Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Septuaginta“: utilă atât în trecut, cât şi în prezent

„Septuaginta“: utilă atât în trecut, cât şi în prezent

 „Septuaginta“: utilă atât în trecut, cât şi în prezent

UN OM de vază din Etiopia venea de la Ierusalim şi mergea spre casă. În timp ce călătorea în carul său pe un drum prin pustiu, el citea cu voce tare dintr-un sul cu un conţinut religios. Explicarea acelor cuvinte i-a schimbat total viaţa (Faptele 8:26–38). Bărbatul citea, de fapt, Isaia 53:7, 8 din prima traducere a Bibliei, versiunea greacă Septuaginta. Această lucrare a jucat un rol foarte important în răspândirea mesajului Bibliei de-a lungul  secolelor şi de aceea a fost numită traducerea Bibliei care a schimbat lumea.

Când şi în ce împrejurări a fost realizată Septuaginta? De ce a fost nevoie de o astfel de traducere? Cât de utilă s-a dovedit ea de-a lungul secolelor? Ce putem noi învăţa din această versiune?

O lucrare pentru evreii vorbitori de limbă greacă

În 332 î.e.n., când Alexandru cel Mare a intrat cu armatele sale în Egipt, după ce distrusese oraşul fenician Tir, el a fost întâmpinat ca un eliberator. Aici el a întemeiat oraşul Alexandria, un centru cultural al lumii antice. În dorinţa de a răspândi cultura elenă la popoarele din teritoriile cucerite, Alexandru a introdus greaca comună (koiné) pe întregul teritoriu al vastului său imperiu.

În secolul al III-lea î.e.n., în Alexandria s-a format o mare comunitate evreiască. Mulţi evrei care după exilul babilonian trăiseră în diasporă s-au strămutat în Alexandria. Cât de bine cunoşteau aceştia limba ebraică? În lucrarea Cyclopedia de McClintock şi Strong se spune: „Este bine cunoscut faptul că, după ce evreii s-au întors din captivitatea babiloniană, pasajele citite din cărţile lui Moise în sinagogile din Palestina erau explicate în limba caldeeană, întrucât se pierduseră o mare parte din cunoştinţele de ebraică veche . . . Evreii din Alexandria cunoşteau şi mai puţin ebraica, ei vorbind greaca alexandrină“. Este clar că în acest climat din Alexandria era potrivit să se traducă Scripturile ebraice în greacă.

Conform lui Aristobul, un iudeu care a trăit în secolul al II-lea î.e.n., în timpul domniei lui Ptolemeu Filadelful (285–246 î.e.n.) a fost tradusă în greacă o versiune a legii evreieşti. Părerile cu privire la ce anume avea în vedere Aristobul când a vorbit despre „lege“ sunt împărţite. Unii cred că el avea în vedere doar Pentateuhul, pe când alţii susţin că el vorbea despre Scripturile ebraice în întregime.

În orice caz, potrivit tradiţiei, la realizarea acestei prime traduceri scrise a Scripturilor, din ebraică în greacă, au participat circa 72 de învăţaţi iudei. Mai târziu, cifra a fost rotunjită la 70, iar versiunea a primit numele de Septuaginta — care înseamnă „şaptezeci“ şi este prescurtat LXX, cifrele romane pentru 70. Spre sfârşitul secolului al II-lea î.e.n., toate cărţile din Scripturile ebraice puteau fi citite în greacă. Astfel, termenul Septuaginta a ajuns să denumească toate Scripturile ebraice traduse în greacă.

Utilă în secolul I

Septuaginta a fost foarte mult folosită de evreii vorbitori de limbă greacă înainte de naşterea lui Isus Cristos, precum şi în timpul vieţii lui şi a apostolilor săi. Mulţi dintre iudeii şi prozeliţii care s-au adunat la Ierusalim cu ocazia Penticostei din anul 33 e.n. proveneau din districtul Asiei, din Egipt, din Libia, din Roma şi din Creta, zone în care se vorbea greaca. Fără îndoială, ei obişnuiau să citească din Septuaginta (Faptele 2:9–11). Prin urmare, această versiune a contribuit mult la răspândirea veştii bune în secolul I e.n.

De exemplu, când le-a vorbit oamenilor din Cirena, Alexandria, Cilicia şi Asia, discipolul Ştefan a spus următoarele: „Iosif a trimis şi l-a chemat din locul acela [Canaan] pe Iacob, tatăl lui, precum şi pe toate rudele lui, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete“ (Faptele 6:8–10; 7:12–14). Textul ebraic din Geneza capitolul 46 vorbeşte despre şaptezeci de rude ale lui Iosif, în timp ce Septuaginta despre şaptezeci şi cinci. Potrivit dovezilor, Ştefan a citat din Septuaginta. Geneza 46:20, 26, 27.

Călătorind prin toată Asia Mică şi prin Grecia în timpul celui de-al doilea şi al celui de-al treilea tur misionar, apostolul Pavel le-a predicat multor neevrei care se temeau de Dumnezeu şi ‘grecilor care se închinau lui Dumnezeu’ (Faptele 13:16, 26; 17:4). Aceştia au ajuns să manifeste teamă faţă de Iehova sau să i se închine datorită cunoştinţelor pe care le  dobândiseră despre el din Septuaginta. Pavel a citat sau a parafrazat deseori unele pasaje din ea când le-a predicat acestor oameni care vorbeau greaca. — Geneza 22:18; Galateni 3:8.

Scripturile greceşti creştine conţin aproximativ 320 de citate exacte din Scripturile ebraice, precum şi multe referiri la ele — în total, 890 de citate şi referiri. Cele mai multe dintre ele au la bază Septuaginta. Prin urmare, citatele luate din această traducere, şi nu cele din manuscrisele ebraice, au devenit o parte integrantă a Scripturilor greceşti creştine, scrise sub inspiraţie divină. Ce lucru remarcabil! Isus profeţise că vestea bună despre Regat avea să fie predicată pe tot pământul locuit (Matei 24:14). În acest scop, Iehova avea să autorizeze traducerea Cuvântului său inspirat în limbile vorbite pe întreg pământul.

Utilă în prezent

Septuaginta şi-a păstrat valoarea până în prezent şi este folosită pentru depistarea eventualelor greşeli ce s-ar fi putut strecura în manuscrisele ebraice copiate la o dată ulterioară. Să luăm ca exemplu textul din Geneza 4:8, unde se spune: „Şi a zis Cain lui Abel, fratele său: «Să mergem pe câmp!» Iar când erau pe câmp, Cain a tăbărât pe Abel, fratele său, şi l-a omorât“ (Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament, de Gala Galaction şi Vasile Radu).

Propoziţia „Să mergem pe câmp!“ nu apare în manuscrisele ebraice din secolul al X-lea e.n., dar este inclusă în manuscrisele Septuagintei realizate mai înainte, precum şi în alte câteva lucrări de referinţă mai vechi. Textul din aceste manuscrise ebraice conţine un cuvânt care introduce, de obicei, vorbirea directă, însă nu conţine şi cuvintele care ar urma. Oare ce s-a întâmplat? Geneza 4:8 conţine două propoziţii consecutive care se încheie cu expresia „pe câmp“. În lucrarea Cyclopedia de McClintock şi Strong este emisă următoarea ipoteză: „Ochiul copistului evreu a fost, probabil, indus în eroare de apariţia [aceluiaşi] cuvânt . . . la sfârşitul ambelor propoziţii“. Astfel s-ar putea ca el să fi sărit peste prima ocurenţă a propoziţiei care se încheie cu expresia „pe câmp“. Cu siguranţă, Septuaginta, precum şi alte manuscrise mai vechi existente pot fi folosite pentru identificarea erorilor din copiile textului ebraic făcute ulterior.

În acelaşi timp însă, şi manuscrisele Septuagintei pot conţine greşeli şi, uneori, textul ebraic e folosit pentru corectarea erorilor din textul grecesc. Aşadar, confruntarea manuscriselor ebraice cu cele greceşti şi cu traduceri în alte limbi contribuie la descoperirea greşelilor de traducere, precum şi a erorilor copiştilor şi, astfel, avem certitudinea că dispunem de o redare corectă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Manuscrisele cu textul integral al Septuagintei care au supravieţuit până în prezent datează din secolul al IV-lea e.n. Aceste manuscrise şi altele realizate ulterior nu conţin numele divin, Iehova, redat în ebraică prin Tetragramă (YHWH), deoarece aceasta a fost înlocuită cu termenii greceşti pentru „Dumnezeu“ şi „Domnul“ în toate locurile unde apărea în textul ebraic. Totuşi, o descoperire făcută în Palestina cu circa 50 de ani în urmă a revărsat lumină asupra acestei chestiuni. O echipă care făcea cercetări în peşterile din apropierea ţărmului vestic al Mării Moarte a scos la iveală fragmente dintr-un sul de piele antic, cu text în greacă, ce conţinea cele 12 cărţi ale „profeţilor mici“ (de la Osea până la Maleahi). Sulul datează din perioada cuprinsă între anii 50 î.e.n. şi 50 e.n. În aceste fragmente mai vechi, Tetragrama nu a fost înlocuită cu termenii greceşti pentru „Dumnezeu“ şi „Domnul“. Aceasta este o dovadă că numele divin era folosit în primele manuscrise ale Septuagintei.

În 1971 au fost publicate pentru prima dată câteva fragmente ale unui sul antic de papirus (papirusurile Fouad 266). Ce s-a putut observa în aceste pasaje din Septuaginta, pasaje care datează din secolul al II-lea sau I î.e.n.? Şi în ele  a fost păstrat numele divin. Aceste fragmente din Septuaginta sunt o dovadă concludentă că Isus şi discipolii săi din secolul I cunoşteau şi foloseau numele lui Dumnezeu.

În prezent, Biblia este cea mai tradusă carte din istoria omenirii. Peste 90% din populaţia globului are acces la cel puţin o parte din ea în propria limbă. Suntem foarte recunoscători că avem la dispoziţie o traducere exactă într-un limbaj modern, şi anume Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi, disponibilă la ora actuală integral sau parţial în peste 40 de limbi. În Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi, cu referinţe (în engleză), la notele de subsol există sute de referiri la Septuaginta sau la alte manuscrise antice. Într-adevăr, Septuaginta prezintă şi azi interes pentru cei ce studiază Biblia, fiind un instrument de mare valoare.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Discipolul Filip a explicat un pasaj din „Septuaginta“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Apostolul Pavel a citat deseori din „Septuaginta“