Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Fideli în încercări“

„Fideli în încercări“

 „Fideli în încercări“

ÎN 1951, pe la începutul lunii aprilie, puternicul guvern sovietic a declanşat un atac împotriva unui grup inofensiv de creştini din vestul Uniunii Sovietice — Martorii lui Iehova. Mii de familii — inclusiv copii mici, femei însărcinate şi bătrâni — au fost încărcate în vagoane de marfă şi duse în Siberia, fiind nevoite să suporte o călătorie extenuantă de 20 de zile. Martorii fuseseră condamnaţi la exil permanent în condiţii aspre şi primitive.

În aprilie 2001, la împlinirea a 50 de ani de la acest eveniment istoric, la Moscova s-a lansat un documentar video, mărturie a persecuţiilor îndurate decenii la rând de Martorii lui Iehova din fosta Uniune Sovietică. În acest documentar, istorici şi martori oculari relatează cum au reuşit Martorii să facă faţă acelor încercări crâncene, şi, mai mult, chiar să progreseze.

Videocaseta Fideli în încercări — Martorii lui Iehova din Uniunea Sovietică a fost vizionată până acum de milioane de oameni din Rusia şi din alte ţări. Acest documentar a fost foarte apreciat de publicul larg şi de istorici. Iată ce au spus doi istorici ruşi din zona unde au fost exilate majoritatea familiilor de Martori:

„Mi-a plăcut foarte mult acest film. Întotdeauna i-am admirat pe reprezentanţii religiei dumneavoastră, însă după vizionarea acestui documentar am o impresie şi mai bună despre Martori. Filmul este foarte bine realizat. Am apreciat îndeosebi faptul că aţi prezentat experienţe individuale. Îi stimez foarte mult pe Martori, cu toate că sunt ortodox şi nu intenţionez să-mi schimb religia. Aş dori să avem şi noi la facultate această videocasetă. Eu şi colegii mei am hotărât să le-o prezentăm studenţilor şi s-o includem în programă“. — Profesorul Serghei Nicolaievici Rubţov, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Pedagogice de Stat din Irkuţk, Rusia.

„După părerea mea, acest film este un succes. Când realizezi un documentar despre acţiuni represive, este foarte greu să prezinţi evenimentele într-o manieră logică. Dar dumneavoastră aţi reuşit. Vă rog să-mi mai aduceţi şi alte documentare.“ — Profesorul Serghei Ilici Kuzneţov, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii de Stat din Irkuţk, Rusia.

Şi Martorii lui Iehova din Siberia au apreciat foarte mult acest film documentar. Iată câteva dintre impresiile lor:

„În perioada în care s-au petrecut evenimentele prezentate în documentar, mulţi oameni din Rusia erau dezinformaţi cu privire la activitatea Martorilor lui Iehova. Însă, după vizionarea acestui film, îşi vor da seama că organizaţia  noastră nu este o sectă, cum au crezut înainte. Alţii, care au devenit recent Martori, spun: «Nu ne vine să credem că fraţii creştini alături de care am trăit şi am lucrat au îndurat atâtea nedreptăţi!». După ce a văzut filmul, un Martor şi-a exprimat dorinţa de a deveni pionier, sau evanghelizator cu timp integral“. — Ania Vovciuk, deportată în Siberia.

„M-au trecut fiorii când am văzut scena în care agenţii securităţii bat la uşa unui Martor. Mi-am adus aminte de momentul în care au bătut şi la uşa mea, iar mama mi-a zis: «Poate că a izbucnit un incendiu pe undeva». Însă din acest film am înţeles că, în comparaţie cu mulţi alţi Martori, eu am suferit puţin. Tot ce am văzut ne întăreşte şi ne încurajează să continuăm să-i slujim lui Iehova.“ — Stepan Vovciuk, deportat în Siberia.

„Întrucât părinţii mei au fost şi ei deportaţi, credeam că ştiu destule despre acele vremuri. Însă, văzând acest film, am înţeles că, de fapt, nu ştiam nimic. În timp ce ascultam interviurile, mi-au dat lacrimile. Acum, experienţele fraţilor nu mai sunt pentru mine simple relatări, ci fapte reale. Documentarul mi-a întărit prietenia cu Dumnezeu şi m-a pregătit pentru încercările viitoare.“ — Vladimir Kovaş, Irkuţk.

„Acest film a avut asupra mea un impact mai puternic decât o relatare scrisă. În timp ce urmăream interviurile fraţilor, trăiam alături de ei. Exemplul fratelui care a desenat în lagăr cărţi poştale pentru fetiţele lui mă încurajează să ajung şi eu la inima copiilor mei cu adevărurile biblice. Vă mulţumesc! Acest film i-a ajutat pe Martorii lui Iehova din Rusia să simtă mai mult ca oricând că aparţin organizaţiei mondiale a lui Iehova.“ — Tatiana Kalina, Irkuţk.

„În cazul acestui documentar se aplică foarte bine zicala: «Mai bine să vezi o dată decât să auzi de o sută de ori». Este atât de real, de sugestiv şi de aproape de inima noastră! Am meditat mult la cele vizionate. Filmul m-a ajutat să mă transpun în situaţia acelor Martori exilaţi. Comparând situaţia mea cu a lor, privesc cu alţi ochi problemele pe care le am în prezent.“ — Lidia Beda, Irkuţk.

Până în momentul de faţă, videocaseta Fideli în încercări a fost lansată în 25 de limbi şi este apreciată în întreaga lume. * Documentarul a fost transmis integral de posturi de televiziune din Sankt Petersburg, Omsk şi din alte oraşe ale Rusiei. De asemenea a fost difuzat în Ucraina în oraşele Vinniţa, Kerci, Melitopol şi Lvov. El a fost premiat, totodată, la diverse concursuri internaţionale de film.

Forţa acestui documentar este dată de exemplul miilor de oameni obişnuiţi care au dat dovadă de tărie spirituală şi de un extraordinar curaj pe parcursul anilor îndelungaţi de persecuţii. Martorii lui Iehova din Uniunea Sovietică s-au dovedit cu adevărat fideli în încercări. Dacă doriţi să vizionaţi această videocasetă, vă rugăm să luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din localitatea dumneavoastră care vor fi bucuroşi să v-o ofere.

[Notă de subsol]

^ par. 13 Această videocasetă este disponibilă în bulgară, chineză cantoneză, chineză mandarin, cehă, coreeană, daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, indoneziană, italiană, japoneză, lituaniană, maghiară, norvegiană, olandeză, poloneză, română, rusă, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

Stalin: foto U.S. Army

[Provenienţa fotografiei de la pagina 9]

Stalin: foto U.S. Army