele de munte trăiesc în locuri inaccesibile omului (Psalmul 104:18). Iar, datorită instinctului cu care este înzestrată de Dumnezeu, căprioara se ascunde în pădure când îi vine vremea să fete. Ea îşi îngrijeşte puii cu multă atenţie. După ce „prind vlagă“, aceştia „pleacă şi nu se mai întorc“, purtându-şi singuri de grijă.

Zebra aleargă liberă, iar măgarul sălbatic are ca locuinţă şesul pustiu. Iov nu putea să folosească măgarul sălbatic ca animal de povară. Acesta „umblă după tot ce este verde“ cutreierând dealurile în căutare de păşuni. El nu va renunţa la libertate ca să-şi obţină mai uşor hrana în cetăţi. „N-aude strigătele stăpânului“, căci o ia la goană când pătrunde un om pe teritoriul lui.

Dumnezeu i-a vorbit apoi lui Iov despre taurul sălbatic (Iov 39:9–12NW). Referitor la acest animal, arheologul englez Austen Layard a scris: „Aşa cum se observă în numeroasele reprezentări din basoreliefuri, se pare că taurul sălbatic era considerat aproape la fel de înspăimântător şi un trofeu de vânătoare la fel de impresionant ca leul. Regele este deseori reprezentat luptându-se cu el, iar războinicii, urmărindu-l călare sau pe jos“ (Nineveh and Its Remains, 1849, Volumul 2, pagina 326). Într-adevăr, nici un om cu raţiune nu încearcă să pună hamuri taurului sălbatic, un animal de nestăpânit. — Psalmul 22:21.

Creaturile înaripate îl preamăresc pe Iehova

Dumnezeu l-a întrebat apoi pe Iov despre creaturile înaripate (Iov 39:13–18). Cu aripile ei puternice, barza zboară în înaltul cerului (Ieremia 8:7). Struţul însă, oricât ar bate din aripi, nu poate zbura. Spre deosebire de barză, care îşi depune ouăle într-un cuib construit în copac, struţul îşi îngroapă ouăle în nisip (Psalmul 104:17). Asta nu înseamnă că el îşi abandonează ouăle. Acoperite de nisip, acestea sunt păstrate la temperatura potrivită, în timp ce atât femela, cât şi masculul le supraveghează.

Când simte vreun pericol din partea unui prădător, struţul pare că „uită de înţelepciune“ (NW) şi fuge. An Encyclopedia of Bible Animals comentează: „Aceasta este o tactică de distragere: [struţii] apar în câmpul vizual al animalelor sau al persoanelor ce ar putea constitui o ameninţare, bat din aripi ca să le atragă atenţia şi astfel le îndepărtează de ouă“.

În ce sens râde struţul „de cal şi de călăreţul lui“? The World Book Encyclopedia spune: „Struţul nu poate să zboare, dar este recunoscut pentru viteza cu care aleargă la sol. Având picioarele lungi, el poate face paşi de 4,6 m, atingând viteze de până la 64 km pe oră“.

 Dumnezeu le dă cailor putere

În continuare, Dumnezeu i-a vorbit lui Iov despre cai (Iov 39:19–25). În vechime, războinicii luptau călare pe cai. Mai mult, caii trăgeau care de război, în ele aflându-se conducătorul carului şi probabil doi soldaţi. Nerăbdător să se avânte în luptă, calul de război nechează şi „scurmă pământul“ cu copitele. Nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei. La sunetul trompetei, el porneşte ca şi cum ar zice „Aha!“ El ţâşneşte şi aleargă ‘mâncând pământul’. Totuşi, calul de luptă îşi ascultă călăreţul.

Într-o descriere asemănătoare, arheologul Layard a scris: „Deşi iapa arabă este docilă ca un miel şi poate fi condusă doar cu un căpăstru, când aude strigătul de război al tribului şi-şi vede călăreţul agitându-şi suliţa în aer, ochii îi scânteiază, nările roşii-sângerii i se deschid larg, gâtul i se arcuieşte elegant, iar coama şi coada i se ridică în bătaia vântului“. — Discoveries Among the Ruins of Nineveh and Babylon, 1853, pagina 330.

Şoimul şi acvila

Iehova i-a vorbit apoi lui Iov şi despre alte păsări (Iov 39:26–30NW). Şoimii ‘îşi iau zborul şi îşi întind aripile’ în vânt. The Guinness Book of Records menţionează că şoimul călător este pasărea care zboară cu cea mai mare viteză, arătând că acesta „atinge viteze record când coboară în picaj de la înălţimi foarte mari în timpul manifestărilor de revendicare a teritoriului sau când vânează în zbor“. Şoimul a atins o viteză de zbor de 349 km pe oră, coborând într-un unghi de 45 de grade!

Acvilele zboară cu viteze de peste 130 km pe oră. Cât de sugestivă a fost comparaţia făcută de Iov care s-a plâns că viaţa lui „zbura“ la fel de repede ca o acvilă în căutarea prăzii (Iov 9:25, 26)! Însă Dumnezeu ne dă puterea de a persevera, ca şi cum ne-am afla pe aripile neobosite ale unei acvile în zbor (Isaia 40:31NW). Când zboară, acvila profită de coloanele de aer cald ascendent numite curenţi termali. Pasărea se roteşte în curentul termal, care o poartă din ce în ce mai sus. Când ajunge la o anumită înălţime, acvila pluteşte spre un alt curent termal, putând astfel să planeze ore întregi în aer cu un consum minim de energie.

O acvilă „îşi aşază cuibul pe înălţimi“, în locuri inaccesibile, ţinându-şi puii la adăpost de pericol. Iehova a creat acvila să facă acest lucru din instinct. Dumnezeu i-a dat şi vederea-i caracteristică astfel că ea „îşi cufundă privirile în depărtare“. Datorită capacităţii ochilor săi de a focaliza rapid imaginile, ea nu scapă din priviri prada sau vreun leş de animal nici chiar când coboară în picaj de la o înălţime foarte mare. Acvila se hrăneşte şi cu leşuri de animale, de aceea se spune că „acolo unde sunt cadavre, acolo-i şi ea“. Această pasăre prinde animale mici şi le duce puilor săi.

Iehova îl disciplinează pe Iov

Înainte de a-i pune şi alte întrebări despre animale, Dumnezeu l-a disciplinat pe Iov. Cum a reacţionat acesta? El s-a umilit şi a fost gata să primească şi alte sfaturi. — Iov 40:1–14.

Din această parte a relatării inspirate despre Iov învăţăm o lecţie foarte importantă. Nici un om nu are motive întemeiate să-l critice pe Cel  Atotputernic. În schimb, cu toţii trebuie să vorbim şi să acţionăm într-un mod plăcut Tatălui nostru ceresc. Mai mult, sfinţirea numelui lui Iehova şi justificarea suveranităţii sale trebuie să fie principala noastră preocupare.

Behemotul îi aduce glorie lui Dumnezeu

Îndreptându-şi din nou atenţia asupra creaţiei animale, Dumnezeu l-a întrebat pe Iov despre behemot, un animal identificat în general cu hipopotamul (Iov 40:15–24NW). Un hipopotam adult poate avea o lungime de 4 sau 5 m şi poate cântări până la 3 600 kg. Behemotul „are tărie în coapse“, adică în muşchii dorsali. Pielea groasă de pe pântece este într-adevăr un avantaj când behemotul, care are picioare scurte, îşi târăşte corpul pe pietrele din albia râurilor. Omul nici nu se poate compara cu acest animal cu corp masiv, gură imensă şi fălci puternice.

Behemotul iese din râu şi urcă să mănânce iarbă. Ca să se sature, ai zice că are nevoie de vegetaţia de pe un munte întreg! În fiecare zi în stomacul lui ajung între 90 şi 180 kg de vegetaţie. După ce se satură, behemotul se culcă sub lotuşi sau la umbra plopilor. Dacă râul în care stă iese din matcă, hipopotamul poate să-şi ţină capul deasupra apei şi să înoate împotriva puhoiului de ape. Iov n-ar avea îndrăzneala să-i străpungă nasul cu un cârlig, atât de mare-i este gura şi atât de înfricoşători îi sunt colţii!

Leviatanul îi aduce laude lui Dumnezeu

În continuare, Iov a ascultat ce se spune despre leviatan (Iov 41:1–34). Cuvântul ebraic pentru leviatan denotă „un animal cu pielea încreţită“, după cât se pare crocodilul. Putea Iov să facă din leviatan o jucărie pentru copii? Categoric nu! Întâlnirile cu această creatură au demonstrat de repetate ori că e un animal periculos. Într-adevăr, lupta pentru a prinde un leviatan poate fi atât de aprigă, încât oricine ridică mâna împotriva lui n-o va mai face a doua oară!

Când răsare soarele şi leviatanul îşi ridică din apă capul, ochii săi scânteiază „ca geana zorilor“. Solzii leviatanului sunt foarte strânşi. El are prinse în piele plăci osoase prin care nici chiar gloanţele, şi cu atât mai puţin sabia şi suliţa, nu pot pătrunde. Solzii ascuţiţi de pe pântece lasă pe malurile noroioase ale râului urme ca de „grapă“. Când e furios, leviatanul face apele să spumege ca şi cum ar fi un vas plin cu mir. Datorită mărimii, armurii şi armelor sale — gura-i ameninţătoare şi coada-i puternică — leviatanul e un animal neînfricat.

Iov îşi retrage cuvintele

Iov a recunoscut că ‘a vorbit despre ce n-a înţeles, despre lucruri prea minunate pentru el’ (Iov 42:1–3). El a acceptat disciplinarea din partea lui Dumnezeu, şi-a retras cuvintele şi s-a căit. Tovarăşii săi au fost mustraţi, dar el a fost bogat binecuvântat. — Iov 42:4–17.

Ar fi înţelept din partea noastră să luăm aminte la ce i s-a întâmplat lui Iov! Nici noi nu putem răspunde la toate întrebările pe care i le-a pus Dumnezeu. Însă putem şi trebuie să ne dovedim aprecierea pentru multele şi variatele minuni ale creaţiei care îl preamăresc pe Iehova.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Capră de munte

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Corb

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Leoaică

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Zebră

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Struţul pleacă de lângă ouă, însă nu le abandonează

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Ouă de struţ

[Legenda fotografiei de la paginile 14, 15]

Şoimul călător

[Provenienţa fotografiei]

Şoim: © Joe McDonald/Visuals Unlimited

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Iapă arabă

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Acvila de munte

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Behemotul este în general identificat cu hipopotamul

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Se crede că leviatanul este puternicul crocodil