Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să învăţăm de la familia umană a lui Isus

Să învăţăm de la familia umană a lui Isus

 Să învăţăm de la familia umană a lui Isus

CE ŞTIŢI despre familia lui Isus, despre cei cu care a locuit în primii treizeci de ani de viaţă, înainte de a se boteza? Ce ne spun Evangheliile? Ce putem învăţa de la familia sa? Răspunsurile la aceste întrebări ne pot fi de mare ajutor.

Isus nu s-a născut într-o familie bogată. Iosif, tatăl său adoptiv, era tâmplar. Această meserie pretindea mult efort fizic, întrucât deseori tâmplarul trebuia să-şi procure singur lemnul din pădure. Când au mers la Ierusalim, după aproximativ 40 de zile de la naşterea lui Isus, Iosif şi Maria au adus o ofrandă pentru jertfă în conformitate cu prevederile Legii. Ei n-au oferit un berbec şi o turturea sau un porumbel, aşa cum cerea Legea. Din câte se pare, nu şi-au putut permite asemenea ofrande. În Lege exista însă şi o prevedere pentru cei săraci. În baza ei, Iosif şi Maria au oferit „o pereche de turturele sau doi porumbei tineri“. Faptul că au adus ca ofrandă animale mai ieftine este o dovadă că familia lor era săracă. — Luca 2:22–24; Leviticul 12:6, 8.

Observăm astfel că Isus Cristos, viitorul Conducător al omenirii, s-a născut într-o familie de oameni de rând, care trebuiau să muncească din greu pentru a-şi câştiga existenţa. De mic el a învăţat meseria tatălui său adoptiv, devenind  tâmplar (Matei 13:55; Marcu 6:3). „Deşi [Isus] era bogat“, fiind o creatură spirituală puternică în cer, Biblia spune că, de dragul nostru, el „a devenit sărac“. El a acceptat să devină om, o poziţie inferioară, şi a crescut într-o familie umilă (2 Corinteni 8:9; Filipeni 2:5–9; Evrei 2:9). Isus nu s-a născut într-o familie înstărită, iar lucrul acesta i-a ajutat probabil pe mulţi să se simtă în largul lor în prezenţa lui. Poziţia sa socială nu i-a împiedicat pe oameni să se apropie de el. Ei l-au preţuit pentru învăţăturile, pentru calităţile atrăgătoare şi pentru lucrările sale minunate (Matei 7:28, 29; 9:19–33; 11:28, 29). Astfel, putem spune că naşterea lui Isus într-o familie obişnuită a fost o dovadă a înţelepciunii lui Iehova Dumnezeu.

În continuare vom vorbi despre membrii familiei lui Isus şi vom vedea ce putem învăţa de la ei.

Iosif — un om drept

Când a aflat că logodnica sa era însărcinată „înainte ca ei să se unească“, probabil că Iosif a fost împărţit între două sentimente contradictorii: iubirea sa pentru Maria şi aversiunea chiar şi faţă de ceea ce părea imoralitate. În aparenţă, întreaga situaţie era o uzurpare a dreptului său de viitor soţ, deoarece, pe vremea aceea, logodnica unui bărbat era ca şi căsătorită cu acesta. După ce s-a gândit îndelung, Iosif a hotărât să divorţeze de Maria pe ascuns, pentru ca ea să nu fie ucisă cu pietre ca adulteră. — Matei 1:18; Deuteronomul 22:23, 24.

Apoi un înger i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a spus: „Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soţia ta, fiindcă ceea ce a fost conceput în ea este prin spiritul sfânt. Ea va da naştere unui fiu şi va trebui să-i pui numele Isus, căci el îşi va salva poporul din păcatele lui“. Cum a primit această poruncă divină, Iosif s-a conformat şi luat-o pe Maria la el acasă. — Matei 1:20–24.

Procedând astfel, acest bărbat drept şi fidel a contribuit la împlinirea cuvintelor rostite de Iehova prin intermediul profetului Isaia: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel“ (Isaia 7:14). Cu siguranţă, Iosif a fost un om spiritual care a apreciat privilegiul de a deveni tatăl adoptiv al lui Mesia, chiar dacă întâiul născut al Mariei nu avea să fie şi fiul său.

Iosif n-a avut relaţii intime cu Maria decât după ce aceasta l-a născut pe fiul ei (Matei 1:25). Probabil că celor doi tineri proaspăt căsătoriţi nu le-a fost deloc uşor să nu aibă o viaţă intimă, dar se pare că ei au vrut să nu existe nici un dubiu cu privire la adevăratul Tată al copilului. Ce exemplu minunat de stăpânire de sine! Iosif a pus valorile spirituale mai presus de dorinţele sale fireşti.

Iosif a primit de patru ori îndrumări divine cu privire la fiul său adoptiv. Trei dintre acestea au fost cu referire la locul unde urma să fie crescut copilul. Promptitudinea cu care a ascultat a fost decisivă pentru supravieţuirea băiatului. De fiecare dată, Iosif a acţionat imediat, ducând copilul mai întâi în Egipt, apoi în Israel. În felul acesta, micuţul Isus nu şi-a pierdut viaţa când Irod a poruncit masacrarea pruncilor. De asemenea, manifestând ascultare, Iosif a contribuit la împlinirea profeţiilor referitoare la Mesia. — Matei 2:13–23.

Iosif l-a învăţat pe Isus o meserie, cu care să-şi poată câştiga existenţa. Astfel, Isus a fost cunoscut nu numai ca „fiul tâmplarului“, ci şi ca „tâmplarul“ (Matei 13:55; Marcu 6:3). Apostolul Pavel a scris că „în toate privinţele [Isus] a fost pus la încercare ca noi“. Cu siguranţă, Pavel s-a referit aici şi la faptul că Isus a muncit  din greu pentru a-şi întreţine familia. — Evrei 4:15.

În sfârşit, devoţiunea lui Iosif pentru închinarea adevărată se poate observa şi în ultima relatare din Scripturile greceşti creştine în care se vorbeşte despre el. Cu ocazia Paştelui, Iosif şi-a dus familia la Ierusalim. Deşi doar persoanelor de sex bărbătesc li se cerea să vină la această sărbătoare, Iosif mergea „an de an“ cu întreaga familie. Sacrificiile pe care le făceau erau foarte mari, întrucât de la Nazaret la Ierusalim erau în jur de 100 de kilometri. S-a întâmplat atunci ca Isus să rămână în urma grupului. A fost găsit la templu, ascultându-i şi întrebându-i pe învăţătorii Legii. Deşi nu avea decât 12 ani, Isus a dat dovadă de o mare înţelepciune şi de cunoştinţe profunde din Cuvântul lui Dumnezeu. Din această întâmplare înţelegem că părinţii lui Isus i-au dat o educaţie temeinică, insuflându-i apreciere pentru lucrurile spirituale (Luca 2:41–50). Se pare că, după o vreme, Iosif a murit, întrucât despre el nu se mai spune nimic în următoarele relatări biblice.

Într-adevăr, Iosif a fost un om drept care s-a îngrijit de familia sa atât în privinţă spirituală, cât şi în privinţă materială. Puneţi, la fel ca Iosif, interesele spirituale pe primul plan în viaţă când înţelegeţi care este voinţa lui Dumnezeu pentru zilele noastre (1 Timotei 2:4, 5)? Sunteţi gata să ascultaţi de Dumnezeu, care ne vorbeşte prin Cuvântul său, manifestând o supunere ca a lui Iosif? Îi învăţaţi pe copiii voştri să poarte discuţii spirituale ziditoare cu alţii?

Maria — o slujitoare altruistă

Maria, mama lui Isus, a fost o slujitoare fidelă a lui Dumnezeu. Ea a rămas surprinsă când îngerul Gabriel a anunţat-o că va naşte un fiu. Întrucât era fecioară, ea nu avusese „relaţii intime cu vreun bărbat“. Când a aflat că această naştere va fi posibilă prin intermediul spiritului sfânt, ea a răspuns cu umilinţă: „Iată, sclava lui Iehova! Să mi se facă potrivit declaraţiei tale“ (Luca 1:30–38). Maria a preţuit atât de mult acest privilegiu special, încât a fost gata să înfrunte orice greutate ce ar fi putut apărea în urma deciziei sale.

Într-adevăr, decizia pe care a luat-o Maria i-a schimbat întreaga viaţă. Când ea a mers la Ierusalim pentru a se curăţa, Simeon, un om în vârstă, cu teamă de Dumnezeu, i-a spus: „O sabie lungă îţi va străpunge sufletul“ (Luca 2:25–35). Din câte se pare, el s-a referit aici la suferinţa prin care urma să treacă Maria văzându-l  pe Isus respins de mulţi şi, în final, pironit pe un stâlp de tortură.

Maria a ţinut minte lucrurile care i s-au întâmplat fiului său pe măsură ce el creştea, „trăgând concluzii în inima ei“ (Luca 2:19, 51). La fel ca Iosif, ea a fost o persoană cu preocupări spirituale, preţuind evenimentele şi cuvintele care împlineau profeţiile. Probabil că ceea ce i-a spus îngerul Gabriel i s-a întipărit adânc în minte: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiu al Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni ca rege peste casa lui Iacob pentru totdeauna şi nu va exista sfârşit al regatului său“ (Luca 1:32, 33). Ea a privit cu toată seriozitatea responsabilitatea pe care o avea ca mamă umană a lui Mesia.

Spiritualitatea Mariei s-a putut observa şi când ea a mers în vizită la Elisabeta, o rudă a sa care rămăsese şi ea însărcinată printr-un miracol. Văzând-o, Maria l-a lăudat pe Iehova şi şi-a exprimat dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Ea s-a referit la rugăciunea Anei, consemnată în 1 Samuel, capitolul 2, şi a menţionat câteva idei din alte cărţi ale Scripturilor ebraice. Cunoştinţele ei din Scripturi au demonstrat că avea calităţile necesare unei mame devotate, cu teamă de Dumnezeu. Împreună cu Iosif, ea urma să se ocupe de instruirea spirituală a fiului său. — Geneza 30:13; 1 Samuel 2:1–10; Maleahi 3:12; Luca 1:46–55.

Maria a crezut cu tărie că fiul său era Mesia, credinţa ei rămânând neclintită chiar şi după moartea acestuia. La scurt timp după învierea lui Isus, ea s-a aflat printre discipolii fideli care s-au adunat să se roage împreună cu apostolii (Faptele 1:13, 14). Maria a rămas fidelă, în pofida suferinţei prin care a trecut când şi-a văzut fiul murind pe un stâlp de tortură.

Ce putem învăţa din exemplul Mariei? Acceptaţi privilegiul de a-i sluji lui Dumnezeu indiferent de sacrificiile pe care ar trebui să le faceţi? Priviţi cu seriozitate această responsabilitate? Vă gândiţi la ce a prezis Isus şi comparaţi lucrurile acestea cu ceea ce vedeţi că se întâmplă astăzi, ‘trăgând concluzii în inima voastră’ (Matei, capitolele 24 şi 25; Marcu, capitolul 13; Luca, capitolul 21)? O imitaţi pe Maria, fiind buni cunoscători ai Cuvântului lui Dumnezeu şi folosindu-l des în discuţiile voastre? Sunteţi dispuşi să ţineţi la credinţa în Isus şi să înduraţi suferinţele sufleteşti ce ar putea rezulta din faptul că sunteţi discipolii săi?

 Fraţii lui Isus — orice schimbare este posibilă

După toate probabilităţile, fraţii lui Isus n-au crezut în el decât după moartea sa. Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care n-au fost prezenţi când Isus a murit pe stâlpul de tortură, el fiind nevoit să-şi încredinţeze mama apostolului Ioan. Rudele lui Isus nu l-au apreciat, chiar spunând despre el cu o anumită ocazie că „şi-a ieşit din minţi“ (Marcu 3:21). Întrucât Isus a avut rude necredincioase, cei aflaţi într-o situaţie asemănătoare pot fi siguri că el înţelege sentimentele pe care le au când rudele îi batjocoresc din cauza credinţei.

Se pare însă că, după învierea lui Isus, fraţii săi au început să creadă în el. Ei s-au aflat în grupul celor ce s-au întâlnit la Ierusalim înainte de Penticosta din anul 33 e.n. şi se rugau cu ardoare împreună cu apostolii (Faptele 1:14). Cu siguranţă, învierea fratelui lor vitreg i-a făcut să-şi schimbe complet atitudinea şi să devină discipolii săi. N-ar trebui să ne pierdem niciodată speranţa cu privire la rudele noastre necredincioase.

Iacov, fratele vitreg al lui Isus, căruia Isus i s-a arătat personal, este prezentat în Scripturi ca având un rol important în congregaţia creştină. El le-a scris sub inspiraţie divină o scrisoare colaboratorilor săi creştini, îndemnându-i să-şi păstreze credinţa (Faptele 15:6–29; 1 Corinteni 15:7; Galateni 1:18, 19; 2:9; Iacov 1:1). Iuda, un alt frate vitreg al lui Isus, a scris şi el sub inspiraţie divină o scrisoare pentru a-şi încuraja colaboratorii să lupte din greu pentru credinţă (Iuda 1). De remarcat că nici Iacov, nici Iuda n-au invocat în scrisorile lor legătura de rudenie care existase între ei şi Isus pentru a-i impresiona pe ceilalţi creştini. Ce lecţie minunată de modestie!

Aşadar, ce putem învăţa de la familia lui Isus? Cu siguranţă, anumite lecţii legate de devoţiune şi de unele moduri în care o putem manifesta, cum ar fi: 1) Supunându-ne cu fidelitate voinţei divine şi suportând toate încercărilor care ar putea rezulta de aici. 2) Punând valorile spirituale pe primul plan, chiar şi atunci când lucrul acesta pretinde sacrificii. 3) Educându-ne copiii în armonie cu Scripturile. 4) Nerenunţând la speranţa că rudele noastre necredincioase vor accepta adevărul Bibliei. 5) Evitând să ne lăudăm dacă îi cunoaştem, mai mult sau mai puţin, pe cei ce au privilegii în congregaţia creştină. Într-adevăr, cunoaşterea familiei umane a lui Isus ne apropie mai mult de el şi ne măreşte aprecierea pentru înţelepciunea pe care a manifestat-o Iehova când a ales ca Isus să se nască şi să crească într-o familie modestă.

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 4, 5]

Iosif a luat-o pe Maria de soţie contribuind astfel la împlinirea profeţiilor mesianice

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 6]

Iosif şi Maria le-au insuflat copiilor lor respect faţă de valorile spirituale şi faţă de muncă

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 7]

Deşi au fost crescuţi de părinţi cu preocupări spirituale, fraţii lui Isus n-au crezut în el decât după moartea sa

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 8]

Iacov şi Iuda, fraţi vitregi ai lui Isus, şi-au încurajat colaboratorii creştini