Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vă amintiţi?

Vă amintiţi?

Vă amintiţi?

V-au plăcut ultimele numere ale Turnului de veghe? Dacă da, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:

Ce ar putea face un creştin când se simte epuizat din punct de vedere spiritual şi emoţional?

Trebuie să identificăm cauza oboselii. Ne-am putea analiza obiceiurile şi bunurile pe care le avem, debarasându-ne de greutăţile, sau poverile, inutile. Ne putem fixa obiective realiste potrivite situaţiei noastre. Sănătatea spirituală este importantă, iar pentru a o menţine trebuie să ne rugăm şi să medităm cu regularitate. — 15/8, paginile 23–26.

De ce consideră Martorii lui Iehova numărul 144 000 un număr literal?

După ce i s-a spus în viziune despre grupul celor 144 000, apostolul Ioan a văzut „o mare mulţime, pe care nici un om nu putea s-o numere“ (Revelaţia 7:4, 9). Dacă acest număr ar fi simbolic, s-ar pierde efectul contrastului. Când a vorbit despre cei care aveau să domnească alături de el, Isus i-a numit „turmă mică“ (Luca 12:32). — 1/9, pagina 30.

De ce i se permitea unui israelit să vândă unui străin un animal mort, nescurs de sânge?

Atâta timp cât un străin sau un locuitor străin nu era un prozelit, el nu se afla sub Lege. Acesta era motivul pentru care i se permitea unui israelit să-i dea sau să-i vândă unui străin un animal mort, nescurs de sânge (Deuteronomul 14:21). În schimb, prozeliţii erau obligaţi să respecte legământul Legii şi le era interzis să mănânce animalele al căror sânge nu fusese bine scurs (Leviticul 17:10). — 15/9, pagina 26.

Ce este biomimetica, şi de ce ar putea fi aceasta un domeniu de interes pentru creştini?

Biomimetica este o ramură a ştiinţei care încearcă să copieze modelele din natură. De exemplu, fraţii Wright au proiectat un aeroplan după ce au studiat zborul păsărilor mari. Astfel, biomimetica îl poate îmboldi pe un creştin să-i dea glorie Creatorului. — 1/10, pagina 9.

Cine era omul despre care se vorbeşte la 2 Corinteni 12:2–4, care a fost luat în paradis?

Acest pasaj urmează imediat după versetele în care Pavel îşi apără apostolatul. Biblia nu vorbeşte despre nimeni altcineva care să fi avut o astfel de experienţă. Şi, întrucât cel care relatează experienţa este Pavel, se pare că el a avut viziunea respectivă. — 15/10, pagina 8.

Care sunt câteva dintre trăsăturile remarcabile ale lui Isus, trăsături care fac din el un Conducător cu adevărat capabil, ales de Dumnezeu?

Isus a dovedit o integritate ireproşabilă, având o conduită dreaptă şi cinstită. El i-a fost pe deplin dedicat lui Dumnezeu. Isus a manifestat un profund interes faţă de oameni şi a fost gata să muncească. — 1/11, paginile 6, 7.

Unde vor fi demonii în timpul Domniei Milenare?

Putem conchide în mod logic că pe parcursul Domniei Milenare a lui Cristos demonii vor fi închişi în abis împreună cu Satan (Revelaţia 20:1–3). În Geneza 3:15 s-a profeţit zdrobirea capului şarpelui, care implică închiderea lui în abis în timpul Mileniului. Din sămânţa şarpelui fac parte şi îngerii răi, sau demonii. Demonii au arătat că le este frică de abis, ceea ce demonstrează că ştiu ce-i aşteaptă (Luca 8:31). — 15/11, paginile 30–31.

De ce ar trebui o persoană să consume băuturi alcoolice cu prudenţă, chiar dacă nu bea atât de mult încât să se îmbete?

Unii nu par a fi beţi chiar dacă au consumat mai multe pahare de alcool. Însă cineva poate ajunge treptat dependent de alcool devenind ‘înrobit de mult vin’ (Tit 2:3). Isus ne-a spus să avem grijă ca nu cumva să ‘ni se îngreuneze inimile cu mâncare şi băutură în exces’ (Luca 21:34, 35). Chiar dacă cineva nu ajunge să se îmbete, alcoolul îl poate face somnolent şi leneş — atât pe plan fizic, cât şi pe plan spiritual. — 1/12, paginile 19–21.